Am observat, în ultima perioadă, manageri de top și de middle management care acționează din teamă. Nu mă refer la frica vizibilă, recunoscută și exprimată direct, ci la cea care se strecoară discret în felul în care sunt luate deciziile: amânări repetate, nevoia de confirmări fără sfârșit, control excesiv, reacții disproporționate, evitarea conversațiilor dificile sau schimbarea bruscă a direcției. Uneori, aceste comportamente sunt interpretate drept prudență ori exigență. În realitate, ele pot ascunde sentimentul că lucrurile au devenit imposibil de controlat.
Într-o piață imprevizibilă, această vulnerabilitate este firească. Managerii trebuie să decidă într-un context în care informația se învechește repede, tehnologia schimbă procese și roluri, costurile fluctuează, iar comportamentul clienților și al angajaților este tot mai greu de anticipat. Apar multe variabile necunoscute, însă responsabilitatea deciziei rămâne aceeaşi (sau e chiar mai mare). Managerul nu primește privilegiul de a aștepta până când realitatea devine clară. De cele mai multe ori, trebuie să înainteze cu o imagine incompletă și să își asume rezultatul.
Frica nu dispare odată cu promovarea
Avem tendința să credem că poziția managerială vine împreună cu siguranța. Cu cât funcția este mai înaltă, cu atât persoana ar trebui să știe mai bine ce are de făcut. Organizațiile alimentează uneori această așteptare: managerul trebuie să aibă răspunsuri, să transmită încredere și să protejeze echipa de incertitudine. Numai că funcția nu anulează vulnerabilitatea umană. Adesea, o amplifică, pentru că miza deciziilor crește, iar spațiul în care managerul își poate recunoaște îndoiala devine tot mai mic.
Un manager se poate teme că va pierde rezultatele, oamenii buni, bugetul, poziția sau încrederea celor care l-au numit. Se poate teme că o decizie greșită îl va defini mai mult decât toate deciziile bune luate anterior. La nivel de top management apare presiunea direcției și a sustenabilității afacerii. La nivel de middle management apare și tensiunea dintre cerințele conducerii și realitatea echipei. Managerul de mijloc trebuie să traducă o strategie care se poate schimba rapid și, în același timp, să răspundă întrebărilor oamenilor care vor claritate.
Problema nu este apariția fricii. Ea este un semnal normal atunci când miza este mare și terenul instabil. Problema apare atunci când frica devine criteriul nevăzut al deciziei, iar managerul nu mai distinge între un risc real și propriul disconfort. În acel moment, reacția poate înlocui analiza.
Cum se vede teama în organizație
Teama managerială rareori rămâne doar în interiorul celui care o simte. Ea intră în sistem și schimbă modul în care lucrează oamenii. Un manager care simte că pierde controlul poate cere tot mai multe rapoarte, poate interveni în detalii care aparțin echipei sau poate retrage autonomia exact când organizația are nevoie de inițiativă. Altul poate evita deciziile nepopulare, sperând că situația se va rezolva singură. Uneori, obiectivele se schimbă atât de des încât oamenii nu mai știu ce contează. Alteori, orice greșeală este sancționată, iar echipa învață să nu mai experimenteze și să nu mai spună adevărul la timp.
Așa se creează un paradox: din dorința de a reduce riscul, managerul slăbește capacitatea organizației de a răspunde la risc. Oamenii așteaptă aprobări, ascund probleme, execută fără să mai gândească și transferă decizia în sus. Managerul ajunge și mai încărcat, vede și mai puțină inițiativă în jur și simte că trebuie să controleze și mai mult.
Consecințele se văd și în calitatea relațiilor. Când frica nu este recunoscută, ea poate fi transmisă sub forma presiunii, iritării sau neîncrederii. Echipa nu aude întotdeauna “nu am suficiente date”. Poate auzi “nu am încredere în voi”. Nu aude “încerc să protejez rezultatul”. Poate înțelege “orice greșeală va fi pedepsită”. De aceea, felul în care managerul își gestionează propria stare devine o responsabilitate organizațională, nu doar una personală.
Decizia bună nu înseamnă certitudine
În contexte stabile, putem compara opțiuni pe baza experienței și a unor date relativ previzibile. În incertitudine, decizia bună nu este neapărat cea care produce rezultatul dorit. Poate fi decizia luată corect, cu informația disponibilă la acel moment, cu ipotezele formulate clar, cu riscurile înțelese și cu disponibilitatea de a ajusta traseul.
