Prima pagină » Local » Ce spun medicii ieșeni despre apariția reacțiilor adverse grave după vaccinarea cu AstraZeneca! Dr. Dan Tesloianu: „Până la o asociere clară putem fi liniștiți”
Ce spun medicii ieșeni despre apariția reacțiilor adverse grave după vaccinarea cu AstraZeneca! Dr. Dan Tesloianu:

Ce spun medicii ieșeni despre apariția reacțiilor adverse grave după vaccinarea cu AstraZeneca! Dr. Dan Tesloianu: „Până la o asociere clară putem fi liniștiți”

07 apr. 2021, 02:00,
Alexandra Abonicesei în Local

Începând cu data de 15 februarie 2021, când s-a dat startul vaccinării cu AstraZeneca, și până la începutul lunii aprilie, nu s-au raportat reacții adverse grave în județul Iași. Medicii spun că riscul apariției trombozei după imunizarea cu acest ser trebuie demonstrat cu dovezi clare. În cele 7 centre de vaccinare cu AstraZeneca din județul Iași nu s-a raportat niciun astfel de caz

În județul Iași nu au fost raportate reacții adverse majore după vaccinarea cu AstraZeneca. Medicii sunt de părere că, până la primirea unui răspuns oficial care să explice o asociere clară între administrarea vaccinului și apariția unei reacții adverse precum tromboza, nu ar trebui să fie motive de îngrijorare. Discuțiile despre legătura dintre vaccinul AstraZeneca și cazurile de tromboză au apărut după ce un oficial al Agenției Europene pentru Medicamente a făcut o declarație publică în care a confirmat acest aspect. În România, 13,1 dintre reacțiile adverse la 1.000 de vaccinuri au apărut după AstraZeneca. Campania de vaccinare anti-COVID-19 a început pe data de 27 decembrie 2020. S-au administrat vaccinurile Pfizer, Moderna, iar de la jumătatea lunii februarie și vaccinul AstraZeneca, pentru populația inclusă în prima și a doua etapă.

„Legat de posibilele reacții adverse asociate vaccinului AstraZeneca, până în acest moment nu au apărut dovezi foarte clare care să permită o asociere evidentă între administrarea vaccinului și tromboza venoasă. Din acest motiv nu pot să mă pronunț cu privire la existența acestor riscuri. Sunt mulți factori de analizat, trebuie să se realizeze studii și trebuie să fie oferite explicații clare. Sunt țări care au retras fie complet vaccinul AstraZeneca, fie anumite loturi, fie au stabilit vaccinarea anumitor grupe de vârstă, iar aceste aspecte pot ridica un semn de întrebare”, a declarat dr. Dan Tesloianu de la Clinica de Boli Cardiovasculare din cadrul Spitalului „Sf. Spiridon” din Iași.

Niciun caz de tromboză după vaccinarea cu AstraZeneca la Iași. Medicii au întâlnit însă această afecțiune la bolnavii COVID-19

În județul Iași sunt 7 centre de vaccinare unde se administrează serul AstraZeneca. Medicii coordonatori nu au întâlnit în rândul pacienților reacții adverse severe. Pe de altă parte, specialiștii ieșeni vorbesc despre riscurile apariției trombozei, care sunt mult mai mari și dovedite deja, în rândul pacienților care au fost infectați cu coronavirus. La Clinica de Boli Cardiovasculare din cadrul Spitalului „Sf. Spiridon” din Iași au apărut mulți pacienți cu tromboză după infecția cu coronavirus, dar niciun caz de tromboză după vaccinarea anti-COVID-19.

„Nici eu, dar nici colegii mei nu am avut parte de asemenea cazuri de tromboză determinate de administrarea vaccinului. Importantă este și analiza riscurilor și a beneficiilor. Dacă în cazul vaccinului AstraZeneca ar fi existat riscuri atât de evidente, care să depășească beneficiile, cu siguranță s-ar fi luat măsuri prompte. Deocamdată, nu există dovezi clare. Până atunci, putem fi liniștiți. În România nu au fost consecințe severe după administrarea vaccinurilor.

Pentru a avea niște concluzii, ar trebui realizată o analiză a persoanelor care au fost imunizate cu fiecare tip de vaccin pentru a vedea dacă există la unii dintre ei riscul preexistent de tromboză. Acest lucru ar însemna o analiză pe milioane de pacienți, fiind multe variabile de luat în calcul. Este clar dovedit că apariția trombozei este favorizată de infecția SARS-CoV-2, în schimb se vorbește doar ipotetic despre apariția unor astfel de cazuri după administrarea vaccinului AstraZeneca, ceea ce dovedește clar că este mai puțin riscant dacă te vaccinezi. Boala în schimb aduce riscuri mult mai mari, care au fost deja asociate în mod evident”, spune dr. Dan Tesloianu.

Unele persoane sunt mai predispuse riscului de a fi diagnosticate cu tromboză

În urma apariției unor cazuri neașteptate de evenimente tromboembolice, în mai multe țări s-a decis suspendarea temporară a vaccinului AstraZeneca, în așteptarea unui aviz din partea Agenției Europene pentru Medicamente. Preocuparea se referă în special la apariția trombozei venoase. Numită și flebită sau tromboflebită, tromboza venoasă este cauzată de formarea unui cheag de sânge într-o venă, blocând parțial sau complet circulația sângelui. Tromboza venoasă afectează în principal picioarele. Când implică o venă profundă (cu diametru mare), boala este gravă, iar embolia pulmonară poate duce la moarte.

