Compania Aeroportul Internaţional din Iaşi a transmis astăzi, 22 iulie 2020, faptul că nu vor fi operate trei curse de pe aerogara, din cauza restricţiilor aeriene impuse pentru a preveni răspândirea pandemiei cu noul coronavirus.
Astfel, zborurile din Iaşi către Tel Aviv, Larnaca şi Viena nu vor fi operate în perioada următoare pentru a preveni răspândirea acestui virus în contextul actual.
„Zborurile:
✈️ Iași – Tel Aviv (Wizz Air)
✈️ Iași – Larnaca (Wizz Air)
✈️ Iași – Viena (Austrian Airlines)
Nu sunt operate în prezent de pe Aeroportul Iași, din cauza restricțiilor aeriene impuse cu scopul stopării pandemiei de SARS- COV 2.”, au transmis reprezentanţii Aeroportului Internaţional din Iaşi.
Deficit de aproape 1 milion euro din cauza pandemiei COVID-19 pe 2020
Lovitură dură încasată de Aeroportul Iași, din cauza pandemiei COVID-19. Pentru că zborurile au fost ținute la sol, aerogara nu a mai avut încasări suficiente, anul 2020 fiind în pericol de a se încheia pe minus cu aproape 1 milion euro. Consiliul Județean Iași va analiza un proiect de hotărâre emis de aerogara ieșeană, pentru a se discuta deficitul regiei aeroportuare pe anul în curs
Situație fără ieșire la Aeroportul Iași. Din cauza pandemiei COVID-19, aerogara nu a mai beneficiat de încasări suficiente de pe urma taxelor încasate de la companiile aeriene, astfel încât anul 2020 poate fi încheiat pe minus. Consiliul Județean Iași va analiza un proiect de hotărâre în acest sens în cadrul ședinței de plen din 29 iulie 2020.
„Așteptăm aprobarea unei scheme de ajutor de stat care va veni cu bani pentru aeroporturi. Nu știm cum arată schema. S-a restrâns activitatea la noi cu o reducere a veniturilor de circa 18 milioane lei, iar în ceea ce privește cheltuielile obligatorii, am avut un spor de 4.8 milioane lei. În funcție de cum va aprecia Ministerul Transporturilor, vom vedea ce putem face. Am transmis CJ propunere de rectificare bugetară, cu un deficit de 4,7 milioane lei. Este nivelul cel mai de jos al bugetului”, a menționat Cătălin Bulgariu, director la Aeroportul Iași.
Aerogara poate încheia anul pe minus
Conducerea de la Aeroportul Iași a arătat că pandemia COVID-19 a făcut ca problemele să fie mult mai mari. Autoritatea gestionată de Consiliul Județean Iași s-a confruntat și cu șomajul tehnic pentru angajați pe toată această perioadă. „Am avut două priorități în această perioadă: unu, să păstrăm funcțional aeroportul și să oferim angajaților activitatea de zi cu zi, să nu trebuiască să facem restructurări de personal, și doi, trebuie să menținem și programul de investiții. Mai mult, în aceste condiții este și mai imperios necesară lărgirea aeroportului pentru a avea spații suficiente pentru pasageri”, a spus Cătălin Bulgariu, directorul aerogării ieșene.
Proiect blocat la Aeroportul Iași pentru zona cargo de la Aviația Utilitară
Pe lângă problemele avute din cauza pandemiei, Aeroportul Iași nu poate derula nici proiectul legat de zona cargo de la Aviația Utilitară. Din cauza unei diferențe de nivel de 1.5 metri, zona cargo nu poate fi conectată la noua platformă de parcare a avioanelor care se face în dreptul hangarului de mentenanță a avioanelor Aerostar. Proiectul de 8.5 milioane de euro privind zona cargo de la Aviația Utilitară este amânat pe termen nelimitat, situația fiind una fără ieșire. În plus, Aeroportul Iași nu mai dispune nici de fondurile necesare derulării în prezent a proiectului respectiv. În calcul au fost luate mai multe scenarii legate de Aviația Utilitară, însă suma de care trebuie să dispună Aeroportul Iași este destul de mare, iar investiția ar urma să fie amânată în aceste condiții.