O rugăciune pentru izbăvirea de boală este o cerere adresată Lui Dumnezeu, se cere milă, vindecare și tărie pentru cel suferind.
O rugăciune pentru izbăvirea de boală implică recunoașterea neputinței umane și acceptarea voinței divine, cerând totodată vindecarea suferinței, încurajarea răbdării și alungarea fricii și deznădejdii. Atunci când ne rugăm, începem cu o cerere din adâncul inimii pentru a primi harul de a vindeca boala, recunoscând că doar Dumnezeu are puterea de a face acest lucru. Trebuie să acceptăm voința divină și trebuie să menționăm că, daca este voia Lui Dumnezeu, boala poate fi o pedeapsă pentru păcate, aceasta fiind un mod de a ne îndrepta viața sau de a ne duce crucea bolii, cerând totuși îndurare. Pentru ca Dumnezeu să ne asculte, trebuie să avem, în primul rând tărie și răbdare. Cerem ca Dumnezeu să îi dea celui bolnav răbdare și liniște, să alunge frica și nădejdea, și să-l ajute să nu cârtească împotriva suferinței. Rugăciunea pentru izbăvirea bolii se încheie mereu cu speranța că suferința ne va duce la pocăință și mulțumire față de Dumnezeu.
Cea mai puternică rugăciune pentru izbăvirea de boală
Iată care este cea mai puternică rugăciune pentru izbăvirea de boală!
„Doamne, Tatăl nostru ceresc care ai trimis pe fiul tău Iisus să ne vindece sufletele și trupurile, te rugăm să ne ajuți în această clipă de durere a noastră. Îngăduiește părinte sfânt, sfinților tăi tămăduitori, Sfântul Pantelimon, Sfânta Parascheva, Sfântul Nectarie, Sfântul Gheorghe, Sfântul Spiridon, Sfântul Ioan Iacob Hozevitul și alți minunați sfinți ai tăi, să ne poartă de grijă și să ne ajute în această boală pe care o cunoaștem, vindecându-ne și de cele pe care nu le cunoaștem. Întărește-ne Doamne, să avem credință în puterea ta dumnezeiască. Ajută-ne să găsim alinare în rugăciune și să avem încredere în puterea vindecătoare a Sfinților Tăi.
Prin harul Tău și prin rugăciunile Sfinților Tăi, vindecă trupurile și sufletele noastre și ajută-ne. Doamne, alinătorul nostru, ia-ne suferințele noastre și durerile noastre, ascultă-ne plânsul și ia-ne în grija Ta. Stinge-ne focul bolii care ne mistuie și înăbușește-ne răzvrătirile care ne frământă. Dă-ne puterea să înfruntăm această boală și să înțelegem că Tu ești cel care ne poate vindeca. Promit, Părinte Ceresc, să rostesc această rugăciune timp de 40 de zile, cu credință că prin harul Tău voi primi vindecarea fizică și sufletească, iar prin rugăciunea mea, prin pocăință și ascultare, voi urca pe treptele mântuirii mele.
Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, tămăduitorul sufletelor și trupurilor noastre, prin puterea crucii tale sfinte și prin harul tău, vindecă-mi sufletul și trupul. Mântuitorule, dacă este ceva necurat în boala mea, arde și alungă de la mine tot răul cu puterea Ta. Născătoare de Dumnezeu, ajută-mă să îndur cu răbdare această boală și să mă întorc la sănătate cu ajutorul tău. Sfinte Pantelimon, protector al celor bolnavi, lucrător al minunilor și vindecător al celor neputincioși, te rog să te rogi pentru mine bolnavul, ca să mă vindeci de această boală care mă apasă.
Sfânta Parascheva, coboară și peste mine darul vindecării cu care Dumnezeu te-a înzestrat și scapă-mă pe mine, întinatul. Sfinte Nectarie, ajută-mă să înving această boală și dă-mi să câștig pocăința. Prin harul tău, Sfinte Gheorghe, și prin puterea ta, zdrobește boala și scapă-mă! Vindecă-mă! Sfinte Spiridon, cercetează-mă pe mine cu puterea ta tămăduitoare în acest moment de cumpănă și dă-mi vindecare mie acum și am să-ți slăvesc câte zile voi avea. Prin harul tău, Sfinte Ioan Iacob vindecă-mi neputințele, boala și mijlocește cu puterea ta la Dumnezeu să mă scape pe mine.
Prin harul tău, Sfinte Pantelimon, vindecă-mi sufletul și trupul. Prin harul tău, Sfântă Parascheva videcă-mi sufletul și trupul. Prin harul tău, Sfinte Nectarie vindecă-mi sufletul și trupul. Prin harul tău, Sfinte Gheorghe vindecă-mi sufletul și trupul. Prin harul tău, Sfinte Spiridon vindecă-mi sufletul și trupul. Prin harul tău, Sfinte Ioan Iacob vindecă-mi sufletul și trupul. Doamne, cel care ai înfăptuit atâtea minuni prin intermediul sfinților tăi, înfăptuiește și pentru mine o minune prin harul tău și revars-o către mine ca răspuns la rugăciunea mea umilă.
Prin puterea Sfântului Duh și prin rugăciunile sfinților tăi, te rog Doamne să-mi dai puterea să îndur această suferință și să-mi dai puterea să mă întorc la sănătate. Iartă-mă Doamne pentru păcatele mele grele, pentru cele din tinerețe, pentru cele de acum și pentru orice greșeală pe care am făcut-o față de tine și de aproapele meu. Îți mulțumesc Doamne pentru toate binefacerile tale și te rog să-mi dai puterea să îndur această boală cu demnitate și credință. Prin harul tău, sunt încredințat că voi fi vindecat, și voi ieși din această încercare mai puternic și mai apropiat de tine. Îți mulțumesc Doamne pentru toată dragostea ta necondiționată și pentru credința ta neștirbită în mine.
AMIN!”
De ce trebuie să mulțumim, nu doar să cerem, atunci când ne rugăm?
Atunci când rostim o rugăciunea pentru izbăvirea bolii, trebuie neapărat, să îi mulțumim Lui Dumnezeu, pe lângă a-I cere vindecare, bani, putere și alte lucruri. Motivele pentru care trebuie să facem acest lucru, țin atât de relația cu divinitatea, cât și de dezvoltarea personală a credinciosului.
În Psalmul 118:29 scrie că mulțumirea Îl onorează pe Dumnezeu, arătând că recunoști că toate binecuvântările provin de la El, indiferent dacă sunt mici sau mari. Această atitudine Îl glorifică pe Dumnezeu pentru bunătatea și dragostea Sa.
După ce rostim rugăciunea pentru izbăvirea bolli trebuie să îi mulțumim lui Dumnezeu, aceasta ne poate ajuta, pe noi credincioșii, să vedem mâna Lui în toate circumstanțele, chiar și în cele dificile. Așa cum spune Biblia, recunoștința trebuie exprimată în orice împrejurare, deoarece este voia Lui Dumnezeu. Prin mulțumire, noi recunoaștem că planul divin este mai presus de înțelegerea noastră și că El lucrează pentru binele nostru.
Chiar și Iisus Hristos a mulțumit Tatălui în rugăciune în mai multe rânduri, de exemplu înainte de a înmulți pâinile sau de a învia pe Lazăr, oferind un model suprem de recunoștință.
O rugăciune pentru izbăvirea de boală ne poate ajuta foarte mult, însă trebuie să îi și mulțumim Lui Dumnezeu pentru tot ce ne oferă și ne va oferi.