Multe persoane vor să afle care sunt cele mai frumoase flori de primăvară pentru grădină. Dacă vrem să avem acasă un colț de natură spectaculos și să creăm o adevărată oază de elaxare, trebuie să știm ce flori să plantăm la început de primăvară. Florile de primăvară sunt delicate, au o frumusețe aparte și se îngrijesc ușor. Iată ce plante sunt potrivite pentru a amenaja o grădină atrăgătoare.
Cele mai frumoase flori de primăvară pentru grădină
Printre cele mai frumoase flori de primăvară ce pot fi plantate foarte ușor în grădină se află lalelele. De diferite culori și tipuri de petale, lalelele vor oferi grădinii un aspect deosebit și un decor vesel. Nelipsite din grădină primăvara sunt zambilele. Acestea pot fi regăsite în nuanțe de mov, roz, galben și alb.
Zambilele au un parfum îmbietor și sunt rezistente. Acestea se plantează ușor și se înmulțesc cu rapiditate. Plantând un singur bulb, anul următor se vor înmulți parfumatele zambile. Narcisele sunt și ele îndrăgite și plantate de multe persoane în grădină primăvara. Aceste flori parfumate sunt rezistente la oscilațiile de temperatură și fac flori pe tot parcursul primăverii.
Dintr-o grădină superbă nu trebuie să lipsească vestitorii primăverii, ghioceii. Aceștia înfloresc imediat după ultimul ger, din ianuarie până în martie.
Plante ideale pentru o grădină atrăgătoare
Primăvara este timpul pentru amenajarea grădinilor, dar și pentru înflorirea plantelor ornamentale. Dintr-o grădină nu trebuie să lipsească primăvara o magnolie superbă pentru a ne putea bucura de un adevărat spectacol de culoare și parfum. Magnoliile înfloresc din februarie până în mai.
Irișii, indiferent de specie și culoare, vor oferi grădinii o frumusețe aparte. Aceștia înfloresc din luna mai până în luna iunie. Pe placul multora dintre noi sunt și bujorii. Aceștia au un parfum aparte și o culoare atrăgătoare, în nuanțe de roz, roșu sau alb. Bujorii sunt sensibili și mai puțin rezistenți la îngheț și la temperaturile scăzute.
Cu această floare ornamentală putem transforma un colțișor de grădină într-un spațiu atrăgător, relaxant și plin de culoare. Un soi aparte de bujor este cel numit Itoh, în nuanțe aprinse de galben și auriu. Spre deosebire de bujorii clasici, cei Itoh sunt foarte mari, dar au un aspect delicat și elegant. Bujorii sunt ușor de îngrijit, însă este important să știm în ce perioade se plantează și cum se îngrijesc pentru a avea capacitatea maximă de înflorire.
O altă plantă care înflorește de la începutul primăverii este floarea balon. Floarea balon este iubitoare de lumină și trebuie plantată în locuri în care poate pătrunde soarele foarte ușor. Planta decorativă poate rezista la temperaturi ridicate, dar este extrem de sensibilă la îngheț. Aceasta se remarcă prin florile mari de culoare mov sau roz, sub formă de balon și cu un parfum discret. Această plantă decorativă trebuie udată regulat pentru a se menține solul reavăn, nu umed. Pentru a menține floarea sănătoasă și a o ajuta să înflorească pe toată perioada verii, putem aplica un îngrășământ pentru a menține fertilitatea solului.
Florile de primăvară vor oferi grădinii un aspect deosebit. Dacă știm cum să plantăm corect plantele ornamentale specifice primăverii, vom reuși să transformăm orice colț de natură într-o adevărată oază de relaxare.