Boala extrem de contagioasă care afectează mucoasele

Urmărește BZI pe Google

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Difteria este o afecţiune extrem de contagioasă, produsă de toxina difterică. Boala afectează de regulă mucoasele şi are o perioadă de incubaţie de două-cinci zile.

Cazuri de difterie şi-au făcut apariţia la graniţa României cu Ucraina. Autorităţile sunt în alertă, mai ales că rata de imunizare a scăzut de la an la an. Ultimele cazuri de difterie au fost raportate în România în 1989. Difteria este o boală răspândită pe tot globul, cazuri clinice fiind întâlnite mai ales în timpul iernii şi primăverii. Boala este acută, potenţial fatală, cauzată de toxina produsă de Corynebacterium diphteriae, un bacil aerob gram-pozitiv. Sursa de îmbolnăvire o reprezintă purtătorii asimptomatici de Corynebacterium diphteriae care transmit microbii pe cale respiratorie şi, mai rar, prin leziuni cutanate sau obiecte contaminate cu secreţii provenite de la persoanele bolnave, potrivit specialiştilor Societăţii Române de Pediatrie.

Poarta de intrare a bacilului este la nivelul nasului şi faringelui. După colonizarea cu bacili, în organism are loc producerea unei toxine specific care distruge local ţesuturile şi duce la formarea de membrane false. Toxina produsă se răspândeşte în întreg organismul pe cale sanguină unde determină complicaţii majore precum miocardita – inflamaţia muşchiului inimii -, nevrita – inflamaţia nervilor periferici -, trombocitopenia – număr foarte scăzut de trombocite – şi proteinuria – prezenţă mare a proteinelor în urină. Boala se poate transmite atât timp cât există bacili virulenţi prezenţi în leziuni şi secreţii. De obicei, aceştia persistă circa două săptămâni, rar peste patru săptămâni la persoanele fără tratament antibiotic. Purtătorii cronici pot transmite bacilii timp de două până la şase luni. În medie, perioada de incubaţie a bacilului este de două-cinci zile, dar poate fi şi de una-zece zile.

Difterie respiratorie şi cutanată

În forma respiratorie, debutul bolii este insidios, cu faringită. Primele simptome ale infecţiei includ o stare de rău generală, dificultăţi de înghiţire, anorexie, urmate, la două-trei zile de apariţia unor pseudomembrane alb-cenuşii care pot acoperi tot palatul moale . Aceste pseudomembrane sunt foarte aderente la amigdale, faringe şi la mucoasa nazală. Tentative de a le rupe poate duce la sângerări şi la obstrucţia căilor respiratorii. Febra este mică. În formele severe, poate apărea tumefacţia la nivelul regiunii cervicale. Difteria se poate instala şi la nivelul laringelui, caz în care simtomele includ răguşeala şi tusea seacă. Membranele pot duce la obstrucţia căilor respiratorii, insuficienţă respiratorie, comă şi deces. Difteria laringiană este o urgenţă medicală, necesitând adesea traheostomie.

Forma cutanată, asociată condiţiilor precare de igienă

În forma sa cutanată, difteria se asociază cel mai frecvent cu condiţii precare de igienă şi se caracterizează prin apariţi unor leziuni tegumentare infectate cu aspect nespecific. Alte zone care pot fi afectate sunt cele vulvovaginale şi canalul auditiv extern. Boala poate evolua către remisie în formele necomplicate. Atunci când o cantitate mare de toxină ajunge în sânge pot apărea manifestări precum prostaţie severă, paloare accentuată, puls rapid, stupoare şi comă, decesul putând surveni uneori la şase-zece zile de la debut. O epidemie majoră de difterie a avut loc în fosta URSS în anii 1990 şi a afectat toate cele 15 state independente. În 2011, la nivel mondial au fost înregistrate 4.867 de cazuri noi de difterie, din care 13 cazuri în Africa, 4.425 în Asia de Sud-Est şi 32 în Europa.