Datele statistice arată faptul că cel mai vârstnic șomer indemnizat din Iași are 71 de ani și este din Pașcani. Acesta a fost asistent personal al unei persoane cu handicap grav. La polul opus, cel mai tânăr șomer din Iași are 18 ani, este absolvent de școală profesională și primește indemnizația de la AJOFM Iași de câteva luni. Pe de altă parte, cei mai bine plătiți șomeri din județul Iași au lucrat în domeniul servicii și industrie și primesc acum în jur de 3.000 de lei pe lună fiecare, precizează Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Iași.
Cel mai vârstnic șomer din Iași are 71 de ani, potrivit datelor statistice
Cel mai tânăr șomer este absolvent de școală profesională și primește indemnizația de la AJOFM Iași de câteva luni, fiind vorba de o sumă minimă, de 660 de lei pe lună. Acesta a fost elev, timp de trei ani, la Pașcani și, după ce a finalizat școala profesională, a devenit șomer. Va primi indemnizația timp de 6 luni sau, dacă își va găsi un loc de muncă mai repede de această perioadă, va primi și un ajutor financiar de la instituție pentru că s-a angajat. La polul opus, cel mai vârstnic șomer are 71 de ani, este tot din Pașcani și a fost asistent personal al unei persoane cu handicap grav. Bărbatul primește indemnizație de la finalul anului 2025.
În ceea ce-i privește pe cei mai bine plătiți șomeri din Iași, aceștia au lucrat în domeniul servicii și industrie și primesc, acum, în medie, 3.000 de lei pe lună fiecare, precizează Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Iași. Ambii beneficiari ai indemnizației de șomaj au muncit peste 20 de ani și au cotizat la stat în această perioadă. Potrivit datelor furnizate de AJOFM, în județul Iași, sunt 1.463 de beneficiari care primesc minimum 660 de lei fiecare. Media indemnizației primite de ieșenii șomeri înscriși la AJOFM Iași este de 2.000 de lei/persoană. La finalul lunii trecute erau 9.600 de șomeri, însă doar 1.463 primeau indemnizația de șomaj. Numărul tinerilor care devin șomeri, în Iași, este în creștere. Din cei 9.600 de șomeri înregistrați la Iași, 1.300 sunt tineri sub 30 de ani, iar 817 nu au împlinit încă 25 de ani.
Specialiștii în resurse umane susțin că generația Z are avantajul digitalizării, când vine vorba de găsirea unui loc de muncă.
Ce sume pot primi de la stat ieșenii care sunt șomeri în 2026?
Sumele pe care le primesc beneficiarii drept indemnizație de șomaj variază în funcție de vechimea în muncă și sunt raportate la indicatorul social de referință. Sumele sunt virate fie pe card, fie prin mandat poștal, în funcție de opțiunea beneficiarilor. Indemnizația de șomaj este calculată în raport cu Indicatorul Social de Referință (ISR), care, în 2026, ca și în 2025, este de 660 de lei. Pentru angajații cu un stagiu de cotizare mai mare, la valoarea ISR se adaugă o sumă prin aplicarea (asupra mediei veniturilor pe ultimele 12 luni, în care s-a realizat stagiu de cotizare) unei cote procentuale diferențiate, în funcție de stagiul de cotizare. Angajații care au plătit contribuții timp de cel puțin 3 ani vor primi în plus 3% din media veniturilor. Cei care au plătit timp de 5 ani contribuții vor primi 5%. Pentru 10 ani de cotizare se acordă 7%, iar pentru 20 de ani se acordă 10%. Drept urmare, dacă o persoană își pierde locul de muncă și se înscrie la AJOFM, poate să obțină banii de la stat, în funcție de stagiul de cotizare. Banii pot fi luați timp de 6 luni, dacă persoanele au un stagiu de cotizare de cel puțin un an, și timp de 9 luni pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puțin 5 ani. Persoanele care au un stagiu de cotizare mai mare de 10 ani pot lua indemnizația de șomaj timp de un an.
„Suntem alături de beneficiarii care vor să își găsească un loc de muncă. Îi sprijinim în acest demers”, susține Gabriela Vasilache, director AJOFM Iași.
Peste 45.000 de posturi de la stat dispar după reforma din administrație, iar specialiștii în resurse umane cred că nu toți cei care rămân șomeri vor fi integrați pe piața muncii. Datele statistice arată faptul că cel mai vârstnic șomer din Iași are 71 de ani și a fost asistent personal al unei persoane cu handicap grav.