Prima pagină » International » Blocaj la Casa Albă! Donald Trump amenință cu concedieri masive și tăieri de programe în plin blocaj bugetar
Blocaj la Casa Albă! Donald Trump amenință cu concedieri masive și tăieri de programe în plin blocaj bugetar

Blocaj la Casa Albă! Donald Trump amenință cu concedieri masive și tăieri de programe în plin blocaj bugetar

01 oct. 2025, 17:20, 1 ,
Redacția BZI în International

Guvernul american a intrat miercuri, 1 octombrie, la miezul nopții, în ceea ce presa de peste Ocean numește „shutdown”, o blocare parțială a activităților federale, ca urmare a eșecului negocierilor dintre Congres și Casa Albă. Confruntarea politică dintre republicani și democrați nu are, deocamdată, o cale clară de rezolvare, iar efectele ar putea fi devastatoare: sute de mii de angajați riscă să fie concediați, armata și cercetarea științifică se confruntă cu tăieri masive, iar economia SUA pierde zilnic aproximativ 400 de milioane de dolari.

Este cel de-al 15-lea blocaj guvernamental din 1981 până astăzi, însă analiștii avertizează că de această dată criza ar putea dura mai mult, alimentată de tensiuni politice fără precedent.

Ce se oprește în America: de la plăți pentru soldați la zboruri întârziate

Agențiile federale au avertizat că efectele se vor resimți rapid: raportul crucial despre ocuparea forței de muncă va fi amânat, transportul aerian riscă întârzieri majore, programele de cercetare științifică sunt suspendate, iar plățile pentru soldații americani ar putea fi stopate. Peste 750.000 de funcționari federali se află în pericol de concediere.

Situația se suprapune peste planurile administrației Trump de a restructura radical aparatul guvernamental, ceea ce ar putea duce până în decembrie la încă 300.000 de concedieri suplimentare.

Blocajul a fost declanșat după ce Senatul a respins un proiect de lege provizoriu care ar fi finanțat guvernul până în noiembrie. Miza este uriașă: 1.700 de miliarde de dolari necesari pentru funcționarea agențiilor guvernamentale, aproape un sfert din bugetul federal. Restul bugetului, estimat la 7.000 de miliarde, merge în special către sănătate, pensii și plata dobânzilor uriașei datorii publice de 37.500 miliarde de dolari.

Republicanii au refuzat să prelungească beneficiile de sănătate pentru milioane de americani, în timp ce democrații consideră că acestea sunt esențiale și refuză să cedeze.

Donald Trump amenință cu măsuri ireversibile

Președintele Trump a transmis un mesaj dur, avertizând că va folosi perioada de „shutdown” pentru a lua decizii care să lovească direct în democrați: eliminarea unor programe sociale și concedieri masive.

„Putem face lucruri ireversibile, eliminarea programelor pe care ei le apreciază, concedierea unui număr mare de oameni. Și asta vom face”, a declarat Trump, într-o conferință de presă la Casa Albă.

Deja, Casa Albă a folosit armele propagandei digitale. Înainte de închiderea guvernului, Trump și echipa sa au difuzat un videoclip deepfake în care lideri democrați apar ridiculizați, gest pe care senatorul Chuck Schumer l-a catalogat drept „copilăresc și meschin”.

Liderii democrați promit că nu vor ceda șantajului.

„Tot ce vor este să ne intimideze. Și nu vor reuși”, a spus Chuck Schumer.

De partea cealaltă, republicanii dau vina pe adversari și susțin că refuzul vine doar pentru că Trump se află la Casa Albă.

Republicanii au majoritate în Congres, dar regulile impun sprijinul a cel puțin șapte senatori democrați pentru a trece orice proiect de buget, o formulă care pare imposibilă în actualul climat politic.

Profesorul Robert Pape, expert în științe politice la Universitatea din Chicago, avertizează că polarizarea extremă și presiunea aripilor radicale din ambele partide fac ca șansele de compromis să fie minime.

Cel mai lung „shutdown” din istoria SUA a durat 35 de zile, între decembrie 2018 și ianuarie 2019, tot în mandatul lui Donald Trump. Analiștii nu exclud ca actuala criză să depășească acel record, mai ales că ambele tabere se pregătesc de confruntarea electorală din 2026 și nu dau semne că ar vrea să cedeze.

Între timp, milioane de americani riscă să simtă pe pielea lor consecințele unui război politic fără precedent, purtat pe spatele angajaților federali și al economiei americane.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Adrian Veștea rupe tăcerea despre desemnarea ca premier. De ce nici familia sa nu a știut decizia lui Nicușor Dan
Adrian Veștea afirmă că a păstrat secretă desemnarea sa ca premier la solicitarea președintelui Nicușor Dan. Desemnarea lui Adrian Veștea pentru funcția de prim-ministru a generat numeroase reacții în mediul politic și în spațiul public. În contextul controverselor apărute după anunțul făcut de președintele Nicușor Dan, premierul desemnat a oferit noi detalii despre modul în […]
Adrian Veștea rupe tăcerea despre desemnarea ca premier. De ce nici familia sa nu a știut decizia lui Nicușor Dan
Comentarii
  • Se apropie FALIMENTL IMINENT !

    Dupa FALIMENT urmeaza scoaterea la mezat a SUA VACAREASCA Satanaista Nazista si vanzarea ei pe bucati catre creditori.
    China, Anglia si altii, abia asteapta momentul !

    Vin vremuri interesante !

    Nu plecati in concediu pe alta planeta ca nici nu stiti ce pierdeti !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
19 iunie 2026
19 iunie 2026