Mulţi romani s-au întrebat ce pensie are Adriana Iliescu, mai ales că cea mai bătrâna mamă din România a muncit ca profesor universitar ani de zile. Chiar şi aşa, după mulţi ani ca şi cadru didactic în mediul universitar, mama Elizei Iliescu are o pensie mică. Cu toate acestea, cele două fac sacrificii și au învăţat să drămuiască fiecare ban.
Când a devenit cea mai bătrâna mamă din ţară, opinia publică din România a fost şocată. Din fericire, Adriana Iliescu încă este alături de fetiţa ei, Eliza. Din păcate însă, cele două se gospodăresc dintr-o pensie mică. A muncit ani de zile ca profesor universitar, a scris şi cărţi pentru copii, dar acum îşi drămuieşte fiecare leu. Se gândeşte în fiecare zi la ceea ce se va întâmpla cu Eliza, după ce ea nu va mai fi.
În data de 16 ianuarie 2005, Adriana Iliescu devenea cea mai bătrâna mamă. A dat naştere unui copil, la vârsta de 66 de ani şi 320 zile. Eliza Maria a primit şi prenumele Bogdana, nume care era destinat surorii sale gemene, care nu a supravieţuit sarcinii. Sarcina a apărut în urma fertilizării în vitro, astfel că fetiţa nu este chiar fiica biologică a fostei profesoare.
Ce pensie are Adriana Iliescu. Ce bani primeşte de la stat după ani de muncă la catedră
Adriana Iliescu primeşte lunar suma de 2.000 de lei. Cu toate acestea, reuşeşte cumva să treacă de la o lună la alta. Face sacrificii şi a învăţat-o şi pe Eliza să se gospodăreasca aşa cum trebuie. Chiar dacă îi este greu, cea mai bătrâna mamă din România nu se plânge. Ba dimpotrivă, considera că sunt alţi oameni mult mai necăjiţi decât ea.
„Comparativ cu a altora, pensia mea este frumuşică. (…) Nu sunt mulţi bani pentru două persoane, dar nici puţini. Dacă chibzuim aceşti bani foarte bine, ne ajung şi, Slavă Domnului, ne descurcăm! Nu ne plângem, alţi pensionari o duc mai greu”, a declarat Adriana Iliescu, conform fanatik.ro.
„Dacă nu apare vreo boală, eu cred că Dumnezeu mă va ţine să îmi văd copilă bine. Iar dacă totuşi ceva se întâmplă, eu îi las moştenire două apartamente şi o las în grija doctorului Bogdan Marinescu, cel care m-a ajutat cu fertilizarea în vitro şi care este şi nasul fetiţei”, a mai adăugat Adriana Iliescu.
La cine va rămâne Eliza, fata Adrianei Iliescu când aceasta nu va mai fi
Ajunsă la vârsta de 80 de ani, Adriana Iliescu se gândeşte din ce în ce mai mult la bunurile pe care vrea să i le lase fiicei sale, Eliza, care anul acesta a intrat la liceu.
Fosta profesoara universitară îşi doreşte ca toate bunurile sale să ajungă la fiica pe care a născut-o când avea 66 de ani. Din păcate, de câţiva ani are patru procese pe rol cu privire la propria avere. Doamna Iliescu este optimistă şi speră că totul va ajunge în posesia fiicei sale, Eliza.
„Eu sper că se vor termina şi că voi câştiga, problema este să se termine în favoarea mea, judecătorii să fie obiectivi şi eu să nu mai fac alte demersuri”, declară Adriana Iliescu.
Cel mai complicat proces este cel cu verişoarele sale, care au vândut şi partea sa din casa lăsată de bunici. Primul proces l-a început în 2003 şi nu vrea ca rudele acesteia să ia bunurile Elizei.
În ciuda vârstei, Adriana Iliescu susţine că este mai sănătoasă ca oricând şi aşteaptă să-şi vadă fiica pe propriile picioare.
„Dacă nu apare vreo problemă de sănătate, eu cred că Dumnezeu mă va ţine să îmi văd copilă bine. Iar dacă totuşi ceva se întâmplă, eu îi las moştenire două apartamente şi o las în grija doctorului Bogdan Marinescu, cel care m-a ajutat cu fertilizarea în vitro şi care este şi nasul fetiţei”, a spus cea mai vârstnică mama din lume.