Cine trage mai mult de timp, Putin sau Zelenskiy? Sau Bruxelles-ul?

Este o întrebare extrem de grea, căreia încerc să-i dau un răspuns. O întrebare insinuată. Pentru că pornesc de la prezumția bazată pe convingerile pe care mi le-am format că, în toată această nebunie a unui război european care a durat mai mult decât Primul Război Mondial și este pe cale de a depăși Cel de-al Doilea Război Mondial, niciuna dintre părțile menționate mai sus nu dorește, din motive diferite, încetarea războiului. Cele trei părți simulează doar dorința de a se ajunge la un armistițiu și apoi la un tratat de pace.

Astăzi, la Mar-a-Lago, are loc o nouă rundă de discuții — oare a câta — între Donald Trump și Volodimir Zelenskiy, vizând planul de pace elaborat de Statele Unite împreună cu Federația Rusă și modificat de câteva ori la insistențele liderului ucrainean. Semnalam mai sus că, în opinia mea, singurul jucător cinstit dintre cele patru părți este Donald Trump. Explicația e relativ simplă. Liderul american și-a pus toți sacii în căruță. A determinat statele Uniunii Europene să accepte o escaladare fără precedent a înarmării, astfel încât cel mai important furnizor la nivel mondial, Statele Unite, prin complexul militar de care dispun, are asigurate comenzi semnificative pentru următorii ani, indiferent dacă se pune capăt sau nu războiului din Ucraina. Astfel încât obiectivul strategic al Washingtonului, cel de a-și redirecționa eforturile către Asia-Pacific, este și el, în linii mari, atins. Ucraina nu mai primește niciun fel de fonduri financiare americane și nici armament pe gratis. Donald Trump este interesat ca pacea să se încheie cât mai repede, nu atât pentru a primi premiul Nobel, cât mai cu seamă pentru a concentra eforturile de război ale Washingtonului în alte direcții. Cum ar fi, de pildă, Venezuela.

În schimb, ceilalți trei negociatori ai păcii, în timp ce se comportă ca niște artiști ai războiului, sunt mai degrabă interesați ca acest conflict din Europa să continue. Ursula von der Leyen, care încă se află în epicentrul birocrației de la Bruxelles, a înțeles instinctiv că șansele ei de a-și păstra puterea și de a influența în continuare statele UE sunt alimentate de toate constrângerile și exigențele războiului de uzură declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei. În jurul obiectivului de a apăra Europa de o eventuală expansiune militară a Federației Ruse, în condițiile în care narativele aflate în priză sugerează insistent că Vladimir Putin nu s-ar putea mulțumi doar cu eventuala înfrângere a Ucrainei, Bruxellesul încearcă de zor — și speră că, cu succes — să lipească cioburile sparte ale unității UE, create în jurul unui nucleu de state progresiste, neomarxiste, sorosiste și cu tendințe pronunțat comuniste. Din această perspectivă, Bruxellesul reprezintă un tablou sumbru. În ipoteza în care Ucraina ar fi înfrântă, povara financiară care urmează să fie suportată de Europa va fi de câteva ori mai mare decât ajutorul pe care statele UE l-au dat și urmează să-l mai dea, având ca destinație apărarea Ucrainei. Și, apropo de acest ajutor, ultimul plan al Bruxellesului este de-a dreptul nebunesc: să garanteze, în numele statelor, împrumuturi de zeci de miliarde din sistemul bancar — împrumuturi pe care nu are nicio calitate, conform statutului său, să le facă și, cu atât mai puțin, să le garanteze. Și, halucinant, sumele ar urma să fie recuperate, conform Ursulei von der Leyen, din despăgubirile de război la care va fi obligată Federația Rusă — și asta în condițiile în care este improbabil că aceasta va fi înfrântă. Poziția Ursulei von der Leyen este întărită de cea a unor lideri de state europene, cel mai relevant în acest sens fiind Emmanuel Macron, a căror poziție politică se clatină și riscă să se prăbușească precum un castel de nisip, dar care — în mintea acestora — ar putea fi consolidată dacă războiul continuă și tensiunea se menține la nivel european.

Vladimir Putin a inițiat un război fulger împotriva Ucrainei, vizând cucerirea, în câteva zile, a Kievului și capitularea lui Zelenskiy, dar s-a ales cu un război de uzură care, după aproape patru ani, nu a reușit să cucerească, în ciuda sacrificiilor foarte mari, decât cea mai mare parte a Donbasului, reprezentând sub 30% din teritoriul statului ucrainean. Și, să nu uităm, Donețk-ul, Luhansk-ul, Zaporojie și Herson, regiunile care compun Donbasul, sunt locuite în cea mai mare proporție de etnici ruși. Și au aparținut istoric Rusiei, iar nu Ucrainei. Pentru a susține acest război pe care rușii nu și-l mai doresc de mult, Vladimir Putin a trecut grosul economiei pe picior de război, un proces destul de dificil de întors. În urma nenumăratelor sancțiuni, în special cele din domeniul energetic, economia Federației Ruse scârțâie din toate încheieturile, în ciuda exporturilor masive — dar pe bani puțini — în China lui Xi Jinping. Fără Donbas, Putin nu poate sub nicio formă nici mima postura de învingător în acest război și nici nu poate justifica sacrificiile făcute fără adjudecarea acestui obiectiv major geostrategic. Toate acestea sunt motive care îl determină să simuleze doar dorința de a pune capăt războiului.

L-am lăsat intenționat la urmă pe Volodimir Zelenskiy. După ce a fost dat afară din Casa Albă și lăsat „nemâncat”, liderul ucrainean și-a învățat lecția: îl aplaudă și îl aprobă la greu pe Donald Trump, îl copleșește cu elogii, dar, în același timp, în realitate pune noi și noi condiții, noi și noi piedici planului de pace, transformându-l într-un fel de Fata Morgana. Solicită nici mai mult, nici mai puțin decât șase luni de încetare a focului pentru a organiza un referendum național și a-i întreba pe cetățeni dacă acceptă sau nu ca Donbasul să fie preluat de Federația Rusă, ci să fie dezarmat și transformat într-o zonă de liber schimb administrată de Statele Unite. Este pur și simplu un plan halucinant. Și, atenție, nu amintește un cuvințel despre vreo intenție ca, în eventualitatea armistițiului de șase luni, să organizeze alegeri prezidențiale, în condițiile în care el nu mai este legitim din luna mai a anului trecut. Iar Moscova ce face? Îi acordă o singură zi de încetare a focului: ziua referendumului. Nu mai intru și în celelalte condiții în care, fără excepție, Volodimir Zelenskiy trage în mod vădit și chiar ostentativ de timp. Mie, unul, mi se pare clar că supraviețuirea sa politică depinde nu de instaurarea păcii, ci de continuarea războiului.

Și iată cum, în timp ce Statele Unite trag într-o direcție, celelalte trei părți au fiecare, în parte, toate motivele să tragă în direcția contrară. Iar „turcul” plătește. În acest scenariu, „turcul” este cetățeanul european.