Prima pagină » Culinar » Caltaboși la cuptor – Rețeta tradițională, foarte simplu de făcut, dar cu un gust deosebit

Caltaboși la cuptor – Rețeta tradițională, foarte simplu de făcut, dar cu un gust deosebit

08 oct. 2025, 12:04,
Redacția BZI în Culinar

Rețeta de caltaboși la cuptor este una dintre cele mai apreciate în ceea ce privește mâncărurile tradiționale din perioada iernii, întrucât oferă un gust bogat și aromat, specific sărbătorilor românești.

Acest preparat are numeroase variante, în funcție de regiune și preferințele fiecărei gospodine, însă coacerea la cuptor le oferă o textură fragedă și o aromă intensă, care îi diferențiază.

Rețeta de caltaboși la cuptor

Pentru rețeta tradițională ai nevoie de organe de porc, precum ficat, inimă, plămâni și splină, dar și de carne grasă, orez, ceapă și condimente. Spală organele bine, taie-le în bucăți potrvote și pune-le la fiert împreună cu carnea și puțină sare, până când se înmoaie complet.

Între timp, călește ceapa tocată mărunt în puțină untură, până când devine translucidă, apoi adaugă orezul spălat și amestecă ușor, astfel încât să capete aromă. Când organele sunt fierte, toacă mărunt sau dă-le prin mașina de tocat, apoi amestecă cu orezul, ceapa, sare, piper, cimbru și puțin ienibahar.

Compoziția trebuie să fe consistentă, dar nu uscată, iar dacă e prea densă, se poate adăuga un polonic din zeama în care au fiert organele. Umple mațele bine spălate, leagă-le la capete și așează-le într-o tavă unsă cu grăsime. Află cum se fac și cârnații polonezi.

Pentru un gust desăvârșit, se pot înțepa ușor cu o scobitoare, ca să nu plesnească la coacere. Pune-i în cuptor la 180 de grade pentru aproximativ 40-45 de minute, până când se rumenesc frumos. Un truc util este să îi stropești din când în când, pentru a rămâne moi la interior și crocanți la exterior.

După ce s-au copt, se lasă câteva minute să se odihnească, pentru ca aromele să se întrepătrundă. Acești caltaboși pot fi serviți calzi, cu mămăligă și murături, sau reci, tăiați felii subțiri, alături de muștar.

Variantă fără orez, cu carne și mirodenii

Această variantă este ideală pentru cei care vor o rețetă mai consistentă și cu un gust mai apropiat de cârnați. Pentru aceasta vei avea nevoie de 2 kg de carne de porc grasă, de 500 grame de ficat, de 2 cepe mari, de sare, piper, cimbru, coriandru, ienibahar și usturoi.

Fierbe carnea și ficatul separat, apoi toacă-le împreună, până obții o compoziție fină, dar nu pastă. Într-o tigaie, prăjește ceapa până devine aurie, apoi adaug-o peste carne, împreună cu toate condimentele. Amestecă bine, iar dacă vrei ca textură să fie suculentă, poți adăuga puțină zeamă de carne sau o lingură de untură topită.

Mațele curățate se umplu cu grijă, evitând să fie prea pline, pentru a nu se sparge în cuptor. Așează-i în tavă, unge-i cu ulei sau untură și coace-i la 180 de grade Celsius pentru aproximativ 50 de minute. În timpul coacerii, este important să îi întorci de 2-3 ori, ca să se rumenească uniform.

Un truc pe care îl folosesc gospodinele cu experiență este să acopere tava în prima jumătate cu folie de aluminiu, pentru a păstra umiditatea, apoi să o dea jos spre final, pentru a obține o crustă aurie și crocantă.

Află cum poți să faci și o pulpă de porc la cuptor.

Rețeta de caltaboși la cuptor reprezintă o adevărată tradiție culinară ce păstrează gustul autentic al sărbătorilor românești, care merită cu siguranță încercată măcar o singură dată.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
14 noiembrie 2025
14 noiembrie 2025