Un individ care are dublă cetățenie, româno-americană, nu a scăpat de pedeapsă. În schimb, magistrații din cadrul Curții de Apel Iași au decis să îi înapoieze acestuia accesoriile pentru arme!
Astfel, la finele săptămânii trecute, judecătorii ieșeni au admis apelul formulat de Florinel Olaru. „Instanța înlătură dispoziția privind confiscarea specială a unui amortizor, a unei truse metalice cu inscripția universal cleaning kit, destinată pentru întreținerea armelor de foc și a șase tocuri de pistol de culoare neagră. Dispune restituirea acestor bunuri inculpatului. Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate. Dispune încetarea măsurii controlului judiciar dispusă împotriva inculpatului”, au precizat magistrații ieșeni.
În urmă cu câteva luni, magistrații din cadrul Judecătoriei Vaslui au dispus condamnarea lui Florinel Olaru, alias Noble Nathaniel Florin (cum este cunoscut potrivit autorităților americane) la doi ani și opt luni de închisoare, cu suspendare, dar și la o amendă penală de 3.700 de lei, echivalentul a 370 de zile-amendă, pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor și contrabandă calificată.
De asemenea, prima instanță a dispus confiscarea de la acesta a unor arme, a sute de cartușe și a altor accesorii. Individul a fost reținut pe data de 15 septembrie 2018, apoi a fost arestat preventiv între 16 septembrie și 12 decembrie 2018, după care, între 19 februarie și 22 aprilie 2019, a fost plasat în arest la domiciliu.
De unde a pornit iureșul
Florinel Olaru, de 53 de ani, cu cetațenie româno-americană, a intrat în vizorul anchetatorilor în 2018. Individul, acuzat de americani, la începutul anului 2018, că ar fi făcut declarații false într-un dosar de faliment.
Potrivit oamenilor legii, în perioada 1988-2018, Florinel Olaru a locuit în SUA, iar, în aprilie 2018, a hotărât să revină în România. Decizia de a reveni în România a luat-o la scurt timp după ce, pe numele său, autoritățile americane au declanșat o anchetă.
Înainte de a părăsi teritoriul SUA, Olaru și-ar fi trimis toate bunurile din SUA în Europa cu vaporul. În ciuda măsurilor de securitate americane, Florinel Olaru a reușit să ascundă un întreg arsenal de muniție în rulotă, iar vehiculul a trecut „ca prin brânză” de controale, potrivit anchetatorilor. După aproximativ o lună de la sosirea sa în România, au ajuns și bunurile trimise de Olaru cu vaporul din SUA.
La scurt timp, bărbatul și-a amplasat rulota și câteva vehicule pe un teren al unui localnic din satul Lacu Babei. Olaru voia să cumpere respectiva suprafață de teren, dar nu a mai apucat, deoarece a fost reclamat la Poliție.