Cătălin Neamțu este unul dintre cei mai vizibili actori ai momentului, prezent pe scena teatrelor, în producțiile PRO TV și, mai nou, în filmul „Țăndări”, lungmetrajul de debut al lui Bogdan Naumovici.
Deși cunoscut pentru umorul său și pentru improvizația care l-a consacrat, actorul a vorbit deschis despre partea nevăzută a vieții sale: momentele grele, schimbările din plan personal și bucuriile care îl motivează.
Rolul din „Țăndări” și provocările unui personaj atipic pentru Cătălin Neamțu
În lungmetrajul „Țăndări”, Cătălin Neamțu interpretează personajul Coporan, un rol plin de nuanțe și umor. Actorul spune că există câteva diferențe clare între el și personaj:
„Acest personaj are o vestimentație îndoielnică, eu am una simplă – all black, în general. Coporan are idei puține și fixe, Cătălin are tot puține, dar mai flexibile. Coporan are teamă de tiribombe, Cătălin nu”, a declarat Cătălin Neamțu.
Dincolo de glumă, actorul subliniază că improvizația i-a definit cariera încă din anii de facultate, când a descoperit acest stil la UNATC.
„Improvizația implică multă disciplină, ascultarea partenerului și o matematică a haosului. Îmi dă o energie pe care nu am reușit să o iau din altă parte”, a adăugat Cătălin Neamțu.
În plan personal, actorul a trecut printr-o schimbare importantă după o relație de peste 20 de ani. „Nu am divorțat, pentru că nu am fost căsătoriți, dar suntem separați. Interacționăm doar pentru cei trei copii ai noștri: Smaranda, Petru și Zoe”, a spus Cătălin Neamțu, pentru libertatea.ro.
Totuși, în prezent, actorul se află într-o nouă relație, despre care vorbește cu emoție:
„Am o iubită care mă echilibrează, mă completează și îmi este alături în momentele bune și în cele rele, iar pentru asta îi mulțumesc”, a mărturisit Cătălin Neamțu.
Cătălin Neamțu, un tată dedicat
Deși programul său este plin, actorul spune că rolul de tată rămâne prioritar.
„Încerc să fiu prietenul lor mai mare. Mă joc cu Petru fotbal în casă, colorez cu Zoe și interpretez cu Smaranda în spectacole de improvizație”, a povestit Cătălin Neamțu.
Cei trei copii își conturează deja propriile pasiuni, Smaranda iubește scena, Petru este atras de fotbal, iar Zoe își dezvoltă creativitatea prin dans și pictură.
Actorul a recunoscut cu sinceritate că sportul nu este partea preferată a vieții sale.
„Cea mai bună dietă este foamea. Stilul de viață nu este unul ordonat, dar încerc să devină astfel”, a spus cu umor Cătălin Neamțu.
Despre ce și-ar dori ca oamenii să știe despre el, actorul este direct:
„Că sunt un om normal, pasionat de improvizație, non-conflictual și catalizator. Că-mi iubesc cei trei copii cum mă pricep mai bine”, a spus Cătălin Neamțu.
Cătălin Neamțu poate fi vazut în lungmetrajul „Țăndări” unde are un rol plin de nuanțe și umor.