Prima pagină » Local » Cea mai modernă secție de ATI din Moldova va fi la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi

Cea mai modernă secție de ATI din Moldova va fi la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi

15 iul. 2020, 11:54,
în Local

Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi se pregăteşte să inaugureze cea mai modernă secţie de ATI din întreaga Moldova. Anunţul a fost făcut pe pagina de facebook a unităţii medicale.

Cea mai modernă secție de ATI din Moldova

Conform declaraţiilor făcute de şef lucrări dr. Lucian Eva, managerul Spitalului Clinic de Urgenţă ”Prof. Dr. N. Oblu”, secţia de la ATI va fi cea mai modernă din Moldova şi va fi echipată cu cele mai bune şi moderne echipamente existente pe piaţa medicală. În altă ordine de idei, dr. Lucian Eva oferă şi câteva detalii tehnice despre această secţie de ATI. Conform managerului Spitalulului de Neurochirurgie Iaşi, sala va avea echipamente care vor permite monitorizarea fiecărui pacient, va avea un sistem de ventilaţie care filtrează aerul la fiecare 12 minute, eliminând 99,99% din particulele dăunătoare din aer.

”Urmează să inaugurăm o secție de Anestezie și Terapie Intensivă (ATI) modernă, dotată cu aparatură medicală de ultimă generație și de spații renovate cu materiale utilizate la unități medicale de elită din Europa și din lume. Au fost efectuate lucrări de consolidare, reabilitare și modernizare. Spitalul ca atare, dincolo de clădire, reprezintă oameni, vieţi omeneşti salvate. Noile echipamente, de ultimă generație permit monitorizarea strictă a fiecărui pacient, având şi un sistem de ventilaţie ce filtrează aerul la fiecare 12 minute, acest sistem elimină 99,99% din particulele dăunătoare din aer. Cred că toate eforturile care s-au depus în ultimii ani au reuşit să atingă scopul pentru care spitalul a fost creat, acela de a salva vieţi omeneşti. Estimăm în perioada următoare o reducere a infecţiilor nosocomiale în spital şi menţinerea la un nivel cât mai acceptabil. Spitalul poate asigura o şansă maximală pacienţilor care se adresează.”, a declarat Șef Lucrări, Doctor în Neurochirurgie, Lucian EVA, Manager Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. N. Oblu” Iași.

Anunţul vine după ce, în urmă cu doar câteva zile, Spitalul de Neurochirurgie făcea public faptul că la Iaşi se vor efectua operaţii fără bisturiu.

Operație fără bisturiu la Spitalul de Neurochirurgie din Iași

Operație fără bisturiu la Spitalul de Neurochirurgie din Iași, într-o premieră pentru sistemul medical ieşean. Anunţul a fost făcut de către managerul Spitalului de Neurochirurgie din Iaşi, dr. Lucian Eva. La Iaşi se afla în plan de finalizare şi instalare un laborator de Radiochirurgie Stereotactica de tip Gamma Knife. Laboratorul va schimba radical modul de percepţie şi tratament al pacienţilor care au afecţiuni neurochirurgicale

„Suntem în momentul de față în plan de a finaliza și instala un laborator de Radiochirurgie Stereotactică de tip Gamma Knife care va schimba radical modul de percepție, de tratament al pacienților cu afecțiuni neurochirurgicale. Se trece de la chirurgia grosieră la chirurgia de mare finețe. Iar aici siguranța pacientului este extrem de importantă, iar medicul ca atare trebuie să fie interfața între această tehnologie. În momentul de față în specialitatea noastră tendința la nivel mondial este de a se renunța la neurochirurgia clasică așa cum o cunoaștem noi. Tendința globală fiind de a folosi din ce în ce mai multe intervenții minim-invazive și proceduri noi. Viitorul în neurochirurgie înseamnă cercetare și dezvoltare.” declara dr. Luvian Eva, managerul Spitalului de Neurochirurgie Iaşi.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
Controverse uriașe în învățământ! După ce zeci de clase de liceu au fost desființate, unii dintre profesori amenință cu demisia!
Criza în educație continuă după o decizie care schimbă structura anului de început la liceu. După ce zeci de clase de liceu au fost desființate, unii dintre profesori amenință cu demisia. În timp ce autoritățile invocă scăderea numărului de absolvenți de gimnaziu și o optimizare a rețelei școlare, profesorii avertizează că vor rămâne fără ore, […]
Controverse uriașe în învățământ! După ce zeci de clase de liceu au fost desființate, unii dintre profesori amenință cu demisia!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
07 martie 2026
07 martie 2026