Un accident de proporții s-a produs, joi, 20 august 2026, în centrul municipiului Mediaș, unde un autobuz cu pasageri a intrat pe contrasens și a lovit 12 autoturisme. 22 de persoane au fost implicate în accident, iar patru au ajuns la spital cu răni ușoare. Șoferul autobuzului, care a fost și el transportat la spital, avea 1,26 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Șoferul unui autobuz din Mediaș, băut la volan, a distrus 12 mașini
Accidentul s-a produs la prânz, pe o arteră intens circulată din Mediaș. Autobuzul societății locale de transport a ajuns pe sensul opus de mers și a izbit primele două mașini. Vehiculul și-a continuat apoi deplasarea pe aproximativ 200 de metri, lovind autoturismele care se aflau în calea sa.
Martorii spun că autobuzul nu a frânat și că mașinile au fost împinse și proiectate unele în altele. Trei șoferi au făcut manevre care, în mod normal, nu sunt permise, însă aceste reacții au contribuit la evitarea unor consecințe și mai grave.
„Când mă uit strigau oamenii «Băi, băi, vai, vai, nu!». A venit autobuzul tare, deci tare. Tot ce a fost în față, tot a luat. Deci a aruncat mașinile dintr-una în alta. Deci nu a pus frână deloc. Nu a fost așa ceva în oraș”, a povestit unul dintre martori.
Un alt bărbat aflat în zonă a descris momentul impactului.
„Tot ce am auzit este un zgomot puternic de lovitură, sticlă spartă, motor puternic turat, lumea țipa. Și am văzut taxiul ăsta împins de autobuz. Sunt prima mașină neatinsă”, a relatat acesta.
În cele din urmă, autobuzul s-a oprit într-un taxi în care se aflau clienți. Pasagerii și șoferul au fost ajutați să iasă, iar martorii au sunat la 112. Un alt martor susține că șoferul autobuzului părea calm după producerea accidentului.
„Șoferul era la volan, stătea liniștit. Nu știu cum a scăpat pe viață șoferul de la taxi. […] Nu a frânat, nimic”, a spus acesta.
Șoferul a spus că i s-a făcut rău
Inițial, autoritățile au luat în calcul varianta ca șoferului să i se fi făcut rău în timp ce conducea. Bărbatul le-ar fi spus polițiștilor că aceasta a fost cauza pentru care a pierdut controlul autobuzului.
Testarea alcoolscopică a schimbat însă situația. Aparatul a indicat 1,26 mg/l alcool pur în aerul expirat, o valoare foarte ridicată. Potrivit informațiilor prezentate în urma accidentului, concentrația indicată explică starea gravă de afectare a capacității de a conduce: echilibrul și reflexele sunt puternic afectate, iar reacțiile șoferului sunt mult încetinite.
În accident au fost implicate 22 de persoane, inclusiv pasageri ai autobuzului. Șase adulți au avut nevoie de îngrijiri medicale, iar patru au fost transportați la spital: șoferul autobuzului, un bărbat de 56 de ani care conducea taxiul și doi pasageri dintr-o mașină, o femeie de 26 de ani și un bărbat de 32 de ani. Toți au avut răni ușoare.
Pentru că au fost implicate atât de multe persoane și vehicule, autoritățile au activat Planul Roșu de intervenție. La locul accidentului au fost trimise patru echipaje SMURD și trei ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean.
Cercetarea continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul. Polițiștii trebuie să stabilească inclusiv dacă șoferul a fost verificat înainte de a pleca în cursă și dacă procedurile obligatorii au fost respectate.
Legislația impune verificarea conducătorilor auto care transportă pasageri înainte de plecarea în cursă, inclusiv pentru consumul de alcool. În unele mijloace de transport public există deja sisteme care împiedică pornirea vehiculului dacă șoferul nu trece testul de alcoolemie sau dacă rezultatul nu este zero.
În acest caz, ancheta nu îl vizează doar pe șofer. Dacă se va stabili că verificarea obligatorie nu a fost făcută corespunzător, pot exista consecințe și pentru persoanele responsabile de controlul acestuia înainte de plecarea în cursă.
Accidentul a blocat complet traficul din centrul Mediașului timp de mai multe ore, iar anchetatorii continuă să strângă probe pentru a stabili exact cum a fost posibil ca un șofer cu o asemenea alcoolemie să ajungă la volanul unui autobuz plin cu pasageri.