Sfânta Mare Muceniță Varvara este sărbătorită în fiecare an pe data de 4 decembrie. Ea este cunoscută ca fiind patroana spirituală a minerilor, dar și ocrotitoarea familiei. Este o sfântă foarte populară în tradițiile ortodoxe și catalice, iar cultul ei este răspândit mai ales în Europa de Est, în special în Rusia, Grecia, și în România.
Sfânta Varvara este o sfântă creștină din secolul al II-lea, cunoscută mai ales ca patroana minerilor, a celor care lucrează în cariere și industrii periculoase, dar și ca protectoare a celor care sunt expuși la pericole de moarte.
Cine a fost Sfânta Mare Muceniță Varvara, ocrotitoarea familiei
Legendele spun că Sfânta Varvara a fost o fecioară deosebit de frumoasă și înțeleaptă, care a trăit în orasul din Asia Mică numită Nicomidia, în prezent parte a Turciei, în timpul domniei împăratului roman Maximian, care era cunoscut pentru persecuțiile sale împotriva creștinilor.
Varvara era fiica unui om bogat și păgân, pe nume Dioscorus, care a încercat să o izoleze de influențele creștine și să o țină departe de învățăturile lui Hristos. Tatăl său a zidit pentru ea, fiind foarte frumoasă, un loc înalt pe care a ridicat case frumoase în care fiica sa să locuiască și să nu fie văzută. Cu toate acestea, Varvara a primit creștinismul în secret și a ales să rămână credincioasă. Iată când se citește Acatistul Sfântului Nectarie, icosul al doilea.
În palatul său, Sfânta Varvara, privind spre cer şi luând seama la strălucirea soarelui, la alergarea lunii şi la frumuseţea stelelor, le întreba pe însoţitoarele sale: „Cine le-a făcut pe acestea?”. La fel, căutând şi la frumuseţea de pe pământ, la verdeaţa câmpului, la pomi, la grădini, la munţi şi la ape, întreba: „A cui mână a zidit toate acestea?”.
Astfel Sfânta Varvara a cunoscut singură pe adevăratul Dumnezeu și a început să-i disprețuiască pe zei, închipuirile lor considerându-le drept lucruri făcute de mâini omenești. Ea căuta adeseori spre cer, ziua și noaptea, și din zidiri se sârguia să îl cunoască pe Ziditor.
A fost pedepsită pentru credința în Dumnezeu
Potrivit tradiției, Dioscorus a fost atât de furios când a aflat că fiica sa era creștină încât a denunțat-o autorităților, iar Varvara a fost supusă unor torturi groaznice pentru a-și schimba credința.
După ce a fost mult chinuită, a fost purtată în batjocura mulțimii prin cetate, găsindu-și sfârșitul chiar în mâinile tatălui său, care a ucis-o cu sabia. Mergând spre locul de osândă, Sfânta Muceniță Varvara s-a rugat lui Dumnezeu pentru care care o vor pomeni-o și își vor aduce aminte de pătimirile sale cele mai cumplite, ca ei să nu sufere de boală năpraznică și moartea neașteptată să nu-i răpească.
Sfânta Varvara a fost martirizată pentru credința sa și a devenit un simbol al curajului și al credinței neclintite în fața persecuțiilor și a suferințelor. Ziua de 4 decembrie este dedicată sărbătorii ei în calendarul creștin-ortodox și catolic. În tradițiile ortodoxe, Sfânta Varvara este adesea invocată pentru protecția împotriva pericolelor și pentru ajutor în momente de criză.
Minerii și lucrătorii din cariere sărbătoresc ziua Sfintei Varvara cu ritualuri și slujbe speciale. În unele regiuni, se organizează pelerinaje la biserică și se oficiază slujbe pentru ca sfânta să-i protejeze de accidente și pericole în timpul muncii. La biserică, în ziua Sfintei Mucenițe Varvara, sunt oficiate slujbe de pomenire a sfântei, iar credincioșii participă la liturghii pentru a cere protecția și binecuvântarea ei.