Prima pagină » Bursa Barfelor » Chiloțarul este, de fapt, un mare țepar
Chiloțarul este, de fapt, un mare țepar

Chiloțarul este, de fapt, un mare țepar

14 dec. 2022, 02:00,
în Bursa Barfelor

Babele bârfitoare continuă rubrica de astăzi cu una din zona mondenă. Zilele trecute, pe la noi prin târg a poposit Căcălin Bobotează, dizainărul ăla de chiloți, care ar fi fost manechinul casei ceaușiste de pe vremuri. Ei bine, Căcălin pozează și într-un mare om de afaceri. Numai că la evenimentul din târg unde a fost prezent se mai aflau și alți afaceriști care aveau habar despre combinațiile lui Căcălin.

Cică omul ăsta e mare țepar, mai ales prin Bucale. Și când e vorba de țepe, apăi de țepe este vorba, despre meleoane de euroi. Numai la cucoana aia care a fost pe la emisiunea cu lei, ce are firmă de pantofi și prin târgul nostru, trebuie să-i dea măcar juma de milion. Executorii sunt înnebuniți, au peste 100 de dosare pe numele chiloțarului. Fără nicio rușine, Căcălin lua bani prin bancă, îi scotea și nu-i mai dădea înapoi. Apăi așa nu te mai numești dizainăr de succes, ci un tâlhar. Babele vor mai reveni la personaj, pentru că sunt și niște băștinași de pe la noi care au avut ceva conexiuni cu Căcălin și merită menționate.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Cine sunt tatăl și sora Valentinei Tănăsie, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt
Tatăl Valentinei Tănăsie, Petre Tănăsie, este cunoscut în Filiași pentru activitatea sa muzicală, în timp ce sora victimei, Eliza Tănăsie, activează în domeniul înfrumusețării și a colaborat cu persoane cunoscute din industria muzicală. Moartea Valentinei Ioana Tănăsie a provocat o puternică reacție în comunitatea din Filiași, orașul din județul Dolj de unde era originară tânăra. […]
Cine sunt tatăl și sora Valentinei Tănăsie, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
26 septembrie 2026
26 septembrie 2026