Prima pagină » National » Caz șocant în Galați! Un bărbat a locuit două săptămâni alături de cadavrul partenerei. Ar fi omorât-o în bătaie

Caz șocant în Galați! Un bărbat a locuit două săptămâni alături de cadavrul partenerei. Ar fi omorât-o în bătaie

20 iul. 2026, 19:40, 1 ,
Redacția BZI în National

Bărbatul de 40 de ani din județul Galați, în locuința căruia a fost descoperit trupul neînsuflețit al partenerei sale, a fost arestat preventiv. Potrivit procurorilor, ancheta a scos la iveală că acesta ar fi ucis-o în bătaie pe femeia de 59 de ani, iar apoi i-ar fi ascuns cadavrul în casă timp de aproximativ două săptămâni, scrie ProTV.

Crima, descoperită în comuna Barcea, a șocat întreaga comunitate. Trupul victimei a fost găsit într-un dormitor al locuinței, acoperit cu pături, după ce ar fi fost ținut acolo mai bine de două săptămâni.

Contradicțiile din declarații au întărit suspiciunile anchetatorilor

Încă de la începutul cercetărilor, localnicii au vorbit despre comportamentul violent al suspectului și despre temerile pe care le aveau din cauza acestuia. Bărbatul era cunoscut în zonă și pentru faptul că executase anterior o pedeapsă de opt ani de închisoare pentru omor.

În timpul investigației, polițiștii au descoperit în spatele casei o groapă de aproximativ un metru adâncime, iar în cadrul audierilor bărbatul și-ar fi schimbat de mai multe ori declarațiile. Contradicțiile au consolidat suspiciunile procurorilor că el este autorul crimei.

Femeia ar fi fost lovită până și-a pierdut viața

Din datele anchetei reiese că agresiunea s-ar fi produs în curtea locuinței. Procurorii susțin că bărbatul și-ar fi lovit partenera în repetate rânduri cu pumnii și picioarele, până când aceasta a murit.

Ulterior, suspectul ar fi ascuns cadavrul în casă și ar fi încercat să își ascundă urmele. În prezent, el este cercetat pentru omor calificat asupra unui membru de familie, infracțiune care se pedepsește cu până la 25 de ani de închisoare sau chiar cu detențiune pe viață.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Ce s-a găsit lângă cadavrul Mădălinei Apostol. Detaliul tulburător descoperit în baie
Un detaliu tulburator a fost găsit lângă cadavrul Mădălinei Apostol. Moartea acesteia, la doar 40 de ani, a provocat un val de reacții în rândul celor care au cunoscut-o. Noi informații despre ultimele momente ale fostei vedete au apărut după ce apropiații au vorbit despre obiectul pe care femeia l-ar fi luat cu ea în […]
Ce s-a găsit lângă cadavrul Mădălinei Apostol. Detaliul tulburător descoperit în baie
Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
15 septembrie 2026
15 septembrie 2026