Legea din România prevede că pentru a conduce o mașină care nu îți aparține pe drumurile publice, trebuie să ai un contract de comodat auto. Acesta se face ușor și este actul care demonstrează că proprietarul unei mașini a împrumutat mașina unei alte persoane pentru ca aceasta să o conducă pe o perioadă limitată. Trebuie precizat că acest tip de contract se referă doar la a conduce mașina și nu în alte scopuri precum înmatricularea, ITP-ul sau alte îndatoriri care îi revin proprietarului.
Este important de menționat că prin acest contract de comodat nu se transmite proprietatea asupra acelui automobil, ci doar folosința acestuia. De asemenea, automobilul va putea fi folosit atât pe drumurile publice din România, cât și în străinătate.
Ce este contractul de comodat auto și când este obligatoriu
În conformitate cu prevederile art. 2146 din Noul Cod Civil actualizat 2020 – Legea nr. 287/2009, contractul de comodat auto sau împrumutul de folosință al unei mașini este un acord prin care proprietarul unui autovehicul (comodantul) oferă în mod gratuit, spre folosință temporară sau permanentă, unei alte persoane (comodatarul) autoturismul respectiv.
Mai este cunoscut și sub numele de contract de împrumut de folosință. Ca acordul să fie legal și valabil, acesta trebuie să conțină datele de identificare ale părților, descrierea autovehiculului dat spre folosință cu titlul de împrumut, starea tehnică a mașinii la momentul predării, data contractului, dar și motive pentru care contractul poate fi reziliat, dar și semnătura ambelor părți. Află și în cât timp vine amenda de la rovinietă.
Contractul de comodat auto este necesar atunci când împrumuți gratuit o mașină unei alte persoane pentru o perioadă determinată. Este la fel de necesar și dacă tu vrei să împrumuți o mașină de la cineva. Acest tip de contract este valabil în următoarele condiții:
- bunul oferit în comodat rămâne în proprietatea comodantului, iar comodatarul are doar dreptul de utilizare;
- contractul se încheie prin acordul părților, acestea stabilind de comun acord termenii și condițiile;
- contractul trebuie să precizeze că atât comodantul, cât și comodatarul au capacitatea legală de a încheia acte administrative în acest context.
Actele necesare sunt următoarele: buletinelor ambelor părți; documentele mașinii, adică certificatul de înmatriculare și cartea de identitate a vehiculului și certificatul fiscal, adică dovada fiscală eliberată de ANAF.
Ce trebuie să conțină documentul
Când se împrumută o mașină printr-un astfel de contract, nu este nevoie să mergi la notar. Se poate redacta un document în care să scrii toate datele tale și ale persoanei căreia îi oferi mașina, datele vehiculului, dar și obligațiile și condițiile.
Contractul trebuie să includă și informațiile complete ale persoanei care oferă mașina, dar și ale celui care o primește: nume și prenume; CNP; adresa de domiciliu; seria și numărul actului de identitate.
Totodată, trebuie să scrii în contract și datele de identificare ale mașinii, precum marca și modelul; anul fabricației; numărul de înmatriculare; seria de șasiu; culoarea și alte detalii relevante ale mașinii.
De asmenea, dacă îți dorești, poți menționa în contract orice zgârieturi, lovituri sau alte probleme vizibile, pentru ca la returnare, să fie clar că mașina a fost predată în aceeași stare. Tot în contract trebuie specificată perioada de timp pentru care dai mașina împrumut. Mai mult, trebuie să știi că un contractul de comodat auto poate fi încheiat pe o durată determinată sau nedeterminată.