Prima pagină » Eveniment-Social » Campania „Săptămâna legumelor şi a fructelor donate”, susținută de peste 120 de școli din Iași

Campania „Săptămâna legumelor şi a fructelor donate”, susținută de peste 120 de școli din Iași

25 nov. 2024, 13:35,
în Eveniment-Social

Inspectoratul Școlar Județean Iași susține prin proiectele sale voluntariatul promovat prin Strategia Națională de Acțiune Comunitară. Astfel, în acest an școlar peste 120 de unități de învățământ din județ au aderat la programele comunitare promovate prin SNAC. Voluntariatul dezvoltă la elevi responsabilitatea, implicarea și calitățile personale în care respectul, sensibilitatea și empatia sunt valori esențiale pentru raportarea la sine și la ceilalți.

Campania „Săptămâna legumelor şi a fructelor donate”, susținută de peste 120 de școli din Iași

Un exemplu concret ne este oferit de campania națională socială, care se derulează în perioada 25 – 29 noiembrie 2024, în peste 120 de unităţi de învăţământ din judeţul Iași. Campania implică voluntari, elevi şi profesori, de la şcolile care promovează acţiunile de voluntariat din cadrul SNAC.

Scopul acesteia este de a sensibiliza elevii şi profesorii din unităţile de învăţământ ieșean cu privire la situaţia dificilă în care se află persoanele afectate de lipsa de alimente. Prin acest demers se intenţionează consolidarea abilităţilor copiilor de a trăi împreună cu ceilalţi într-o societate unită şi solidară în care contează valenţele umanitare, implicarea, angajamentul, responsabilitatea.

Campania ,,Săptămâna legumelor şi a fructelor donate” constă în strângerea de legume şi fructe de către elevii voluntari implicaţi în programul Strategiei Naţionale de Acţiune Comunitară (SNAC) şi donarea lor familiilor aflate în dificultate sau unor instituţii sociale.

La ediția din anul 2023, în judeţul Iaşi s-au obținut rezultate remarcabile: 90 de școli și grădinițe au fost implicate în acest demers la care au participat 21000 de elevi voluntari, coordonați de peste 2200 de profesori voluntari, care au reușit să colecteze o impresionantă cantitate de legume și fructe – 2668 kg,  o consistentă sumă de bani – 17731 lei care au bucurat peste 7500 de beneficiari.

Beneficiarii sunt persoane aparținând categoriilor defavorizate: elevi cu dizabilităţi din şcoli speciale sau din Centre de plasament, familii aflate în dificultate din comunităţi apropiate şcolilor, bătrâni din instituţii de ocrotire socială sau din comunitate. Pentru detalii puteti accesa pagina de facebook SNAC Iași.

Voluntariatul SNAC din Iași înseamnă implicare, altruism, compasiune și reflectare asupra nevoii de a-l înțelege și ajuta pe cel aflat în nevoie.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Incident naval în Marea Neagră, în apropierea României. O navă sub pavilion Liberia a fost avariată, autoritățile iau în calcul impactul cu o dronă maritimă sau explozia unei mine
Incident naval în Marea Neagră, în Zona Economică Exclusivă a României. O navă comercială a fost avariată, iar autoritățile analizează posibilitatea unui impact cu o dronă maritimă sau a exploziei unei mine. Un nou incident naval în Marea Neagră a fost semnalat în noaptea de 23 spre 24 iulie, în apropierea graniței maritime a României. […]
Incident naval în Marea Neagră, în apropierea României. O navă sub pavilion Liberia a fost avariată, autoritățile iau în calcul impactul cu o dronă maritimă sau explozia unei mine

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
25 iulie 2026
25 iulie 2026