O condropatie de grad 2 este o afecțiune articulară moderată, caracterizată prin apariția unor fisuri superficiale sau înmuierea cartilajului pe o grosime mai mică de 50% din stratul acestuia. Conform dr. Ion Bogdan Codorean, aceasta reprezintă o degradare a cartilajului (deseori rotulian) care cauzează durere la urcat/coborât scări sau după stat prelungit pe scaun.
Cartilajul este un țesut dur și elastic, care acoperă capetele oaselor în articulații, oferindu-le o suprafață netedă, astfel încât, împreună cu lichidul sinovial, să facă posibilă mișcarea fără frecare. Cartilajul este întâlnit și la nivelul lobului urechii, la nivelul nasului, meniscurilor, discurilor intervertebrale, precum și la nivelul arborelui respirator.
Ce este o condropatie de grad 2
Cartilajul articular are rolul de a amortiza șocurile care se manifestă la nivelul articulațiilor mari, mai ales al celor de la gleznă, genunchi și șold. Un rol similar are și la nivelul articulațiilor umărului și cotului. Aceasta intervine activ la fiecare acțiune care implică articulația, asigurând o frecare redusă la minimum a oaselor care sunt implicate în formarea articulației.
Deteriorarea cartilajului, adică condropatia, este un tip de leziune relativ comun. Adesea implică articulațiile de la nivelul genunchiului, dar poate să apară și la nivelul articulațiilor șoldului, ale gleznelor și coatelor. În principiu, nicio articulație nu este ferită de această afecțiune, dar există unele care prezintă un risc crescut, sugerează dr. Ion Bogdan Codorean.
Leziunile de cartilaj sunt frecvente, iar etiologia este multifactorală. Condropatia poate să apară ca o suferință acută, urmare a unei leziuni bruște, din timpul unei activități sportive sau este efectul uzurii, în care este vorba despre o suferință cronică, ce apare în bolile degenerative articulare, în cazul dezaxării sau a instabilității articulare.
Condropatia este împărțită în patru tipuri, în funcție de gravitatea leziunii: leziune tip „scamosare”; fisuri superficiale; fisuri profunde, care afectează mai puțin din trei sferturi din grosimea cartilajului, fără expunerea osului; fisuri profunde cu expunerea osului.
Există mai multe grade de condropatie, care variază în funcție de severitatea deteriorării cartilajului. Mai multe clasificări structurează această afecțiune articulară, iar una dintre cele utilizate este clasificarea Outerbridge, care cuprinde 5 grade:
- Condropatie de gradul 0: cartilaj normal.
- Condropatie de gradul 1: cartilaj edemațiat cu zone de consistență scăzută.
- Condropatie de gradul 2: scăderea grosimii cartilajului și fisuri superficiale, care se extind în mai puțin de 50% din grosimea cartilajului.
- Condropatie de gradul 3: fisuri profunde, de peste 50% din grosimea cartilajului, fără os expus.
- Condropatie de gradul 4: expunerea osului subcondral și cartilaj absent.
Posibile complicații ale leziunilor cartilajelor genunchiului
Osteoartrita reprezintă una dintre cele mai frcevente complicații. Aceasta apare datorită deteriorării cartilajului, provoacă durere cronică și afectează capacitatea de desfășurare a activităților zilnice. Instabilitatea genunchiului este o altă complicație posibilă, contribuind la dificultatea în menținerea echilibrului și participarea la activități fizice. Alte complicații asociate leziunilor de cartilaj ale genunchiului includ deformările articulare și dezvoltarea osteofitelor.
Examinarea fizică se concentrează pe detectarea deformărilor, amplitudinii limitate de mișcare, efuziunii, instabilității și a altor semne precum sunetele anormale sau blocarea. O atenție specială este acordată detaliilor legate de aliniamentul genunchiului și devierea sau înclinarea rotulei. Așadar, condropatia de grad 2 este o afecțiune articulară moderată, caracterizată prin apariția unor fisuri superficiale sau înmuierea cartilajului.