Coronavirus

Câţi oameni vor muri de COVID-19 până la finalul anului. Predicții dramatice

Publicat: 10 sept. 2020
Predictii covid19
IHME a prezentat cele două scenarii şi situaţiile în care vor creşte numărul de infectări şi decese cu noul coronavirus

Institutul de Măsurători de Sănătate și Evaluare (IHME) al Universității din Washington au estimat câţi oameni vor muri de COVID-19 până la finalul anului. Cercetătorii au prezentat doua scenarii cu privire la această situaţie, iar predicţiile nu sunt tocmai optimiste.

IHME a prezentat cele două scenarii şi situaţiile în care vor creşte numărul de infectări şi decese cu noul coronavirus.

Cum arată cele două scenarii

Primul scenariu este cel pesimist, în care rata de utilizare a măștii de protecție rămâne aceeași, iar guvernele lumii vor continua să adopte măsuri de relaxare, caz în care COVID-19 va face 4.000.000 de victime până la 31 decembrie 2020.

Scenariul „optimist” înseamnă că numărul morților va fi de numai 2.000.000 la nivel mondial dacă utilizarea măștii devine aproape universală (peste 90% din populația lumii să o poarte în public), iar guvernele introduc măsuri de distanțare socială când rata deceselor zilnice depășește 8 la un milion de oameni.

Scenariul „cel mai probabil” presupune că nivelul utilizării măștii rămâne constant, iar măsurile de prevenire a infectării vor fi menținute la nivelul actual, caz în care numărul deceselor va fi de 2.800.000 la nivel mondial.

Câţi morţi sunt la nivel mondial din cauza COVID-19

Pandemia de coronavirus s-a soldat cu cel puţin 880.396 de morţi în întreaga lume. Au fost diagnosticate peste 26.947.550 de cazuri de infectare, dintre care 17.709.800 sunt considerate vindecate. Acest număr de cazuri nu reflectă însă decât o parte a numărului real de contaminări. Sâmbătă, s-au înregistrat în lume 5.171 de noi decese şi 268.142 de noi infectări. Ţările cu cele mai multe cazuri noi sunt India (1.065 decese), SUA (805) şi Brazilia (682). Sunt 6.432.209 cazuri de infectare şi 192.864 de decese în Statele Unite. Poziţia a doua este ocupată de Brazilia, cu 4.123.000 infectări şi 126.230 decese, iar pe trei este India, cu 4.120.846 de infectări şi 70.732 decese.

Molecula naturală care ucide coronavirusul se găsește în ceapă sau mere

După studiul în care s-au făcut predicţii despre câţi oameni vor muri de COVID-19 până la finalul anului, un alt studiu vine cu veşti bune.

Un studiu al cercetătorilor din Spania și Italia a descoperit un inhibitor al coronavirusului. Respectivul compus natural are capacitatea de a destabiliza replicarea temutului virus. Această moleculă se găsește în mere și ceapă.

Potrivit unui studiu recent, quercitina ar avea capacitatea de a opri replicarea SARS-CoV-2. Astfel, această moleculă naturală acţionează ca un inhibitor specific în cazul coronavirusului. Substanţa prezintă o acţiune destabilizatoare asupra 3CLpro. Iar aceasta este una dintre proteinele care stau la baza replicării agentului patogen. Toate acestea reies dintr-un studiu publicat recent într-o revistă de specialitate, scrie Îl Messagero.

Descoperirea este prezentată în cadrul unui studiu demarat de Fundaţia spaniolă HNA. Aceste cercetări au fost făcute în colaborare cu Institutul de nanotehnologie al Consiliului Naţional de Cercetare, CNR-Nanotec din Cosenza. Rezultatele studiului au fost publicate în Jurnalul Internaţional de Macromolecule Biologice.

„Deja, în acest moment, această moleculă este la același nivel cu cele mai bune antivirale folosite în prevenirea infectării cu coronavirus. Cu toate acestea, niciuna dintre ele nu este aprobată ca medicament”, precizează Bruno Rizzuti.

Quercitina este prezentă din abundență în legumele și fructele obișnuite, precum caperele, ceapă roșie, ridichi și mere. Moleculă este cunoscută pentru proprietățile sale antioxidante, antiinflamatoare și anti-alergice.





Adauga un comentariu