Managerul Institutului „Marius Nasta“ din București, Beatrice Mahler, spune ce trebuie să faci dacă ai fost testat pozitiv pentru coronavirus sau crezi că ești infectat.
Astfel, în condițiile în care tot mai mulți oameni merg să se testeze la cerere, fie pentru că pleacă în vacanță, fie pentru că au intrat în contact cu cineva bolnav. Marea problem apare în situația în care ai fost testat pozitiv.
„În primul rând, trebuie să anunți Direcția de Sănătate Publică, iar pentru asta, suni să îți suni și medicul de familie. Dacă ești asimptomatic și nu ai comorbidități, adică nu ai tensiune, nu ești obez, nu ai diabet și starea de sănătate este bună, împreună cu DSP, ești direcționat către o unitate medical.
Acolo ți se vor face un set de analize. Se face o radiografie pulmonară, examen de sânge și un consult de boli infecțioase sau pneumologic, depinde unde ești direcționat“, spune Beatrice Mahler.
Ce trebuie să faci dacă ai fost testat pozitiv pentru coronavirus sau crezi că ești infectat
În cazul în care nu au simptome, oamenii sunt triși în autoizolare acasă.
„Semnezi că ești de acord și că vei respecta autoizolarea și pacienții merg către casele lor. Sunt o serie de reguli pe biletele de externare, iar pacienții sunt îndrumați ca la momentul în care apare orice simptom care ar sugera agravarea afecțiunii sau în caz de stare generală alterată să anunțe medicul de familie. Pot să sune și la ambulanță, să anunțe situația lor și prin centrul operativ se găsește un loc unde să fie internați”, adaugă Beatrice Mahler.
Ce faci dacă ai simptome de COVID-19
Managerul Institutului „Marius Nasta“ din București, Beatrice Mahler susține că definitoriu pentru infectarea cu COVID-19 este prima săptămână de la intrarea în contact cu o persoană infectată cu COVID-19.
„Între ziua a 5-a și a 7-a apar cel mai frecvent simptomele. Dacă sunt asimptomatic, e altă discuție. Cum apar primele simptome, în momentul acela mă testez, dacă nu, ar trebui cam în a 8-a zi din momentul contactului.
Unde fac această testare? Dacă sunt asimptomatic, testarea se la cerere. La clinicile private durează destul de mult. Sunt clinici care în momentul acesta dau un rezultat după cinci-șase zile. Este o problemă, mai ales pentru cei care au nevoie de rezultatul unui test în 72 de ore de la recoltare, pentru a pleca în vacanță“, precizează Beatrice Mahler.
Când se agravează simptomele
În ceea ce privește agravarea stării de sănătate în urma infectării cu COVID-19 nu există o regulă general aplicabilă.
„Sunt situații în care un pacient asimptomatic sau ușor asimptomatic evoluează favorabil. Dar evoluția poate să fie din ziua a 7-a, a 8-a până în ziua a 10-a, a 11-a cu deteriorare chiar severă.
Nu există o unitate de timp în care putem spune că un pacient merge spre o deteriorare severă, nu putem spune că se întâmplă cu certitudine sau că dacă el se află în spital această evoluție va putea fi limitată. Însă cu siguranță, la sfârșitul primei săptămâni, evoluția poate să fie spre severă”, menționează Beatrice Mahler.