După ce chiriașii din această clădire s-au plâns că este un pericol pentru cei care locuiesc în ea, căminul groazei de pe strada Canta, nr. 60, va fi reabilitat. Purtătorul de cuvânt al Primăriei Iași, Sebastian Buraga, susține că fondurile vor fi obținute prin PNRR, iar în momentul de față se întocmesc avizele necesare pentru eliberarea autorizației de construire. Reprezentanții Primăriei Iași au declarat că vor căuta cele mai bune soluții pentru chiriași, pentru a nu fi afectați de reabilitarea clădirii
În repetate rânduri, chiriașii care locuiesc în căminul de pe strada Canta, nr. 60, s-au plâns că imobilul este într-o stare avansată de degradare. Localnicii se tem că, în cazul unui cutremur mai mare, clădirea va fi pusă la pământ. De mai mulți ani, autoritățile au promis că acest cămin va fi reabilitat, astfel încât chiriașii să locuiască în condiții de siguranță.
Căminul de pe strada Canta, nr. 60, va fi reabilitat
:format(webp)/https://bzi.ro/wp-content/uploads/2023/02/caminele-groazei-vor-fi-reabilitate-2.jpg)
Chiriașii din acest cămin își aruncă hainele pe geam la întâmplare. Acestea stau agățate în capacii din jurul clădirii
După numeroase sesizări făcute către Primăria Iași, autoritățile s-au întors cu fața și către localnicii care stau în regim de chirie în căminul de strada Canta, nr. 60. Purtătorul de cuvânt al Primăriei Iași, Sebastian Buraga, declară pentru reporterii BZI că acest cămin va fi modernizat în curând.
„Căminul din strada Canta, nr. 60, este prins la finanțare pentru reabilitare și modernizare prin PNRR, contract semnat în ianuarie 2023”, declară Sebastian Buraga.
Sebastian Buraga mai spune că lucrările vor demara în acest an.
„În acest moment suntem în fază de achiziție a documentației de autorizare lucrări de intervenție. După finalizarea documentației, estimăm în luna aprilie, vom depune, la Ministerul Dezvoltării, proiectarea, urmând să încheiem contractul de lucrări în maxim 6 luni. În acest an vom demara lucrările”, mai susține purtătorul de cuvânt al Primăriei Iași.
În prezent, în cămin sunt 85 de camere în care locuiesc aproximativ 170 de chiriași. Reabilitarea clădirii ar presupune și relocarea persoanelor de aici. Purtătorul de cuvânt al Primăriei Iași spune că nu se poate pronunța dacă chiriașii vor fi sau nu relocați, însă deocamdată nu este cazul.
„În funcție de ce va spune analiza celor care vor întocmi documentația, vom decide la momentul respectiv. Dacă specialiștii, în urma expertizei, propun relocarea parțială a chiriașilor, vom proceda în consecință. Teoretic, lucrările nu presupun relocarea celor care locuiesc în prezent acolo”, mai zice Sebastian Buraga.
Condițiile inumane în care locuiesc chiriașii
:format(webp)/https://bzi.ro/wp-content/uploads/2023/02/caminele-groazei-vor-fi-reabilitate-3.jpg)
Spațiul verde din jurul căminului este plin de sticle sparte și pungi din plastic
Chiriașii din acest cămin susțin că trăiesc în condiții foarte proaste. Aceștia acuză autoritățile că lasă subsolul plin de fecale și că în jurul clădirii este foarte multă mizerie. Tencuiala de pe fațadă tinde să cadă, iar în camere este foarte mult mucegai.
Cei de la Termo Service SA susțin că vina este a chiriașilor care nu respectă regulile și aruncă mizerie peste tot. Câteva imagini surprinse de reporterii BZI arată mizeria de la intrarea secundară din cămin, spațiul verde care este plin de resturi de sticle din plastic și pungi folosite, dar și hainele ce stau agățate de copacii din jurul clădirii, semn că oamenii le-au aruncat pe geam la întâmplare.
Așadar, dacă proiectul intră în linie dreaptă și Primăria Iași obține autorizația de construire într-un timp scurt, lucrările de reabilitare și modernizare a acestui cămin vor începe cât mai repede. Astfel, căminul groazei de pe strada Canta, nr. 60, va fi reabilitat.
Mai bine faceți altceva cu banii nu se merită sau demolat
Mai bine demolat