Camera Deputaților a adoptat, în calitate de for decizional, proiectul de lege privind Programul Național „Viața la Țară”, o inițiativă legislativă care își propune să stimuleze dezvoltarea mediului rural, să sprijine agroturismul și să pună în valoare patrimoniul tradițional românesc.
Deputatul PSD Bogdan Cojocaru a susținut proiectul în plen, evocând și legătura sa personală cu mediul rural:
„M-am născut la țară, în județul nostru drag, mai exact la Sipote. Iar astăzi am avut șansa – ca reprezentant al Iașului în Camera Deputaților – să susțin un proiect legislativ vital pentru mediul rural.
Camera Deputaților – în calitate de for decizional – a votat astăzi proiectul de lege privind Programul Național „Viața la Țară”, o inițiativă menită să susțină dezvoltarea mediului rural românesc, promovarea agroturismului și valorificarea patrimoniului tradițional. Proiectul beneficiază de un larg sprijin parlamentar și urmărește crearea unor oportunități economice pentru comunitățile rurale din întreaga țară.
Programul își propune să încurajeze activitățile agricole tradiționale și să atragă turiști către satele românești, oferind posibilitatea descoperirii autentice a vieții la țară. Printre măsurile prevăzute se numără dezvoltarea unei platforme naționale de promovare, evidențierea producătorilor locali și susținerea inițiativelor care contribuie la păstrarea identității culturale și gastronomice a satului românesc.
Adoptarea acestei legi reprezintă un pas important pentru stimularea economiei rurale, crearea de noi locuri de muncă și creșterea veniturilor agricultorilor și antreprenorilor locali. Totodată, programul poate contribui la revitalizarea comunităților rurale și la promovarea României ca destinație de agroturism la nivel european.
Prin votul de astăzi, Parlamentul transmite un semnal clar privind importanța satului românesc și necesitatea unor politici publice care să valorifice potențialul economic, cultural și turistic al mediului rural”, a transmis deputatul Bogdan Cojocaru.
Șobolanilor,lăsați cutiile cu pantofi și treceți la guvernare. Aveți majoritate,doar ați dat jos guvernul cănd a vrut să facă curățenie,a vrut să vă inchidă robinetul cu bani publici și sa vă faca curat in sinecurile din companiile de stat. Hai,cu copii voștri hauloaci sa treacă limbricul grindeanu Nordis la guvernare. De 35 de ani incoace furați,jefuiți țara asta cu 10 măini
Du-te la tine la țară și rămâi acolo, nu mai lua banii statului degeaba. Țara arde, profesorii sunt în stradă, românii au ajuns la sapă de lemn din cauza PSD iar tu prinzi fluturi și faci agroturism, mare tolomac mai ești.
cojocarule las-o jos că măcăne băi !ați făcut țara scrum și acum aveți revelații cu satul românesc !
ne-am saturat de PSD de 36 ani! doar gargara, circ, fanfaroneala, ei sunt cei mai tari, cei mai buni, toata lumea e proasta numai ei sunt destepti, fara ei nimic nu se face. n-au construit o autostrada N-S si E-V de 36 ani, spitale, scoli, gradinitie, penitenciare, statiuni turistice, nu au facut decat sa fure, sa vanda pe nimic si au fost mereu la guvernare, Parlament, primarii CL CJ prefecturi, s.a. au acaparat toate instituiile statului de 36 ani, numai familii, neamuri, prieteni, nasi, fini, sinecuri peste tot.
Da’ maine, ce mai ai pentru mâine stimabile.
Nici o zi fara Cojocaru
O sa ajungi ironizat aici precum Sosoaca
Și nu uita , ce e prea mult , strica!!
Esti un hot si un golan, asta esti Bogdane!!!