În Calendarul ortodox, pe 3 iunie 2026, este prăznuit Sfântul Mucenic Luchilian, împreună cu cei patru tineri martiri Ipatie, Pavel, Dionisie și Claudie, dar și pe fecioara Paula, care le-a îngropat trupurile și a primit moarte martirică pentru credința sa.
Cine a fost Sfântul Mucenic Luchilian?
Sfântul Luchilian a trăit în secolul al III-lea, în timpul împăratului Aurelian. Până la o vârstă înaintată, acesta a fost preot al cultului păgân, slujind idolilor.
Cu toate acestea, în urma convertirii sale la creștinism, și-a schimbat complet viața, alegând să-L urmeze pe Hristos.
Convertirea sa a atras mânia autorităților vremii. Refuzând să renunțe la credința creștină, Luchilian a fost supus unor chinuri cumplite. Tradiția bisericească spune că a fost bătut cu o cruzime deosebită, trupul său fiind acoperit de răni.
Aruncat în temniță după torturile suferite, Sfântul Luchilian i-a întâlnit pe patru tineri creștini – Ipatie, Pavel, Dionisie și Claudie.
Aceștia fuseseră închiși din același motiv: refuzul de a se lepăda de Hristos.
Chinurile la care au fost supuși
În închisoare, bătrânul mărturisitor al credinței i-a încurajat și i-a întărit sufletește pe tineri, îndemnându-i să nu se teamă de suferințele și de moartea care îi așteptau. Împreună se rugau neîncetat lui Dumnezeu și își găseau puterea în credință.
Potrivit tradiției creștine, cei cinci au fost condamnați să fie aruncați în foc. În mod minunat, au ieșit nevătămați din mijlocul flăcărilor, fapt care a impresionat pe cei care au asistat la pedeapsă.
Cu toate acestea, prigonitorii nu au renunțat la hotărârea lor. Cei patru tineri au fost condamnați la moarte prin tăierea capului. Sfântul Luchilian a primit o pedeapsă și mai grea, fiind răstignit și străpuns cu piroane pe tot trupul.
După moartea martirilor, o fecioară creștină pe nume Paula a avut curajul să le adune și să le îngroape trupurile. Pentru acest gest de credință și respect față de cei care și-au dat viața pentru Hristos, Paula a fost și ea condamnată la moarte, primind cununa muceniciei prin tăierea capului.