Prima pagină » Razboi în Ucraina » Ce părere are Josep Borrell despre întâlnirea dintre Putin și Xi Jinping: „Această prietenie nelimitată pare să aibă anumite limite”
Ce părere are Josep Borrell despre întâlnirea dintre Putin și Xi Jinping:

Ce părere are Josep Borrell despre întâlnirea dintre Putin și Xi Jinping: „Această prietenie nelimitată pare să aibă anumite limite”

25 mart. 2023, 12:20,
în Razboi în Ucraina

Parteneriatul Chinei cu Rusia are limite, în pofida retoricii contrare, iar Europa ar trebui să salute orice tentativă a administraţiei de la Beijing de a se distanța de războiul Rusiei din Ucraina, a declarat vineri, 24 martie, comisarul european pentru politică externă Josep Borrell, anunță Reuters, potrivit Rador.

Borrell a vorbit după o întâlnire de săptămâna aceasta dintre președintele rus Vladimir Putin și omologul chinez al acestuia, Xi Jinping. Cei doi lideri au declarat un parteneriat „fără limite” în februarie 2022, cu doar câteva zile înainte de invadarea Ucrainei de către Rusia.

Ce le-a spus Josep Borrell jurnaliştilor de la Bruxelles

Josep Borrell a spus că, deși China a creat legături economice și diplomatice strânse cu Rusia, nu a format o alianță militară cu aceasta și nici nu i-a furnizat arme pentru a o ajuta în războiul său din Ucraina.

„Această prietenie nelimitată pare să aibă anumite limite”, le-a spus Josep Borrell jurnaliştilor de la Bruxelles. „Pentru noi, China nu a trecut nicio linie roşie”.

Josep Borrell a mai spus că va vizita China în curând, deși data călătoriei nu a fost încă stabilită. Vizita sa va fi una dintr-o serie întreagă de astfel de călătorii în China ale liderilor Uniunii Europene. Premierul spaniol Pedro Sanchez plănuiește o astfel de vizită săptămâna viitoare, în timp ce președintele francez Emmanuel Macron și președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, vor călători acolo împreună săptămâna următoare.

Josep Borrell a spus că propunerile autorităţilor de la Beijing de a pune capăt războiului arată că nu doresc să se alinieze pe deplin cu Rusia, iar UE ar trebui să salute acest lucru, chiar dacă oficialii occidentali au precizat că nu consideră inițiativa chineză ca pe un plan de pace deplin.

El a mai spus că China vrea să joace mai degrabă rolul de „facilitator”, decât de mediator.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Acciza la motorină scade cu 20% în perioada 16-31 august. Ministerul Finanțelor anunță o măsură temporară
Acciza la motorină va fi redusă cu 20% în perioada 16-31 august 2026. Ministerul Finanțelor anunță o intervenție temporară și reevaluări la fiecare două săptămâni. Ministerul Finanțelor a anunțat reducerea temporară a accizei la motorină cu 20%, măsură care se aplică în perioada 16-31 august 2026. Decizia vine după creșterea semnificativă a cotațiilor internaționale pentru […]
Acciza la motorină scade cu 20% în perioada 16-31 august. Ministerul Finanțelor anunță o măsură temporară

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
21 august 2026
21 august 2026