Atunci când simți un disconfort la nivelul tractului uterin, medicii recomandă efectuarea unui test de infecție urinară, fie acasă, cu un test rapid, fie la laborator, prin intermediul unor analize medicale. Acest tip de infecții pot să apară oricând și la oricine, dar este mai frecventă la femei, din cauza uretrei mai scurte, care favorizează contaminarea și înmulțirea bacteriilor.
O infecție urinară este definită prin prezența germenilor la nivelul tractului urinar, regiune care în mod normal este sterilă, cu excepția porțiunii terminale a uretrei ce se poate contamina cu bacterii de la nivelul perineal sau cu excepția organelor genitale externe.
Cât de eficiente sunt testele pentru infecțiile urinare
Medicii cer un test de urină pentru a diagnostica și trata mai multe afecțiuni, inclusiv tulburări de rinichi, probleme hepatice, diabet și infecții. Motivul cel mai frecvent pentru analiza urinei este identificarea unei infecții bacteriene în tractul urinar și sistemul de drenaj al organismului pentru eliminarea urinei.
Infecțiile tractului urinar sunt frecvente la femei, afectând aproape 50% dintre femei pe parcursul vieții. Testele de urină nu numai că îți spun dacă există o infecție, ci pot identifica și organismul implicat. Astfel medicul știe cum să trateze cel mai bine infecția, inclusiv prescrierea tipului corect de antibiotic.
Primul test care se utilizează este un test de banda, care implică scufundarea unei benzi de plastic sau de hârtie tratate special într-o probă de urină colectată într-un vas steril de plastic. Medicul compară culoarea bencii de testare cu o diagrama de culori standard.
Mai departe, medicul urolog va realiza un consult și va dori să știe mai multe lucruri despre simptome: când au apărut, dacă sunt mai ușoare sau mai intense, dacă apare usturime la urinare etc. De asemenea, pentru a oferi un diagnostic corect, va recomanda și realizarea unor investigații medicale: sumar de urină și urocultură sau ecografie renală sau examen RMN.
Ce tratament este recomand în cazul unor astfel de infecții
În cele mai multe cazuri de infecție urinară, medicul urolog recomandă administrarea de antibiotice. Durata tratamentului și alegerea medicamentelor depind de simptome, de starea de sănătate a persoanei și de tipul de bacterii din urină.
Frecvent, simptomele dispar după câteva zile, însă este indicat să urmezi tratamentul conform recomandărilor doctorului, pentru a fi sigur că bacteriile au fost eliminate. În cazurile ușoare, tratamentul poate dura 1-3 zile, în timp ce infecțiile moderate spre grave pot dura câteva săptămâni.
Este posibil ca medicul să recomande și un analgezic pentru a reduce din durerea la urinare. Pentru cazurile severe, se administrează antibiotice intravenos la spital. În cazul infecțiilor urinare apărute la femeile la menopauză, medicul poate recomanda și un tratament pe bază de estrogeni.
În cazurile de infecție urinară ușoară, poți apela cu încredere la anumite plante care au proprietăți antibacteriene, antiinflamatoare și antioxidante, care te vor ajuta să elimini infecția.
Mai jos sunt câțiva dintre aliații tăi din natură: merișoarele (conțin vitamina C și acid salicilic, având un ușor efect antibacterian); vișinele (conțin antocianine, o serie de compuși care dizolvă sărurile din aicdul uric și grăbesc eliminarea urinei); sparaghelul, mătasea de porumb (are un rol diuretic și ajută la golirea vezicii urinare); coada-calului; frunzele de măslin, urzica și semințele de dovleac. Prin urmare, medicul îți va recomanda dacă trebuie să faci un test de infecție urinară acasă sau la laborator.