Multe persoane, mai ales de sex feminin, se confrunta cu un defect fizic mai mult sau mai putin evident si anume: lungimea si forma nefireasca a degetului mare de la mana. In limbajul comun, acest deget poate fi numit deget bont, insa in limbajul medical este numit deget hipocratic, fiind subiectul afectiunii numite hipocratism. Aceasta denumire se datoreaza celui care a cercetat pentru prima data aceasta malformatie, Hipocrate. In linii mari, pentru cei mai putin cunoscatori, se poate spune ca aceasta malformatie este congenitala, deci se mosteneste, insa poate sa apara si datorita unor alti factori. Daca in copilarie, malformatia nu este vizibila, la maturitate este destul de evidenta. Se observa astfel ca degetele mari ale mainilor au ramas mult mai scurte decat celelalte, sau mult mai scurte decat unele normale, iar buricul degetului si unghia sunt late si putin inconvoiate.
In hipocratismul digital unghiile au un aspect bombat, iar tesuturile sunt hipertrofiate. Buricul degetului poate uneori sa doara, iar degetul ia forma unui bat de toba sau a unei spatule. Modificarea dimensiunii si formei degetelor incepe prin modificarea patului unghial. Pe masura ce hipocratismul progreseaza, partea terminala a degetului (buricul degetului impreuna cu unghia) pot creste datorita vascularizarii puternice si modificarilor calitatii acesteia.
Cauze. Hipocratismul digital, desi poate fi si congenital, este considerat de catre medici de cele mai multe ori un semn al unei boli cronice pulmonare sau cardiace. Printre cauze se mai numara si bolile gastrointestinale, bolile de piele si afectiunile tiroidei. Aceasta deformare a extremitatilor degetelor de la maini si, uneori, de la picioare, a ramas pana acum un mister medical, a carui formare nu putea fi explicata nici pacientilor si nici medicilor sau studentilor. Stiinta si tehnologia avanseaza uimitor asa ca, misterul incepe sa fie deslusit! Un grup de cercetatori ai Universitatii din Leeds au emis o teorie conform careia hipocratismul se datoreaza unei mutatii la nivelul genei responsabile de degradarea PGE2 (prostaglandina E2).
Prostaglandinele sunt compusi derivati enzimatic din acizii grasi esentiali si raspund de multe functii importante ale organismului, printre care si contractia sau relaxarea fibrelor musculare netede, vasoconstrictia, vasodilatatia si controlul presiunii sangvine. Acesti oameni de stiinta au adaugat ca, un prim pas in diagnosticarea hipocratismului ar putea fi testarea urinei, pentru a stabili nivelului PGE2. Rezultatele studiului subliniaza si faptul ca aspirina, administrata in prevenirea productiei de PGE2 dar si in alte afectiuni, ar putea atenua durerea asociata cu hipocratismul digital.
Hipocrate a fost cel care a descris pentru prima data aceasta malformatie a degetelor, de unde si numele acestui fenomen. Astfel, inca din antichitate, degetele hipocratice au fost asociate unor afectiuni pulmonare, cardiovasculare, neoplazice, infectioase, hepatobiliare, mediastinale, endocrine si gastrointestinale. Nu intotdeauna un deget bont este un semnal de alarma. Un deget mare atipic nu trebuie sa insemne neaparat existenta unei afectiuni de fond, ci poate sa apara si datorita unei vascularizari puternice sau unor obiceiuri nesanatoase. Din pacate nu exista un tratament pentru aceasta deformare a degetelor. Exista doar tratarea afectiunii de fond, diminuandu-se astfel hipocratismul.
Si vedetele au degete hipocratice! Cu siguranta ai auzit de actritele Megan Fox si Leighton Meester. Prima s-a facut cunoscuta datorita aspectului fizic atragator, declaratiilor soc si aparitiei in seria "Transformers", in timp ce pe cea de-a doua o cunoasteti datorita rolului din serialul "Gossip Girl". Aparent, cele doua nu au nimic in comun, insa surpriza! In ciuda aspectului lor perfect, amandoua sufera de "clubbed fingers", asa cum se numeste aceasta malformatie in engleza.