Prima pagină » Local » Ce așteaptă credincioșii de la duhovnic? Părintele Calistrat Chifan: „Unii așteaptă scărpinați sub aripă” – VIDEO

Ce așteaptă credincioșii de la duhovnic? Părintele Calistrat Chifan: „Unii așteaptă scărpinați sub aripă” – VIDEO

17 feb. 2023, 10:42,
în Local

Părintele Calistrat Chifan a dezvăluit, în cadrul emisiunii BZI LIVE, ce așteaptă credincioșii de la duhovnic. Iată ce părere are acesta despre oamenii care vin și caută doar „să se bage în seamă.”

În momentul în care vin la duhovnic, majoritatea credincioșilor caută alinare. Cei mai mulți dintre ei așteaptă Sfintele Taine, dar și dezlegarea păcatelor, însă sunt și credincioși care caută doar „să se bage în seamă.” Chiar și pe acești oameni părintele Calistrat Chifan îi ascultă și le oferă o rezolvare pentru problema lor, dar declară că nu are întotdeauna timp de ei. Cu toate acestea, el spune o istorioară, îi stropește cu agheasmă și le face oricând o dezlegare.

Ce așteaptă credincioșii de la duhovnic? Părintele Calistrat Chifan: „Două lucruri: Sfintele Taine și dezlegarea de păcate”

Potrivit părintelui Calistrat Chifan, credincioșii așteaptă de la duhovnic două lucruri, și anume: Sfintele Taine și dezlegarea de păcate. Cei care așteaptă Sfintele Taine sunt credincioșii adevărați, iar cei care caută dezlegarea păcatelor sunt credincioșii mai convenționali. De asemenea, duhovnicul spune că mai sunt oameni care „așteaptă să fie scărpinați sub aripă”.

„Credincioșii așteaptă două lucruri: Sfintele Taine – și aceia sunt credincioșii cei adevărați, dezlegarea păcatelor – și aceia sunt credincioșii cei mai convenționali. Unii așteaptă scărpinați sub aripă și dacă e rănit tare, poate e un copil mort, poate e o soție moartă, poate e un soț mort, îi mai dai două cuvinte calde, să avem nădejde, hai să facem așa, să facem așa, vă aștept la o rugăciune, vă aștept la un maslu, vă aștept la o dezlegare, haideți postiți trei zile să vă împărtășesc, să vă liniștiți, și îi mai spui o vorbă de dulce.”, a declarat părintele Calistrat Chifan, în cadrul emisiunii BZI LIVE.

Părintele Calistrat Chifan: „ Pentru mine, dezlegarea de blestem și de jurământ e lege, o fac tot timpul, că orice om scapă vorbe rele din gură”

Despre credincioșii care vin „numai să se bage în seamă”, părintele Calistrat spune că le vorbește la modul general, îi stropește cu agheasmă și le face o dezlegare. Pentru duhovnicul de la Mănăstirea Vlădiceni, delegarea de blestem și de jurământ e lege. O face tot timpul, pentru că orice om poate scăpa vorbe rele din gură în orice moment.

„Eu am, de exemplu, câteva babe din astea simpatice, care lor le place numai să se bage înseamă și zic: „Părinte, am avut niște munci! M-a muncit satana în sufletul meu. Nu știu să explic în cuvinte, dar am avut niște stări, știți cum? M-a trecut și prin Rai și prin Iad.” – „Ai postit?” -„N-am postit!” -”Ține trei zile și mă cauți să te împărtășesc.” Dar ea ca să se bage în seamă, să fie luată în seamă. N-am timp de din astea, recunosc, vorbesc la modul general, le spun o istorioară, îi stropesc cu agheasmă, le fac oricând o dezlegare. Pentru mine, dezlegarea de blestem și de jurământ e lege, o fac tot timpul, că orice om scapă vorbe rele din gură. Dar mă duc la ceea ce cere Timotei în Epistole: „Vezi, ai grijă, nu-ți pune degrabă mâinile, să te faci părtaș de păcate străine.”

Adică atunci când hirotisești duhovnicul, când episcopul numește duhovnic, el trebuie să fie foarte atent tocmai să vadă că omul ăla ar fi capabil să vină el să creeze ceva care e în afara ortodoxiei. Adică nu vii tu să inventezi ceva ce n-a inventat altul. Lumina o vedem, întunericul îl vedem, Scripturile au fost scrise, nu mai putem noi rescrie o altă carte de credință.”, a adăugat părintele Calistrat Chifan.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Bacalaureatul transformat într-o adevărată paradă a ținutelor. Un elev din Mehedinți a atras toate privirile cu apariția sa neobișnuită
Bacalaureatul din acest an a adus imagini inedite cu ținutele alese de elevi din mai multe centre de examen. Un elev din Mehedinți a devenit viral după ținuta purtată, iar absolvenții au surprins și prin reacțiile de după proba la Limba și literatura română. Primele imagini de la Bacalaureat 2026 au devenit rapid virale, după […]
Bacalaureatul transformat într-o adevărată paradă a ținutelor. Un elev din Mehedinți a atras toate privirile cu apariția sa neobișnuită

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
02 iulie 2026
02 iulie 2026