Biserica și delimitările

Începând cu primele secole ale creștinismului și până în prezent, instituția bisericii a pedepsit, a caterisit și s-a delimitat de multi clerici și călugări în urma sesizărilor și abaterilor.

Doar că biserica, tot ca și instituție, de multe ori a greșit.

În sinaxar avem mulți sfinți pe care biserica i-a caterisit iar apoi, după câteva decenii sau chiar secole, în urma cercetărilor, a constatat că în realitate cel caterisit avea viața sfânta și l-a canonizat. Este un gest nobil să-ți recunoști greșeala și să o repari.

Există și câteva dăți însă, în care biserica nu a vrut să-și corectezi greșeala, dar Dumnezeu, care nu ține lumina sub obroc, ci o pune mereu în sfeșnic ca sa lumineze tuturor, a intervenit și a dat sfinților Săi slava cuvenită.

Însă instituția bisericii, din păcate nu și-a schimbat modul de gândire referitor la delimitării și cateristiri nici până în prezent.

Greutatea slujirii pastorale între oameni, atât în mediile urbane dar mai ales in cele rurale este imensa. Aceasta este văzută și simțită doar de către slujitorii parohiilor, de către sănătatea lor fizica și mentală, de către familiile și copii lor. Nicidecum nu este văzută din dealul Patriarhiei sau de pe scaunul arhieresc (oricât de dur ar suna și oricât de mulți ierarhi mi-aș pune în cap, acesta este adevarul).

Un alt adevăr din teren este faptul că preoții , în afara de mici excepții, nu au aproape nici o susținere din partea bisericii și superiorilor.

De fiecare dată când un preot este reclamat de catre oameni, fie că a comis o abatere sau nu, este mustat / pedepsit, fără să mai fie nevoie și de o alta părere sau de părerea lui personală (a preotului ).

Cu alte cuvinte este vădit faptul ca instituția bisericii tinde sa placă mai mult duhului lumii și sa fie „politically correct”.

Personal am fost reclamat de patru ori. Primele două fost pe motivul că nu accept superstițiile păgânești și chiar vrăjitorești la înmormântare. De fiecare dată am fost mustrat de către superiori și am primit ascultare sa le accept necondiționat, pe motiv că trebuie să mă pun bine cu oamenii si că dacă nu o voi face, voi avea probleme. (Lucru pe care nu l-am făcut, din doua motive: 1. Ortodoxia nu este un ghiveci de obiceiuri ci funcționează după anumite dogme clare bazate pe învățătura lui Hristos. / 2. Hristos nu a venit în lume ca să placă oamenilor, ci sa facă voia lui Dumnezeu Tatăl. Așadar și pe mine Hristos m-a chemat la preoție ca să fac voia Lui, nu să plac oamenilor.)

A treia reclamație am avut-o pe motiv că am refuzat sa slujesc în fosta mea parohie un parastas în săptămâna luminată. Săptămâna luminată reprezintă săptămâna bucuriei Învierii lui Hristos, bucurie care nu poate fi umbrită de nimic. De aceea biserica (nu eu personal) a decis să nu se slujeasca parastase în această săptămână.

Pentru acest motiv eu am fost mustrat iar protopopul de care aparțineam în acea vreme a venit și a slujit parastasul în săptămâna luminată în parohia mea. Lucru pentru care nu a fost mustrat. Cu alte cuvinte eu am fost mustrat că respect rânduiala bisericii, iar protopopul nu a fost mustrat că nu o respecta.

A patra reclamatie am primit-o ca fac slujba Sfântului Maslu întreagă. ( în zona primei parohii, slujba Sfântului Maslu era tăiată în proporție de aproape 50%).

Pe lângă acestea, nu mai vorbesc de greutățile din parohie, de lipsa salariilor (preotii de parohii trebuie să-și facă marea parte a salariilor din fonduri proprii), de jignirile, amenințările din partea oamenilor, de frica și descurajarea pe care un preot tânăr le simte, de căderile în deznădejde, lucruri la care biserica (cel puțin în cazul meu), nu reacționează ca o mamă, sa ajute și sa mângâie, ci ca un tată vitreg, dând cu parul într-un om deja rănit.

Nu am primit nici cea mai mica încurajare în cei 6 ani jumătate de preoție din partea superiorilor. Preoții nu au nevoie de laudă, dar o mica încurajare părintească, atunci când ești iadul deznădejdii și te simți al nimănui, nu ar strica.

În ultimii ani am văzut pe purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române delimitandu-se cu ușurință de orice și oricine iasă din zona „politically correct”.

Cu un limbaj extra-cult, cu cuvinte pompoase și înțelese doar de către domnia sa și doar alți câțiva extra-culti ai țării noastre, cu un aer academic și superior, dar cel mai important cu o vădită lipsa a Duhului lui Hristos, Vasile Bănescu taie și spanzură și se delimitează de orice și oricine iasă din sfera „normalului” epocii globaliste în care trăim și pe care domnia sa pare să o apere și slujească.

Ultima sa părere oficială face referire la scandalul în care este implicat Părintele Calistrat Chifan.

Gestul Părintelui Calistrat nu este de lăudat dar nici de blamat, luând în calcul circumstanțele și ce reprezintă Părintele pentru ortodoxia românească. De-a lungul istoriei au existat numeroși sfinti care au pălmuit alți oameni când venea vorba despre apararea dogmelor și rânduielilor bisericii. Cel mai faimos în acest sens este Sfântul Nicolae, care la primul sinod ecumenic l-a pălmuit pe Arie care denigra învățătura creștinească și pângărea pe Fiului lui Dumnezeu prin învățături greșite. Părintele Calistrat a pălmuit o femeie care de mai bine de un an încearcă să strice rânduiala bisericii si a mănăstirii, să scoată călugării tineri la „prăjituri” ca să îi întrebe de ce s-au călugărit și care agresează credincioșii.

Și Hristos fiind mânat de râvnă casei Tatălui Său, a răsturnat mesele negustorilor din templu, i-a agresat verbal (ca să folosim termeni moderni și legislativi) și i-a dat afara din templu. Și să nu credeți ca au plecat ei de buna voie, ci au fost dați afară cu forța de către Hristos. Doar ca Sfinții Evangheliști si Scriptura nu au avut timp și loc sa se ocupe de detaliile acestea mici si neimportante, ci de mesajul lui Hristos. Lucru perfect normal și logic.

Gândindu-ne la inevitabil, adică la faptul ca toți vom trece la cele veșnice și făcând un test de imaginație, vă asigur ca după trecerea la cele veșnice a Părintelui Calistrat, dânsul va fi cinstit de către creștinii acestei țări ca unul din marii duhovnici ai Moldovei, alături de Părintele Cleopa Ilie, Iustin Părvu, Paisie Olaru și alții, iar după trecerea la cele veșnice a domniei sale Vasile Bănescu, nu va fi cinstit și amintit de către nimeni, în afara de familia dansului.

Făcând o sinteza la cele de mai sus, declar public că mă delimitez personal de purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române și cer oficial înlocuirea lui cu un iubitor de Hristos și de neam, nu cu un iubitor de globalism si duh al lumii.

Hristos în mijlocul nostru!