National

Ce mai fac poliţiştii şi procurorii care nu au salvat-o pe Alexandra Măceșanu, deşi sunase la 112 din casa lui Gheorghe Dincă

Publicat: 27 iul. 2021
Gheorghe Dincă preluat de polițiști
Primele înregistrări audio cu Gheorghe Dincă, din închisoare, în care vorbește despre crimele de la Caracal, au fost difuzate

În data de 25 iulie a anului 2019, Alexandra Măceşanu a sunat la numărul unic de urgenţă 112 din casa lui Dincă, plângând şi implorând să fie salvată.

Intervenţia autorităţilor din acea zi a fost plină de greşeli. Acestea fiind recunoscute după aceea de instituţiile implicate, care au deschis o serie de anchete disciplinare şi au dispus sancţiuni. Astăzi, la 2 ani distanţă, cei mai mulţi dintre poliţiştii şi procurorii care nu au fost capabili să o salveze pe Alexandra lucrează încă în sistem. Dosarul deschis în iulie 2019 de cei de la SIIJ este încă în lucru.

Alexandra Măceșanu a sunat la 112 şi a cerut ajutor cu disperare

Joi, 25 iulie 2019, Alexandra Măceşanu a reuşit să găsească în camera unde fusese ţinută captivă de Gheorghe Dincă, un telefon mobil de pe care a încercat să-şi sune părinţii. Cartelă nu avea credit, însă mai apoi şi-a dat seama că poate sună la 112.

Angajata STS Olt care i-a răspuns la apel a luat-o la rost pe Alexandra pentru că nu ştia unde se afla, în loc să îi adreseze întrebări liniştitoare.

Operatoarea de la 112: „Ce dracu să-i fac, că e în Caracal, dar nu ştie unde…”
Iată o parte din stenograma discuţiei dintre operatoarea de 112 şi fata de 15 ani sechestrată în casa lui Dincă:Operatoare 112: – Cum te cheamă?
Alexandra: – Măceșanu Alexandra. Vă rog veniți repede, nu știu unde sunt. (gâfâie, speriată).

Operatoare 112: – Cum adică nu știi unde ești?! În ce localitate te afli? (ton răstit)
Alexandra: – În Dobro… în Caracal, m-a dus în Caracal, dar nu știu exact. (se aude lătrat de câine)

Operatoare 112: – Păi, dă-mi un punct de reper unde te afli în Caracal! Cum crezi că te găsim?! Alooo!
Alexandra: -Da, stați un pic, nu plecați, vă rog!

Operatoare 112: -Ai fost, ai fost violată?
Alexandra: – Da, am fost violată! (plânge)

Operatoare 112: – Da, rămâi la telefon. Da încearcă să dai un punct de reper, ca să știm exact ce… cum te putem găsi.
Alexandra: -A venit! A venit! Veniți repede, vă rog!

După ce convorbirea se întrerupe, operatoarea de la 112 comentează cu o colegă: „Păi, să venim unde, frate, în Caracal?”. „A violat-o”, se aude vocea celeilalte operatoare. „Păi, ce dracu să-i fac… că e în Caracal, că a răpit-o şi a dus-o în Caracal, dar nu ştie unde…” „Eeee”, reacţionează colega ei.

Angajata STS nu a fost sancţionată

Câteva zile mai târziu, STS preciza că operatoarea de la 112, al cărei nume nu a fost dezvăluit, a acţionat conform metodologiei, iar ea nu a fost sancționată.

Un poliţist i-a impus fetei să nu mai țină linia ocupată

Alexandra a sunat din nou la 112 şi a discutat şi cu cea de-a doua operatoare. Mai apoi a fost preluată de dispecerul de la IPJ Olt, agent șef principal Vasilică Viorel Florescu din cadrul IPJ Olt:

Alexandra: -Vă rog, veniți cât mai repede.
Polițist: – Unde să venim, domnișoară? Ia, spuneți-ne!

Alexandra: – Poftim?
Polițist: – Unde, unde?

Alexandra: – Nu știu exact. Am trecut pe lângă dig, dar acum cred că sunt în Bold, că altundeva nu putea să fie.
Polițist: – Unde, în… ? Unde sunteți?

Alexandra: – În Bold.
Polițist: – În Bold? Aaa… În județul Olt?

