Prima pagină » Titlurile zilei » Cinci tineri din comuna Aroneanu, prinși de polițiștii locali din Iași după ce au vandalizat scările rulante de la Pasajul „Sfânta Vineri”

Cinci tineri din comuna Aroneanu, prinși de polițiștii locali din Iași după ce au vandalizat scările rulante de la Pasajul „Sfânta Vineri”

09 feb. 2026, 02:00, 8 ,
Petronel Ștefan în Titlurile zilei

Polițiștii locali din Iași au depistat cinci tineri care au vandalizat scările rulante de la Pasajul „Sfânta Vineri”. Indivizii au stricat mecanismul scării rulante pe data de 7 februarie, la ora 04:10, însă au fost prinși în același loc pe data de 8 februarie, la aceeași oră. A doua zi, polițiștii locali se aflau la fața locului și i-au oprit pe tinerii care tranzitau zona.

Aceștia au vârstele cuprinse între 14 și 22 de ani, toți fiind din comuna Aroneanu. În cele din urmă, au fost amendați cu câte 500 de lei pentru distrugere.

Grupul de cinci tineri a fost prins în Iași

Camerele de supraveghere au surprins momentul de pe 7 februarie, când băieții au defectat scările rulante. Astfel, polițiștii locali au efectuat mai multe patrule în zonă, în a doua seară.

„Ni s-a pus în atenție faptul că, pe data de 7 februarie 2026, în jurul orei 04:10, scările rulante de la Pasajul «Sfânta Vineri» au fost vandalizate de către un grup de 5 tineri. Pe imaginile de pe camerele de supraveghere se vedea faptul cum tinerii le-au folosit, după care au apăsat, în repetate rânduri, pe butonul de oprire de urgență, care a defectat mecanismul scărilor. În noaptea de 7 spre 8 februarie, am efectuat mai multe patrule în zonă”, a declarat Iulian Borș, polițist local din Iași.

Întâmplarea a făcut ca tinerii să treacă prin același loc, la aceeași oră, doar că, de data aceasta, au fost opriți de polițiști și luați la întrebări. Aceștia veneau de la o sală de jocuri video și consumaseră băuturi alcoolice.

„În jurul orei 04:00, mă aflam, împreună cu colegul meu, Vlad Simiciuc, chiar la Pasajul «Sfânta Vineri». Întâmplarea a făcut că, atunci, un grup de 5 tineri a trecut prin zonă. Erau aceeași, deoarece i-am recunoscut după haine. I-am oprit și i-am legitimat, după care le-am adresat mai multe întrebări. Au fost transportați la sediul Poliției Locale, unde le-am prezentat imaginile. Aceștia erau speriați și au recunoscut totul. Ne-au povestit că au fost la o sală de jocuri video, în Podu Roș. Au consumat și alcool, deoarece am găsit asupra lor o sticlă”, a adăugat polițistul.

S-au ales cu amendă

Toți băieții au primit amendă de câte 500 de lei pentru ce au făcut, însă, pentru minorul de 14 ani, polițiștii au aplicat sancțiune unuia dintre părinți. Băieții și-au recunoscut fapta, mai ales când polițiștii le-au arătat imaginile de pe camerele de supraveghere de la Pasajul „Sfânta Vineri”.

„Cel mai mic dintre băieți are 14 ani. Astfel, a trebuit să anunțăm unul dintre părinți despre ce s-a întâmplat. Tatăl său a rămas surprins când a auzit și a venit imediat să discutăm. A fost amendat părintele în acest caz. În ceea ce privește ceilalți tineri, au primit fiecare câte 500 de lei amendă, conform Legii 61. Cu toții se cunosc. Sunt vecini în comuna Aroneanu”, a încheiat Iulian Borș.

Grupul de cinci tineri a fost sancționat de polițiștii locali din Iași, însă primăria trebuie să repare acum scara rulantă.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
Avertisment dur din partea analiștilor economici! Pensionarii români riscă să rămână fără pensii!
Pensionarii români riscă să rămână fără pensii deoarece România riscă să intre în incapacitate de plată. Deficitul bugetar și datoria publică erau foarte mari, iar agențiile de rating puteau oricând să retrogradeze ratingul de țară al României și să îl trimită la „junk”, moment în care pensiile și salariile nu s-ar mai fi putut plăti. […]
Avertisment dur din partea analiștilor economici! Pensionarii români riscă să rămână fără pensii!
Comentarii
  • Bine că le dau părinții au bani de jocuri și băutură. Pe lângă amendă, țăranii trebuiau puși să plătească reparațiile scărilor, nu să le plătim noi din banul public.

  • Pentru distrugere se întocmește dosar penal !!

  • batuti, fututi, lachiti tarani prosti

  • Viitorii sugiveranisti nemultumiti de „colonie”

  • Părinții au rămas stupefiați…la 14 ani plodul umbla teleleu prin Iași toată noaptea , iar ei se miră …

  • Daniel Coman

    Despre ce vorbim???? MUNCA IN FOLOSUL COMUNITATII!! SA IL REPARE! 500 de lei amenda? Adica ramanem toti cu gaura?

  • De unde au bani sa stea in Aroneanu si ce cauta noaptea in Iasi atunci cand se odihneste omul muncii care sta cu chirie in oras si9 abia isi duce zilele?

  • Ce faceau parintii acelor minori in acel timp?Cum de nu au sesizat lipsa minorilor de acasa dupa ora 22 ,mai erau si sub influenta licorilor bahice si pe deasupra au mai distrus si bunurile publice.Ar trebui sa le fie amputata parintilor toata paguba si minorii amendati cu maximul prevazut de lege,sa le sara mustarul de baieti de cartier sau de taranoi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
02 aprilie 2026
02 aprilie 2026