Prima pagină » National » Categoria de pensionari care va fi grav defavorizată după recalcularea din 1 septembrie

Categoria de pensionari care va fi grav defavorizată după recalcularea din 1 septembrie

09 iun. 2024, 11:37,
în National

Anton Hadăr, președintele Federației Naționale Sindicale (FNS) „Alma Mater”, a explicat la Antena 3 CNN categoriile de pensionari care vor fi dezavantajați semnificativ de recalcularea pensiilor de la 1 septembrie.

„Vom avea creșteri semnificative pentru cei care au fost dezavantajați de la aplicarea legii pentru că au avut indice de corecție mic. Vă pot da exemplu de oameni care au astăzi au 4.600 de lei, 6.000 de lei și 7.500 de lei. Toți au același număr de puncte, deci ar trebui să aibă aceeași pensie. Păi, sunt supărați cei care au 7.500 și care stau pe loc, dar să știți că mai există și cu 8.200, am aflat eu, care are același punctaj și trebuie să stea și el pe loc.

Deci acesta a fost dezavantajat de indicele de corecție, pentru că bată-l vina, a mers de la 1,06 la 1,41, a fost dezavantajat de stagiul complet de cotizare care astăzi este la bărbați 35-35 de ani, dar am avut și cu 25 de ani, am avut și cu 20 de ani, deci s-a împărțit la ceva.

Potrivit calculelor, unii pensionari nu vor primi nici un ban în plus

În momentul în care se va aplica recalcularea cel care are 4.600 va trece la 6.300, cel care are 6.000 va trece la 6.300 şi cel cu 7.500 rămâne la fel. Deci nu se rezolvă niciodată totul pentru că e distanță prea mare.

Din păcate sunt printre ei și oameni care au pensia minimă, chiar foarte mulți care au punctaj foarte mic, au număr de puncte puține, mă refer aici la cei până în 1.281 lei.

Unii din zona aceasta vor trece în partea cealaltă, vor avea chiar dublare 100% pentru că au avut ani mulți de muncă și intervine acea suplimentare pe criterii de stabilitate, dar cei care sunt pe aici care au vreo 450 lei, potrivit contribuției lor, dar primesc 1.281 de lei, pe aceștia nu-i mai scoate nimeni de aici o perioadă pentru că au și ani puțini de muncă.

Unii dintre ei vor sări Pârleazu, alții mulți vor rămâne aici, dar vor sta pe loc și cei care au pensie calculate  care le-au fost favorizate și pe grupe”, a spus Anton Hadăr, președintele Federației Naționale Sindicale (FNS) „Alma Mater” a explicat la Antena 3 CNN.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTO Lovitură anunțată de șeful statului! Pe cine își dorește Nicușor Dan premier
Este o adevărată lovitură anunțată de șeful statului! S-a aflat pe cine își dorește Nicușor Dan premier. Un posibil candidat agreat în zona reformistă este, de regulă, un profesionist orientat spre rezultate măsurabile, cu experiență administrativă și reflexe solide de management. Pe cine își dorește Nicușor Dan premier Discuția despre viitorul premier revine constant în […]
Lovitură anunțată de șeful statului! Pe cine își dorește Nicușor Dan premier

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
10 aprilie 2026
10 aprilie 2026