Final fericit pentru cazul care a ținut cu sufletul la gură o țară întreagă. Alexandru, băiețelul de 5 ani dispărut luni într-o zonă împădurită din Sebeșu de Jos, județul Sibiu, a fost găsit în viață după trei zile de căutări continue. Copilul a fost descoperit într-o zonă de pădure, la aproximativ doi kilometri de locul din care dispăruse, iar momentul salvării a fost unul extrem de emoționant pentru echipele de intervenție.
Băiatul a fost observat cu ajutorul unei camere cu termoviziune montate pe elicopterul Inspectoratului General de Aviație. Salvatorii au coborât în apropierea lui și l-au preluat imediat, după ce s-au asigurat că este conștient și cooperant.
Operatorul de căutare-salvare din cadrul Unității Speciale de Aviație București, Soare Mihail, a povestit cum a decurs intervenția și momentul în care l-a văzut pe copil.
„Am și eu doi copii și emoția a fost maximă, nu pot să vă descriu. Am primit o informație să cercetăm o anumită zonă, am trecut pe acolo. L-am văzut într-un luminiș, stând jos, i-am făcut semn să rămână pe loc, el ne-a făcut cu mâna, și am aterizat în apropierea lui. Ne-am dus pe jos, l-am luat, l-am scos într-o lizieră, l-am luat cu elicopterul și l-am adus la ambulanță.”
Salvatorul a mai povestit că primul lucru pe care copilul l-a spus după ce a fost găsit a fost că își dorește să ajungă la mama lui.
„A vrut la mami, așa a zis, «vreau la mami»”, a precizat Soare Mihail.
Salvatorii au aplaudat și au plâns când copilul a fost adus la ambulanță
Momentul în care Alexandru a fost coborât din elicopter și dus spre ambulanță a fost unul încărcat de emoție. După trei zile de căutări în condiții dificile, salvatorii au izbucnit în aplauze și lacrimi când au realizat că băiețelul este în viață.
„E ud, e înghețat, dar e bine”, a spus unul dintre salvatori imediat după ce copilul a fost preluat de medici.
Potrivit informațiilor transmise de autorități, băiatul era conștient și cooperant în momentul în care a fost găsit. Acesta a primit îngrijiri medicale la fața locului și a fost transportat ulterior la Spitalul de Pediatrie pentru investigații suplimentare.
Medicii au anunțat că starea sa de sănătate nu este îngrijorătoare.
„Până în acest moment nu prezintă leziuni vizibile, este conștient și cooperant. Minorul, însoțit de mama acestuia, va fi transportat la Spitalul de Pediatrie pentru investigații de specialitate”, au transmis polițiștii.
Alexandru a fost căutat de sute de persoane
Dispariția copilului a mobilizat forțe impresionante de intervenție. Alexandru a dispărut luni seară, după ce se afla împreună cu tatăl său într-o zonă din extravilanul localității Sebeșu de Jos, cunoscută sub numele de „Ruscă”.
La un moment dat, copilul a plecat într-o direcție necunoscută și nu s-a mai întors. Tatăl său a apelat imediat numărul de urgență 112.
În cele trei zile de căutări au fost mobilizate peste 450 de persoane: polițiști, jandarmi, pompieri, salvamontiști, militari, voluntari și echipe canine. Zona verificată a avut aproximativ 15 kilometri pătrați și a inclus terenuri greu accesibile și suprafețe împădurite.
Elicopterele Inspectoratului General de Aviație au survolat permanent zona, iar autoritățile au transmis inclusiv trei mesaje RO-Alert pentru găsirea copilului.
Polițiștii din Sibiu au declarat că aceasta a fost cea mai amplă operațiune de căutare desfășurată vreodată în județ.
„Adresăm mulţumiri şi le suntem recunoscători tuturor celor implicaţi în ceea ce putem spune că a fost cea mai amplă acţiune de căutare a unei persoane desfăşurată vreodată în judeţul Sibiu, iar faptul că Alexandru a fost găsit, în stare foarte bună, încununează toate eforturile depuse”, au transmis reprezentanții IPJ Sibiu.
În prezent, copilul se află sub supraveghere medicală, iar autoritățile continuă verificările pentru a stabili exact cum a reușit să supraviețuiască singur în pădure timp de trei zile, în condiții de frig și ploaie.