Află ce se dă de pomană la Acoperământul Maicii Domnului 2025, ce tradiții și obiceiuri păstrează credincioșii pe 1 octombrie și care este semnificația acestei sărbători importante din calendarul ortodox.
În fiecare an, la 1 octombrie, creștinii ortodocși prăznuiesc Acoperământul Maicii Domnului, o sărbătoare de mare însemnătate, marcată cu cruce roșie în calendar. Este un moment de rugăciune, dar și de respectare a unor obiceiuri străvechi transmise din generație în generație.
În 2025, Acoperământul Maicii Domnului cade într-o zi de miercuri, ceea ce înseamnă că tradițiile de pomană și mesele de sărbătoare trebuie adaptate regulilor de post.
Ce se dă de pomană la Acoperământul Maicii Domnului 2025
Credincioșii obișnuiesc să dea de pomană colivă, colaci și vin, dar și alimente gătite de post. Totuși, întrucât pe 1 octombrie există dezlegare la pește, se pot împărți și preparate din pește sau icre.
Pe lângă alimente, credincioșii oferă și obiecte bisericești precum icoane cu Maica Domnului, cruci sau cărți de rugăciuni, toate simboluri ale credinței și protecției divine.
Astfel, cei care respectă tradiția se asigură că darurile oferite de sufletul celor trecuți la Domnul au valoare spirituală, dar și practică.
Sărbătoarea este cunoscută în popor și sub numele de „Pocroave”, termen slavon ce semnifică acoperirea pământului cu brumă sau cu zăpadă, un semn al apropierii sezonului rece.
În unele sate din România există credința că părul tăiat în această zi rămâne legat de trup și nu trebuie aruncat sau ars, pentru a nu fi folosit în practici oculte.
De asemenea, gospodinele pregătesc în această zi plăcinte de post cu mere sau dovleac, pe care le oferă rudelor și musafirilor. Fetele tinere care se roagă în această zi sunt considerate protejate de puterea Maicii Domnului, iar părul lor crește sănătos și frumos.
Tot la Acoperământul Maicii Domnului, vitele sunt stropite cu apă sfințită, pentru a fi ferite de boli pe timpul iernii.
Rugăciune la Acoperământul Maicii Domnului
Pe lângă obiceiurile legate de pomană și tradiții, credincioșii rostesc rugăciuni speciale închinate Fecioarei Maria.
O, Preacurată Maică a Domnului, a puterilor de sus, împărăteasa cerului și a pământului, atotputernică apărătoare și tărie a noastră, primește această cântare de laudă și de mulțumire de la noi, nevrednicii robii tăi. Înalță rugăciunile noastre la tronul lui Dumnezeu și Fiul tău, ca să fie milostiv nedreptăților noastre. Să adauge harul Său tuturor celor ce cinstesc preacinstit numele tău și cu credință și cu dragoste se închină făcătoarei de minuni icoanei tale.
Că nu suntem vrednici să fim miluiți de Dânsul și pentru aceasta năzuim la tine, că ești acoperitoarea noastră și grabnică ajutătoare.
Auzi-ne pe noi, cei ce ne rugăm ție; ocrotește-ne pe noi cu atotputernicul tău Acoperământ și cere de la Dumnezeu Fiul tău să dea păstoriților noștri sfințenie, ca să privegheze și să ocârmuiască sufletele noastre; ocârmuitorilor de orașe, înțelepciune și putere; judecătorilor, dreptate și recăutare la față; învățătorilor, minte și smerită înțelepciune; asupriților, răbdare; asupritorilor, frică de Dumnezeu; celor mâhniți, răbdare și bucurie duhovnicească; neînfrânaților, înfrânare; și nouă, tuturor, duhul înțelepciunii și al cucerniciei, duhul milostivirii și al blândeții, duhul curăției și al dreptății. Așa, Doamnă preasfântă, milostivește-te asupra noastră și asupra neputinciosului tău popor.
Pe cei rătăciți povățuiește-i pe calea cea bună, pe cei bătrâni îi sprijinite, pe prunci îi păzește și pe noi, pe toți, ne apără și ne ocrotește cu milostivirea ta. Pe toți, scoate-ne din adâncul păcatului și ne luminează ochii inimii noastre spre căutarea mântuirii. Milostivă fii nouă aici, în această viață, iar la înfricoșătoarea judecată să te rogi pentru noi către Fiul tău și Dumnezeul nostru. Că tu, Doamnă, ești slava celor cerești și nădejdea pământenilor. Tu ești, după Dumnezeu, nădejdea și apărătoarea noastră, a tuturor celor ce ne rugăm ție cu credință. Deci ne rugăm ție, Atotputernică ajutătoarea noastră, și ție ne predăm pe noi înșine, unul pe altul și toată viața noastră, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Împărăteasa mea cea preabună și nădejdea mea, Născătoare de Dumnezeu, primitoarea săracilor și ajutătoarea străinilor, bucuria celor mâhniți și acoperitoarea celor necăjiți, vezi-mi nevoia, vezi-mi necazul, ajută-mi ca unui neputincios, hrănește-mă ca pe un străin; necazul meu îl știi, deci dezleagă-l precum voiești, că n-am alt ajutor afară de tine, nici altă mângâiere bună, ci numai pe tine, Maica lui Dumnezeu, ca să mă păzești și să mă acoperi, în vecii vecilor. Amin.
Preacurată Doamnă Stăpână, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, care poți face tot binele, primește aceste cinstite daruri, care se cuvin numai ție, de la noi nevrednicii robii tăi, Ceea ce ești aleasă din toate neamurile și te-ai arătat mai înaltă decât toate făpturile cerești și pământești. Căci pentru tine a fost cu noi Domnul puterilor și prin tine am cunoscut pe Fiul lui Dumnezeu și ne-am învrednicit de Sfântul Trup și de Preacuratul Lui Sânge. Pentru aceasta fericită ești în neamurile neamurilor, ceea ce ești de Dumnezeu fericită, mai luminată decât heruvimii și mai cinstită decât serafimii. Și acum, Preasfântă Stăpână de Dumnezeu Născătoare Fecioară, întru tot lăudată, nu înceta a te ruga pentru noi, nevrednicii robii tăi, ca să ne izbăvim de sfatul celui înșelător și de toată primejdia, și să fim păziți nevătămați de toată lovirea cea înveninată a diavolului; ci până în sfârșit cu, rugăciunile tale păzește-ne pe noi neosândiți. Ca prin paza și cu ajutorul tău fiind mântuiți, slavă, laudă, mulțumită și închinăciune, pentru toate să înălțăm, Unuia în Treime Dumnezeu, Ziditorul tuturor, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Acoperământul Maicii Domnului este considerat un act simbolic de protecție divină. Credincioșii se roagă pentru sănătate, liniște sufletească și sprijin în fața încercărilor vieții.
De aceea, ziua de 1 octombrie 2025 este un prilej de rugăciune, dar și de împărtășire a darurilor, prin pomana oferită în numele celor adormiți și prin tradițiile respectate cu sfințenie.