Prima pagină » Actualitate » Cartiere întregi au fost puse la pământ în Turcia. Un seismolog anunță că ar putea urma mii de replici, unele aproape la fel de mari – VIDEO

Cartiere întregi au fost puse la pământ în Turcia. Un seismolog anunță că ar putea urma mii de replici, unele aproape la fel de mari – VIDEO

06 feb. 2023, 16:40,
în Actualitate

Seismele apocaliptice care au lovit azi Turcia au pus la pământ cartiere întregi și au produs crăpături uriașe în șosele. Bilanțul morților depășește o mie și este foarte probabil să crească mult mai mult. Imaginile de la fața locului sunt terifiante.

Două cutremure de peste 7,7 grade urmate de peste o sută de replici au lovit sud-estul Turciei afectând puternic și țările vecine, în special Siria.

Avertismentul unui seismolog este înfiorător

Un seismolog avertizează că seismul de luni din Turcia ar putea avea mii de replici, unele aproape la fel de mari. Cutremurul cu magnitudinea 7,8 a durat 100 de secunde, spune un seismolog care avertizează că vor urma mii de replici. Specialistul mai spune că replicile pot să apară pe termen scurt, dar și în următoarele săptămâni sau chiar luni.

Stephen Hicks, de la University College London, a făcut declarațiile pentru Sky News, chiar înainte de producerea celui de al doilea cutremur cu magnitudinea de 7,5.

Seismologul a explicat că, de obicei, cele mai puternice replici sunt primele, dar a adăugat că nimeni nu poate „exclude complet” posibilitatea ca un alt cutremur de o magnitudine similară să se producă în zonă. El a spus că există „o posibilitate foarte mică să mai apară un alt cutremur mai mare decât cel principal”.

„Nu putem exclude complet acest lucru. Vor mai fi zeci și mii de replici care vor avea loc în următoarele săptămâni sau luni, dar acestea vor scădea treptat în timp”, a adăugat Hicks.

Stephen Hicks a mai spus că nu există nicio modalitate de a prezice cu exactitate când va avea loc un cutremur, iar cel din Turcia a fost „cel mai rău tip”, având o durată de aproximativ 100 de secunde și acoperind aproximativ 400 de kilometri.

„Este un cutremur foarte puțin adânc, sub o zonă foarte populată și într-o regiune în care clădirile pur și simplu nu pot suporta acest nivel de zguduire. Când vorbim despre cutremure atât de mari, epicentrul nu este un singur punct. De fapt, s-a rupt de-a lungul unei falii de aproximativ 400 de kilometri”, a explicat specialistul.

Peste 1.200 de persoane au murit în Turcia și Siria în urma cutremurului puternic cu magnitudinea de 7,8 grade care s-a produs în Turcia luni dimineață. Alte mii de persoane sunt rănite în ambele țări.



Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Trecutul întunecat al iubitului Valentinei, Vlad Băltățeanu, principalul suspect în cazul crimei. Ce au descoperit anchetatorii
Vlad Băltățeanu, iubitul Valentinei Tănăsie, a fost arestat în lipsă pentru omor. Anchetatorii au găsit urme ce par a fi de sânge în locuință. Ancheta privind moartea Valentinei Ioana Tănăsie, tânăra găsită într-o valiză care plutea pe râul Olt, a intrat într-o nouă etapă după ce Tribunalul Vâlcea a emis un mandat de arestare preventivă […]
Trecutul întunecat al iubitului Valentinei, Vlad Băltățeanu, principalul suspect în cazul crimei. Ce au descoperit anchetatorii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
25 septembrie 2026
25 septembrie 2026