Unii oameni sunt mai expuși riscului, în special cei cu mobilitatea redusă foarte mult (paralizie, gips, oameni în pat pentru câteva zile etc.). Acesta este și cazul anumitor categorii de persoane: cu vârsta peste 75 de ani, care au avut deja probleme cu tromboza sau varicele, care suferă de obezitate, cancer, insuficiență cardiacă sau respiratorie severă, boli inflamatorii cronice (lupus, poliartrită) sau fumători. Există două situații predispozante principale: insuficiența venoasă și hipercoagulabilitatea sângelui, care favorizează formarea unui cheag prin dezechilibrul sistemului sanguin.

Cum se manifestă tromboza venoasă cerebrală?

Tipul de tromboză care îngrijorează în mod deosebit autoritățile sanitare din mai multe țări, în special din Germania și Franța, în contextul vaccinării cu AstraZeneca, este tromboza venoasă cerebrală. Această afecțiune presupune formarea de cheaguri de sânge în venele creierului, care pot provoca accidente vasculare cerebrale. Ambele sunt mult mai rare decât trombozele clasice (mai puțin de 1 la sută din cazuri), dar potențial mai grave. Tromboza venoasă cerebrală se manifestă cu dureri de cap persistente, tulburări neurologice sau convulsii epileptice. Tratamentul include: tratament antitrombotic (anticoagulante), tratament simptomatic (analgezice, antiepileptice etc.) și tratamentul cauzei (25 la sută nu au cauză sau factor declanșator identificat). Simptomele asociate cu tromboza venoasă sunt roșeață, umflături, caldură și durere la nivelul piciorului. Simptomele celei mai grave complicații, embolia pulmonară, sunt respirația scurtă, durerea toracică și pierderea cunoștinței.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTO Tensiuni explozive între SUA și Iran înainte de expirarea armistițiului. Amenințările lui Trump zguduie piețele petroliere
Tensiunile între SUA și Iran ating cote maxime înainte de expirarea armistițiului. Donald Trump lansează amenințări dure, iar prețul petrolului crește puternic. Situația din Orientul Mijlociu se degradează rapid, cu doar două zile înainte de expirarea armistițiului dintre Statele Unite și Iran. Relațiile dintre cele două state au revenit la un nivel critic, după un […]
Tensiuni explozive între SUA și Iran înainte de expirarea armistițiului. Amenințările lui Trump zguduie piețele petroliere

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
21 aprilie 2026
21 aprilie 2026
Articole similare
Weekend plin de controale la Iași. Mulți șoferi au fost prinși băuți sau fără permis de conducere la volan
02:00
Weekend plin de controale la Iași. Mulți șoferi au fost prinși băuți sau fără permis de conducere la volan
Dezvăluirile unei foste angajate de la Amazon din Iași, unde s-au făcut concedieri masive: „Se dă afară de peste tot. Ce ține de multinaționale, acolo e jale”
02:00
FOTO Dezvăluirile unei foste angajate de la Amazon din Iași, unde s-au făcut concedieri masive: „Se dă afară de peste tot. Ce ține de multinaționale, acolo e jale”
Polițiștii locali au intervenit în zona Spitalului „Sfântul Spiridon” din Iași. Au fost ridicate mașini, iar șoferii, amendați: „Trecerile de pietoni erau complet blocate”
02:00
FOTO Polițiștii locali au intervenit în zona Spitalului „Sfântul Spiridon” din Iași. Au fost ridicate mașini, iar șoferii, amendați: „Trecerile de pietoni erau complet blocate”
Iașul a găzduit a 40-a ediție a Concursului Național pentru Elevi cu Deficiențe de Vedere
02:00
FOTO Iașul a găzduit a 40-a ediție a Concursului Național pentru Elevi cu Deficiențe de Vedere
Un fost angajat a dat RetuRO în judecată, pentru că l-a concediat! „Bărbatul a încălcat clauza de confidențialitate!”
02:00
FOTO Un fost angajat a dat RetuRO în judecată, pentru că l-a concediat! „Bărbatul a încălcat clauza de confidențialitate!”
Oprește construcția vilei? Din salariu, fără combinații, nu poate continua
02:00
Oprește construcția vilei? Din salariu, fără combinații, nu poate continua
O platformă comunală pentru depozitarea gunoiului va fi construită în Aroneanu! Contractul de execuție a lucrărilor depășește un milion de lei
02:00
O platformă comunală pentru depozitarea gunoiului va fi construită în Aroneanu! Contractul de execuție a lucrărilor depășește un milion de lei
O icoană pe sticlă, veche din secolul XIX, pictată de țăranii ardeleni care au migrat în regiunea Moldovei, expusă la Muzeul Mitropolitan din Iași
02:00
FOTO O icoană pe sticlă, veche din secolul XIX, pictată de țăranii ardeleni care au migrat în regiunea Moldovei, expusă la Muzeul Mitropolitan din Iași
Secretarul general al municipiului Iași, executat silit pentru suma de 200.000 de lei! Denisa Ionașcu a refuzat emiterea unei autorizații de construire
02:00
FOTO Secretarul general al municipiului Iași, executat silit pentru suma de 200.000 de lei! Denisa Ionașcu a refuzat emiterea unei autorizații de construire
Fostul primar al Iașului, Ionel Onofraș, a lucrat „curat”, înainte să fie condamnat definitiv la aproape 20 de ani de pușcărie: nu poate fi localizat! Iată cum a făcut totul
02:00
FOTOEXCLUSIV Fostul primar al Iașului, Ionel Onofraș, a lucrat „curat”, înainte să fie condamnat definitiv la aproape 20 de ani de pușcărie: nu poate fi localizat! Iată cum a făcut totul