Prima pagină » Local » Cea mai păzită clădire din centrul orașului Iași poate fi refăcută prin PNRR! Imobilul nu a fost reparat în ultimii 50 de ani
Cea mai păzită clădire din centrul orașului Iași poate fi refăcută prin PNRR! Imobilul nu a fost reparat în ultimii 50 de ani

Cea mai păzită clădire din centrul orașului Iași poate fi refăcută prin PNRR! Imobilul nu a fost reparat în ultimii 50 de ani

23 mai 2022, 02:00, 4 ,
Vlad Rotaru în Local

O clădire din centrul orașului Iași va fi refăcută cu bani prin PNRR. Sediul în care funcționează Prefectura și Consiliul Județean Iași ar putea fi reabilitat cu fonduri prin acest program, la mijloc fiind vorba despre o investiție de câteva milioane de euro. Imobilul dat în folosință în 1969 nu a mai fost reabilitat vreodată

Investiție-surpriză în zona centrală a municipiului Iași! Imobilul cunoscut de ieșeni drept „Casa Pătrată”, actualul sediu al Prefecturii Iași, ar putea fi reabilitat complet în perioada următoare. O firmă din București va realiza proiectul legat de servicii de elaborare a raportului de expertiză tehnică, a  studiului geotehnic și auditul energetic pentru clădirea în care își desfășoară activitatea Prefectura și Consiliul Județean Iași. Proiectul va fi depus ulterior pentru finanțare prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).  Și CJ Iași a vrut să depună proiectul, însă documentația a fost blocată de conducerea Prefecturii.

Cea mai păzită clădire din centrul Iașului poate fi refăcută prin PNRR

Clădirea în care funcționează Prefectura și Consiliul Județean Iași ar putea fi reabilitată prin PNRR, valoarea lucrărilor fiind de câteva milioane de euro. Clădirea administrată de Ministerul Afacerilor Interne (MAI) va fi expertizată, proiectul urmând a fi derulat de firma Maslaev Consulting SRL, din București. Prefectura va plăti aproape 80.000 de lei (16.000 de euro) pentru acest studiu, iar, ulterior, se va stabili și valoarea exactă a investiției solicitată prin PNRR.

„Proiectul prevede servicii de elaborare a raportului de expertiză tehnică, studiu geotehnic și audit energetic pentru construcția denumită Palatul Administrativ aflat în administrarea Ministerului Afacerilor Interne prin Instituția Prefectului –  județul Iași, Componenta 5 – Valul Renovării din PNRR”, se arată în anunțul respectiv.

Firma din București va trebui să facă o expertiză pentru evaluarea stării tehnice a construcției, a necesității lucrărilor de intervenție și pentru stabilirea tipului și anvergurii acestora.

Șefii Prefecturii nu știu ce bani vor cere la centru

Conform schițelor imobilului, aria desfășurată este de 2.944 de metri pătrați, regimul de înălțime fiind de D+P+2E. Firma din București va trebui să ducă la capăt proiectul în aceste zile pentru ca autoritatea județeană să poată depune documentele la Ministerul Dezvoltării pentru obținerea finanțării.

„Nu putem vorbi acum despre nicio sumă estimată pentru PNRR. Trebuie să vedem mai întâi expertiza tehnică ce va fi gata în aceste zile. Apoi vom depune proiectul pentru obținerea finanțării”, a spus prefectul Bogdan Cojocaru.

Firma din București a mai lucrat și cu Consiliul Județean (CJ) Constanța pentru a derula expertiza tehnică la Spitalul Județean de Urgență, contract cu o valoare de 120.000 de lei. În cursul anului 2021, societatea administrată de Andrei și Cornelia Maslaev a avut o cifră de afaceri de 2,5 milioane de lei, un profit de 1,3 milioane de lei și datorii de 440.000 de lei, cu 7 angajați. Și alte clădiri din centrul orașului Iași ar putea fi refăcute prin PNRR, un exemplu fiind Filarmonica de pe strada Cuza-Vodă.

Comentarii
  • A ramas Iasul fara epecialisti in proiectare , reabilitare constructii !!!

  • CEL MAI BINE PAZITE SUNT SRI, PALAS SI PRIMARIA.

  • Primaria Iasi si CJ ar trebui sa-si mute o mare parte dintre salariatii din zona centrala. Fie isi pot folosi propriile spatii care stau nefolosite la Tehnopolis si Centrul Expozitional Moldova, fie inchiriaza impreuna o cladire privata cu birouri pentru urmatorii 15 ani( in aceasta perioada sunt preturi atractive). Se elimina un factor care aglomereaza zona centrala a orasului si salariatii vor avea conditii mai bune.Palatul Roznovanu trebuie sa intre in consolidare, cladirea din dreapta demolata si extins pietonalul, iar o parte din Casa Patrata trebuie alocata sediului Bibliotecii Judetene Gh.Asachi. Daca ne laudam ca suntem liberali….

  • Astefanoaei Dan

    Primaria Iasi si CJ ar trebui sa-si mute o mare parte dintre salariatii din zona centrala. Fie isi pot folosi propriile spatii care stau nefolosite la Tehnopolis si Centrul Expozitional Moldova, fie inchiriaza impreuna o cladire privata cu birouri pentru urmatorii 15 ani( in aceasta perioada sunt preturi atractive). Se elimina un factor care aglomereaza zona centrala a orasului si salariatii vor avea conditii mai bune.Palatul Roznovanu trebuie sa intre in consolidare, cladirea din dreapta demolata si extins pietonalul, iar o parte din Casa Patrata trebuie alocata sediului Bibliotecii Judetene Gh.Asachi. Daca ne laudam ca suntem liberali….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`