Prima pagină » Actualitate » Centrele de fertilizare în vitro din Iași așteaptă să-și redeschidă activitatea! De pe data de 18 mai se reiau consultațiile
Centrele de fertilizare în vitro din Iași așteaptă să-și redeschidă activitatea! De pe data de 18 mai se reiau consultațiile

Centrele de fertilizare în vitro din Iași așteaptă să-și redeschidă activitatea! De pe data de 18 mai se reiau consultațiile

02 mai 2020, 04:00,
Bianca Ciubotariu în Actualitate

După data de 15 mai, centrele de fertilizare în vitro își vor relua activitatea. Cadrele medicale au anunțat că nu se vor relua procedurile, ci doar consultațiile.

După ziua de 15 mai, dată anunțată oficial că va veni cu renunțarea la multe restricții, centrele de fertilizare în vitro din Iași se vor redeschide. Reprezentanții susțin că de pe data de 18 mai se vor relua consultațiile, dar nu și procedurile medicale. Această veste a venit ca o rază de soare pentru cuplurile infertile. Conducerea centrelor de fertilizare în vitro susține că deși suntem în plină pandemie, încă se fac programări și cuplurile încă sunt interesate de detalii privind conceperea unui copil prin acest procedeu. Telefonul sună necontenit, iar cadrele medicale anunță cu bucurie reluarea activităților.

De pe 18 mai se vor relua doar consultațiile

De pe data de 20 martie, mai toate centrele de fertilizare în vitro din România și-au sistat activitatea. Până la începutul lunii aprilie, specialiștii din domeniu au onorat doar procedurile deja începute.

„De pe data de 20 martie până pe data de 1 aprilie, centrul nostru a finalizat toate procedurile începute înainte de perioada de pandemie. Totodată, nu s-au mai început alte proceduri. De pe data de 18 mai, ne-am propus să reluăm activitatea la centru. Vom începe doar cu consultații și în funcție de noile reglementări vom începe treptat și procedurile”, susține dr. Adrian Borș, medic specialist obstetrică–ginecologie, supraspecializare în tratarea infertilității și medicină reproductivă la Clinica „Omini” din Iași.

Cea mai frecventă întrebare

În perioada în care centrul a fost închis, medicii au fost asaltați telefonic de pacienți care căutau răspunsul la zeci de întrebări. Cea mai frecventă întrebare adresată specialiștilor a fost cea legată de programul național de fertilizare în vitro. Prin acest program, orice cuplu care se încadrează în criteriile de eligibilitate poate beneficia de gratuitatea unor proceduri.

„Cuplurile care au aplicat pentru Programul Național de Feritilizare în Vitro au fost interesate să afle dacă programul s-a decalat sau au pierdut dosarul și vor trebui să reia toată documentația de la început. E multă confuzie și nicio informație oficială care să clarifice situația. Noi sperăm că statul va ține cont de contextul actual și va decala perioada de începere a procedurilor care era inițial de trei luni”, încheie dr. Adrian Borș.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Incident naval în Marea Neagră, în apropierea României. O navă sub pavilion Liberia a fost avariată, autoritățile iau în calcul impactul cu o dronă maritimă sau explozia unei mine
Incident naval în Marea Neagră, în Zona Economică Exclusivă a României. O navă comercială a fost avariată, iar autoritățile analizează posibilitatea unui impact cu o dronă maritimă sau a exploziei unei mine. Un nou incident naval în Marea Neagră a fost semnalat în noaptea de 23 spre 24 iulie, în apropierea graniței maritime a României. […]
Incident naval în Marea Neagră, în apropierea României. O navă sub pavilion Liberia a fost avariată, autoritățile iau în calcul impactul cu o dronă maritimă sau explozia unei mine

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
25 iulie 2026
25 iulie 2026