Am trecut de sărbătoarea Sfântului Nicolae şi ne apropiem de cea a Naşterii Domnului. Tradiţia spune că în această perioadă începe şi colindatul pe la casele oamenilor. Uite ce sunt colindele şi când au apărut! O bucurie pentru cei mici să meargă la colindat. Dar, de când au apărut colindele?
Ce sunt colindele
Colindele, în general, sunt creaţii populare care au la bază pasaje sau istorii din Biblie. Ele sunt centrate în special pe momentul naşterii lui Iisus. De aceea colindătorii sunt consideraţi vestitori ai tainei naşterii Fiului lui Dumnezeu.
Biserica Ortodoxă nu are o regulă clară în ceea ce priveşte momentul în care ar începe perioada colindatului. Cele mai multe păreri dau ca dată de început sărbătoarea Sfântului Nicolae, când intrăm în atmosfera sărbătorilor de iarnă.
Momentul cel mai cunoscut pentru colindat este cel al Ajunului (24 decembrie) şi al zilei de Crăciun (25 decembrie). Atunci vor răsuna peste tot celebrele cântece tradiţionale ce vestesc faptul că într-o iesle din Betleem s-a născut Mesia, Fiul lui Dumnezeu.
Scriitorul Stelian Tănase notează că aceste cântece (colindele) „îşi au originile în cântările ritualice pre-creştine care însoţeau începutul sau sfârşitul anului agrar şi aveau rolul de a alunga spiritele rele şi de a aduce fertilitate, rodire şi belşug”. În lumea creştină, ele au apărut mai târziu, prin secolul al IV-lea şi „erau mai degrabă nişte cântece religioase, austere, fără să aibă prea mare legătură cu colindele din ziua de azi”, arată Stelian Tănase, citat de adevarul.ro.
Când au apărut colindele
Scriitorul Stelian Tănase aminteşte că abia în secolul al XIII-lea, sub influenţa lui Francisc de Assisi, în Italia, Franţa şi Germania au început să se compună colinde în propriile limbi.
”Francisc de Assisi a introdus colindele în slujbele religioase din aceste ţări, care apoi au fost folosite în diverse piese de teatru, crescându-le astfel popularitatea. În Anglia, colindele au apărut prima dată în anul 1426, graţie unui capelan care a publicat 25 de cântece de Crăciun, cântate de grupuri de urători care se duceau din casă în casă (la fel ca şi astăzi). Colindele au căpătat popularitate după reforma luterană în ţările protestante şi asta pentru că în biserici era încurajată utilizarea muzicii în cadrul serviciilor religioase”, spune Stelian Tănase, citat de adevarul.ro.
Colindele la români
Profesorul Ovidiu Trifan a susţinut un doctorat cu tema „Colindul în creaţia corală românească”. El arată că originea termenului „colind” este latină.
”El desemnează atât datina, în sine – a colinda, colindat – cât şi genul folcloric legat de ea, cu formele colind, colindă, cât şi cele derivate prin rotacism, corind, corindă. La origine, colinda este o datină arhaică, prin excelenţă, agrară, cu mult anterioară creştinismului. Ea însumează o serie de manifestări şi ritualuri de factură magică, prezente în viaţa unor popoare europene în timpul sărbătorilor de iarnă.”
Profesorul Trifan explică şi de ce colindele apar târziu în tradiţia Bisericii, la câteva secole de la întruparea lui Iisus. De altfel, despre ele nu avem nicio referire în Sfânta Scriptură, fapt ce demonstrează că în perioada apostolilor acest gen de cântare nu exista.
”Abia pe la mijlocul secolului IV, Biserica a fixat data de 25 decembrie sărbătoarea Naşterii Domnului, pentru a şterge amintirea unei mari sărbători păgâne dedicată cultului solar, şi care era celebrată în aceeaşi zi. Aşa se explică prezenţa unui puternic substrat păgân în colindele arhaice. Datina se leagă, deci, de accepţiunea arhaică a Sărbătorii ca sfârşit al unui ciclu temporal şi începutul unui alt an. Cu timpul, întregul ritual dedicat zeilor protectori ai agriculturii s-a restrâns în texte, încheiate cu o formulă-urare adresată celor colindaţi”.