Când Alexandra revine cu apelul la 112, implorând „veniţi cât mai repede, mi-e frică”, agentul Florescu o ceartă: „Am trimis (echipaj de poliţie – n.r.), rămâneți acolo, că în 2 minute… N-are cum să zboare, măi, domnișoară! Stați acolo, da?”, îi repetă poliţistul fetei care îi spusese că e sechestrată.

Când Alexandra îl roagă să stea cu ea la telefon, agentul Florescu se răsteşte la ea: „avem şi alte apeluri! Rămâneţi acolo, vine echipajul de poliţie. Negreşit va veni, da? 2-3 minute, ce naiba!”, apoi îi cere să lase telefonul liber, pentru ca echipajul să poată lua legătura cu ea.

Sancţiunea comisarului Pistol a fost înjumătăţita

„Echipajul” promis de Florescu „în 2-3 minute” n-a mai ajuns deloc la Alexandra, pentru a o salva. Patru poliţişti au sunat-o apoi pe fată, pe telefonul găsit de ea în casa lui Dincă. Aceste convorbiri n-au fost înregistrate, dar din declaraţiile poliţiştilor, aflate la dosar rezultă că fiecare îi cerea Alexandrei să repete povestea, adică să spună cum a ajuns acolo, cum arată răpitorul şi ce vede în jur.

Unul dintre cei care au sunat-o pe Alexandra e comisarul Constantin Pistol, şeful Biroului Investigații Criminale din Poliţia Caracal. Era ora 11:29 când Alexandra i-a spus, printre altele, că, după ce a răpit-o, Dincă a oprit maşina lângă liceul „Mihai Viteazul” din Caracal.

Cms. Pistol nu a verificat imediat camerele video din zonă și a direcționat toţi polițiştii spre cartierul Protoșeni, în zona releelor ce recepţionaseră apelurile, dar şi la farmaciile din oraş, pentru a vedea dacă agresorul a mers să cumpere „cremă pentru răni”, aşa cum îi promisese victimei.

Abia la orele 13:00, Pistol a trimis doi agenţi de poliţie, pe Sorin Bâca şi Florentin Neagoe, ca să vadă dacă sunt camere video în zona liceului. Directoarea de acolo le-a spus că cele ale liceului nu bat spre stradă, iar cei doi polițiști au încheiat verificarea. Ulterior, în jurul orelor 21:30, au fost identificate alte două camere de supraveghere video în zonă, iar pe una din ele apăreau Dincă şi Renault-ul lui, cu folii fumurii pe geamurile laterale.

Nicolae Alex a căutat-o pe Alexandra cu interlopii

În ziua în care Alexandra a sunat la 112, cel care ar fi trebuit să coordoneze activităţile de căutare era comisarul şef Nicolae Alexe, aflat atunci la comanda IPJ Olt.

Dar el a decis să rămână la bilanţul Poliţiei Potcoava şi a ajuns în Caracal după ora 18:00, când i-a cerut ajutorul unui interlop din oraș, Remus Rădoi, zis „Codiţă”.

Pensionarii şi profesorul de educaţie socială

Singurii poliţişti puşi sub acuzare de SIIJ pentru abuz în serviciu sunt cei de la secţia din comună Osica de Sus, care nu au reacţionat prompt când le-a fost sesizată dispariţia Alexandrei Măceşanu:

Comisar şef Violeta Mirea, șefa secției de poliție, nu a raportat mai departe dispariţia. Ea s-a pensionat imediat după eveniment, în august 2019, la doar câteva zile după ce soţul ei, Nicolae Mirea, şef al Poliţiei Caracal, îşi depusese şi el cererea de pensionare.

Vasile Ion Marian, agent şef principal la postul de Poliţie din Dobrosloveni, nu a înregistrat sesizarea dispariţei fetei, pe care părinţii au făcut-o în seara de 24 iulie 2019. Şi el s-a pensionat, la scurt timp după mediatizarea cazului Caracal.

Eugen Ţenea, agent principal la postul de Poliţie Dobrosloveni, nu a consemnat şi înregistrat sesizarea dispariţiei Alexandrei. Ţenea a fost şef de post la Poliţia Dobrun, unde s-a ocupat şi de cazul fostului şofer de microbuz de la şcoala din Roşienii Mari, reclamat pentru că pipăia eleve.





Comentarii
  • Da, s-au tras numai învățăminte din aceste tragedii… Autoritățile au devenit mai responsabile și mai vigilente…Nu s-antimplat nimic! Istoria se repeta! Tragedii după tragedii!Trebuie sa ne obișnuim în România cu nedreptatea și cu incompetenta!

Adauga un comentariu