Această distincție este importantă. Dacă evaluăm orice decizie doar prin rezultatul final, îi învățăm pe manageri să evite riscul și să caute siguranță imposibilă. Dacă evaluăm și calitatea procesului, construim discernământ. Asumarea nu înseamnă să pretinzi că ai știut ce se va întâmpla. Înseamnă să poți explica de ce ai ales o direcție, ce ai urmărit, ce semnale te-ar face să o schimbi și ce vei face dacă ipotezele nu se confirmă.
Cinci repere pentru decizii asumate
- Separă faptele de presupuneri și de temeri
Înaintea unei decizii importante, managerul poate împărți informația în trei categorii simple: ce știm, ce presupunem și de ce ne temem. Exercițiul reduce confuzia dintre risc și anxietate. Faptele susțin decizia, presupunerile trebuie testate, iar temerile trebuie recunoscute pentru a nu conduce din umbră. Întrebarea utilă este: “Ce element concret din realitate susține această îngrijorare și ce parte reprezintă o proiecție?”
- Definește nivelul de risc pe care îl poți accepta
Nu toate deciziile cer aceeași cantitate de informație. Uneori rapiditatea de a lua o decizie poate conta mai mult decât perfecțiunea. Pentru o decizie cu efecte majore asupra oamenilor, bugetului sau reputației, analiza trebuie să fie mai riguroasă. Managerul are nevoie să stabilească dinainte limitele: ce pierdere este acceptabilă, ce nu poate fi compromis și cine trebuie consultat. Când aceste repere sunt clare, incertitudinea nu dispare, dar devine gestionabilă.
- Lucrează cu scenarii și semnale de ajustare
În loc să caute o singură predicție corectă, managerul poate construi două sau trei scenarii plauzibile. Pentru fiecare, stabilește ce acțiune ar urma și ce indicatori timpurii arată că realitatea se îndreaptă în acea direcție. O decizie devine astfel un proces monitorizat, nu un pariu definitiv. Este esențial ca managerul să își permită să ajusteze fără să trateze schimbarea ca pe o dovadă de slăbiciune.
- Creează un spațiu de contradicție sănătoasă
Teama crește atunci când managerul rămâne singur cu presiunea sau când în jurul lui se aud doar confirmări. Are nevoie de oameni care pot contesta ipotezele fără să îi submineze autoritatea. Poate întreba explicit: “Ce nu văd?”, “Care este argumentul cel mai puternic împotriva acestei decizii?” și “Ce consecință neintenționată ar putea apărea?”. Contradicția sănătoasă îmbunătățește decizia și reduce riscul ca echipa să tacă de teama reacției managerului.
- Comunică decizia cu onestitate și asumare
Oamenii nu au nevoie ca managerul să simuleze certitudinea. Au nevoie să înțeleagă direcția, rațiunea, limitele informației și pașii următori. O comunicare matură poate suna astfel: “Aceasta este decizia pe baza datelor pe care le avem acum. Acestea sunt ipotezele și riscurile. Vom urmări acești indicatori și vom reevalua la această data”. Managerul își asumă alegerea fără să transfere vina și fără să promită ceea ce nu poate controla. Claritatea lui oferă echipei stabilitatea necesară pentru a acționa.
Curajul managerial se vede în asumare
Organizațiile vor traversa în continuare perioade în care schimbarea este mai rapidă decât capacitatea noastră de a o explica. Nu putem elimina necunoscutele și nici presiunea care însoțește rolul managerial. Putem însă construi contexte în care managerii să vorbească despre riscuri, să ceară perspective diferite, să învețe din decizii și să nu fie pedepsiți pentru faptul că nu pot prezice viitorul.
Un manager curajos nu este cel care nu simte teamă. Este cel care o observă înainte ca ea să se transforme în control, agresivitate sau evitare. O numește, o examinează și decide pe baza responsabilității, nu a impulsului de a se proteja. Iar după ce decide, rămâne prezent: urmărește efectele, corectează când este nevoie și își asumă consecințele.
Victoria Bulai
Fondator HR Training & Consultancy; Co-Fondator al Sistemului de Management Organizațional HELIX
Expert în Managementul Resurselor Umane și Business Development