Prima pagină » International » Chiriile vor crește la cote alarmante. Orașele unde se cer sume astronomice pentru o locuință
Chiriile vor crește la cote alarmante. Orașele unde se cer sume astronomice pentru o locuință

Chiriile vor crește la cote alarmante. Orașele unde se cer sume astronomice pentru o locuință

07 mai 2024, 13:15,
în International

Americanii se pregătesc pentru o nouă serie de costuri mai mari ale locuinţelor, pe fondul aşteptărilor crescânde ale chiriaşilor că nu vor putea să cumpere vreodată o casă, a anunţat luni, 6 mai, Rezerva Federală din New York, transmite Reuters, potrivit news.ro

Ca parte a celui mai recent sondaj privind aşteptările consumatorilor, banca centrală regională a constatat că respondenţii au observat la începutul anului creşteri mai mari pe termen scurt atât pentru chirie, cât şi pentru preţurile locuinţelor, deşi anticipează o oarecare temperare pe termen lung pentru preţurile caselor.

De asemenea, gospodăriile nu văd nicio atenuare a costurilor împrumuturilor pentru locuinţe şi, de fapt, se pregătesc pentru cele mai ridicate niveluri ale ratelor ipotecare, într-un sondaj care este realizat din 2014.

Fed din New York a spus că, în februarie, respondenţii au anticipat că preţurile locuinţelor vor creşte cu 5,1% pe an de acum înainte, faţă de ritmul de 2,6% anticipat cu un an în urmă.

Dar peste cinci ani, respondenţii văd că preţurile locuinţelor vor creşte cu 2,7%, de la 2,8% în sondajul de anul trecut.

Creşterea chiriei ”va stagna în esenţă”

În ceea ce priveşte închirierea, respondenţii consideră că, în decurs de un an, costurile vor creşte cu 9,7%, a doua cea mai mare valoare din istoria sondajului, de la 8,2% în sondajul realizat în februarie 2023.

Peste cinci ani, respondenţii estimează că creşterea chiriei ”va stagna în esenţă”, a declarat Fed New York, la 5,1%.

Raportul a constatat că respondenţii au încă o perspectivă ”foarte pozitivă” asupra locuinţelor ca investiţie. De asemenea, se aşteaptă ca ratele ipotecare, deja ridicate, să crească.

Respondenţii prevăd că rata medie a creditului ipotecar va fi peste un an de 8,7% şi va fi la 9,7% în trei ani, ambele citiri fiind la niveluri record.

Pe 2 mai, agenţia de credite pentru locuinţe Fannie Mae a declarat că dobânda ipotecară fixă medie, pe 30 de ani, era de 7,22%, cu mult peste nivelurile de sub 3% disponibile cu doar câţiva ani în urmă.

Chiriaşii, însă, îşi pierd speranţa de a avea vreodată o casă. Raportul a constatat un nivel scăzut record al respondenţilor care consideră că există şanse bune de a cumpăra o casă la un moment dat în viitor.

Raportul Fed New York sugerează că banca centrală a Statelor Unite s-ar putea confrunta cu noi provocări pentru ca inflaţia să scadă la ţinta de 2%, costul estimat al locuinţelor fiind în continuare în creştere puternică.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Locuințe sociale pentru românii vulnerabili. Ce categorii sunt vizate de legea promulgată de Nicușor Dan
Președintele României, Nicușor Dan, a promulgat miercuri, 11 noiembrie 2026, modificările aduse Legii asistenței sociale nr. 292/2011. Noile prevederi includ accesul la locuințe sociale și la alte imobile aflate în proprietatea administrației publice printre măsurile de prevenire și combatere a sărăciei și a excluziunii sociale. Modificarea extinde definiția grupului vulnerabil și introduce explicit condițiile de […]
Locuințe sociale pentru românii vulnerabili. Ce categorii sunt vizate de legea promulgată de Nicușor Dan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
14 noiembrie 2026
14 noiembrie 2026