Un cetățean român este cercetat de polițiștii de frontieră după ce a încercat să introducă în țară două butelii cu agent refrigerant fără autorizația necesară.
Descoperirea a fost făcută la Punctul de Trecere a Frontierei Oancea, în urma unui control amănunțit asupra unui microbuz înmatriculat în România.
Substanțele periculoase au fost găsite în portbagaj, iar ancheta este în desfășurare.
„Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea efectuează cercetări în privinţa unui cetățean român care intenționa să introducă în România două butelii de agent refrigerant, deşi nu deţinea autorizaţie de transport pentru astfel de materiale.
În data de 11 iunie a.c., în jurul orei 23.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea/ITPF Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pe sensul de intrare în ţară, un cetățean român, în vârstă de 41 de ani, în calitate de conducător auto al unui microbuz înmatriculat în România.
În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport și asupra bagajelor personale, ocazie cu care au fost descoperite, în portbagajul microbuzului, două butelii cu agent refrigerant cu greutatea netă de 11,3, respectiv 9,5 kg.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de transport de substanțe și preparate periculoase, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun”, a menționat purtător de cuvânt STPF Galați, subcomisar de poliție George Radu.