Prima pagină » Coronavirus » Cel mai rapid computer din lume, în găsirea unui tratament anti-COVID-19
Cel mai rapid computer din lume, în găsirea unui tratament anti-COVID-19

Cel mai rapid computer din lume, în găsirea unui tratament anti-COVID-19

23 iun. 2020, 12:47,
în Coronavirus

Un computer japonez, considerat cel mai rapid din lume, își folosește capacitatea extraordinară pentru a identifica posibile tratamente pentru COVID-19, scrie The Guardian.

Supercomputerul Fugaku poate efectua mai mult de 415 cvadrilioane de calcule pe secundă, fiind de 2,8 ori mai rapid decât sistemul Summit dezvoltat de un laborator din SUA, care, în luna noiembrie, deținea titlul de „cel mai rapid computer”.

Dezvoltat în ultimii șase ani de gigantul tehnologic japonez Fujitsu și Riken, un institut de cercetare susținut de guvern, Fugaku include 150.000 de unități de procesare performante și poate testa mii de substanțe pe săptămână.

Supercomputerele, care sunt de peste 1.000 de ori mai rapide decât un computer obișnuit, pot fi folosite pentru a simula exploziile nucleare, pentru a efectua teste virtuale cu arme și pentru a modela sisteme climatice. În Japonia activă seismic, Fugaku poate modela impactul unui cutremur și al unui tsunami și va crea o rută de evacuare, potrivit publicației Nikkei.

Cel mai rapid computer din lume, în găsirea unui tratament anti-COVID-19

Deși nu va fi pe deplin funcțional până anul viitor, experții speră că supercomputerul de 1,2 miliarde de dolari va ajuta la identificarea tratamentelor pentru COVID-19 din aproximativ 2.000 de medicamente existente, inclusiv dintre cele care încă nu au ajuns la stadiul de studiu clinic.

Fugaku a fot deja folosit pentru a simula modul în care expectorațiile se răspândesc în spațiile închise, cum ar fi birourile, și pe trenuri, atunci când geamurile vagoanelor sunt deschise.

„Sper că sistemul de ultimă generație dezvoltat pentru Fugaku va contribui la progrese majore privind provocările dificile, cum ar fi pandemia de coronavirus”, a declarat Satoshi Matsuoka, șeful centrului Riken.

Peste două milioane de serii de tratament cu remdesivir

Compania farmaceutică Gilead Sciences anticipează că până la sfârşitul acestui an va livra peste 2 milioane de serii de tratament cu remdesivir pentru Covid-19, transmite Reuters.

Gilead intenţionează totodată ca până în luna august să înceapă studii clinice pentru o versiune inhalatoare, mai uşor de administrat, a medicamentului antiviral, care în prezent este administrat doar intravenos.

Remdesivir este în fruntea luptei cu noul coronavirus, după ce un studiu clinic a arătat că medicamentul reduce timpul de spitalizare pentru bolnavii de Covid-19. Dar producerea şi furnizarea a miliarde de serii rămâne o îngrijorare majoră, în condiţiile în care boala respiratorie care se răspândeşte rapid suprasolicită sistemele de sănătate la nivel global.

„Vom continua să colaborăm la nivel global pentru a asigura o cantitate suficientă la nivel global”, a declarat directorul general Daniel O’Day, într-un comunicat.

Versiuni generice ale remdesivir, vândute în India

Doi producători majori de medicamente din India, Hetero Labs şi Cipla, au obţinut duminică aprobare pentru a începe să vândă versiuni generice ale remdesivir în ţară. Un alt producător farmaceutic indian, Glenmark, anticipează că preţul medicamentului va fi stabilit la 5,000-6.000 de rupee (66-79 dolari) pentru o doză de 100 de miligrame.

Preţul remdesivir nu a fost stabilit însă în Statele Unite.

Aşteptările Gilead pentru 2 milioane de serii de tratament sugerează vânzări de circa 2-3 miliarde de dolari în perioada 2020-2021, la un preţ de 1.000-2.000 de dolari pe serie, estimează un analist al firmei Jefferies, Michael Yee.

Gilead anticipase anterior că va produce 1 milion de serii de tratament cu remdesivir în 2020.

Compania a mai anunţat planuri pentru „viitorul val de studii clinice”, inclusiv pe femei însărcinate.

Gilead a arătat că formula inhalatoare a medicamentului va fi administrată prin intermediul unui nebulizator, care ar putea permite folosirea mai uşoară în afara spitalelor.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
13 decembrie 2025
13 decembrie 2025