Prima pagină » National » Caz șocant în tren: Tânără agresată sexual de un controlor, care i-a propus ‘o noapte la Brașov’

Caz șocant în tren: Tânără agresată sexual de un controlor, care i-a propus ‘o noapte la Brașov’

26 nov. 2022, 15:00,
în National

O călătorie cu trenul, pe ruta Craiova-București, s-a transformat pentru o tânără într-un adevărat coșmar. Fata a fost agresată sexual de controlor și i s-a propus să petreacă o noapte cu el la Brașov.

Incidentul înfricoșător a avut loc pe 18 noiembrie, în trenul care a plecat din Craiova și urma să ajungă în Gara de Nord. Speriată de cele întâmplate, victima a depus plângere, atât la CFR, cât și la Poliție, relatează gds.ro, pentru ca bărbatul să fie tras la răspundere, potrivit adevarul.ro.

„În dimineaţa zilei de 18.11.2022, la orele 4.47, am plecat cu trenul IRN 79 din gara Craiova spre Bucuresti, urmând ca în Gara de Nord să schimb trenul spre destinaţia mea finală – Braşov. Când mi-am căutat locul, am constatat că era într-un compartiment gol dar, având în vedere că nu era prima dată când mergeam cu trenul spre Bucureşti, stiam că se va aglomera până acolo, aşa că nu am căutat un alt loc. La scurt timp după ce trenul s-a pus în mişcare a venit controlorul să îmi verifice biletul”, se arată în plângerea făcută de victimă.

Fata a povestit că bărbatul a început o conversație cu ea, întrebând-o dacă fumează, unde merge(pe bilet scria), dacă are prieten şi ce caută singură la Braşov. I-a răspuns politicos că merge în interes de serviciu. La scurt timp el plecat, iar fata și-a setat alarma telefonului să o trezească înainte să ajungă la Bucureşti, după care a adormit.

„În momentul în care a sunat alarma m-am trezit şi am văzut că trenul era oprit. Buimacă de somn, am sărit în picioare crezând că am ajuns în gară. În acel moment, l-am văzut pe controlor în uşa compartimentului venind spre mine şi spunând că a venit să mă trezească. M-am întins după bagaj, iar el m-a apucat de mână, m-a înghesuit spre geam şi a încercat lucruri greu de descris în cuvinte.

Am încercat să scap, dar mă ţinea strâns de mână şi îmi spunea că „mergem amândoi cu trenul la Braşov şi petrecem o noapte împreună”.

Între timp, trenul s-a pus în mişcare (de fapt eram opriţi la podul Basarab) şi probabil şi-a dat seama că ajungem în curând în gară pentru că, deşi încă mă ţinea de mână, repeta întruna să îi dau adresa mea de Facebook. I-am spus că nu am aşa ceva, să mă lase în pace. Nu înţelegeam de ce lumea din vagon nu e pe hol cum se întâmplă de obicei când ne apropiem de gară“, a povestit tânăra.

Fata a reușit să scape de controlor deoarece trenul ajunsese în gară. Speriată, ea a pus mâna pe telefon și și-a sunat familia, povestind ce s-a întâmplat.

„Din fericire, eu am reuşit să scap, dar aşa ceva este inadmisibil. M-a agresat, m-a pupat pe gură, m-a lins pe faţă, m-a înghesuit în geam de parcă eram un obiect la dispoziţia lui. Şi cel mai tragic este faptul că parea aşa natural şi calm în tot ce făcea încât sunt convinsă că nu sunt prima lui victimă, că nu am fost doar o tentaţie de moment”, a spus victima.

Bugetul.ro
Grila TV din România se schimbă din 1 martie. Noul post de televiziune a început emisia, iar cei mai mici dintre telespectatori sunt cei mai încântați
redactia.ro
Bucurie fără margini pentru Vladimir Putin. Ce cadou îi pregătește Donald Trump președintelui Rusiei
Bugetul.ro
Panică la Altex și Flanco după anunțul eMAG. Cum reușește cel mai mare magazin online din România să își depășească principalii rivali din piața autohtonă
a1.ro
Oana Radu, taxată dur pentru kilogramele în plus. Cum a apărut la Sala Palatului alături de Dorian Popa
Playtech.ro
Ţara care nu mai accepta românii! Motivul, unul controversat. Este un stat european, mulţi trăiesc deja acolo
observatornews.ro
ANM a actualizat prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Vremea în România până pe 31 martie
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
Vestea anului pentru pensionari. Instanșa a decis: Cine va primi mai mulți bani
realitatea.net
Băutura bogată în colagen care întinerește pielea și fortifică oasele în doar o lună. Conține un ingredient cheie, pe care îl găsești la 2 lei în magazine
SportpeSurse
Acuzații grave aduse jurnalistei Anca Alexandrescu despre legăturile pe care le are cu Horațiu Potra și Călin Georgescu
Playtech.ro
Ce pensie uriaşă încasează Gigi Becali în fiecare lună. Latifundiarul este şi el uimit de sumă: 'Nu am muncit...
Dailybusiness.ro
Ajutor financiar de 1.500 de lei acordat de stat pentru părinți. Ce condiții trebuie îndeplinite
RomaniaTV
Cuplul-surpriză al momentului! Mădălina Ghenea şi Sebastian Stan, împreună! Unde şi cum au fost surprinşi cei doi
stiriromania.ro
Cum arată Eliza Iliescu acum, la 19 ani. Din ce bani trăiesc lunar Adriana Iliescu și fiica ei
RomaniaTV
Vestea MOMENTULUI din Ucraina. Anunțul făcut de Zelenski, după umilința din SUA. Nimeni nu credea că o să mai audă asta!
redactia.ro
Decizia neașteptată luată de americani în privința Rusiei. Donald Trump i-a surprins pe toți
ego.ro
Blocaj în divorțul Prodan - Reghe! Palatul de la Snagov, ipotecat! Declarațiile exclusive ale celor doi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`