Prima pagină » Actualitate » Scandal în Parlament! Un deputat PSD a semnat de două ori moțiunea împotriva Guvernului Bolojan
Scandal în Parlament! Un deputat PSD a semnat de două ori moțiunea împotriva Guvernului Bolojan

Scandal în Parlament! Un deputat PSD a semnat de două ori moțiunea împotriva Guvernului Bolojan

29 apr. 2026, 15:40, 1 ,
Redacția BZI în Actualitate

Tensiunile politice cresc la București după depunerea unei moțiuni de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Controversele nu vizează doar inițiativa în sine, ci și modul în care au fost strânse semnăturile, precum și pozițiile divergente din interiorul partidelor implicate.

Semnături duble pentru moțiunea de cenzură

Un nou scandal a izbucnit după ce pe listele depuse în Parlament au fost identificate semnături duble aparținând unor parlamentari. Printre cei vizați se află deputatul PSD Dorin Popa, care ar fi semnat de două ori pentru susținerea moțiunii.

Acesta a oferit explicații neclare cu privire la momentul semnării.

„Nu mai știu să vă spun (n.red. când a semnat la PSD). Săptămâna trecută, nu mai rețin exact data”, a spus deputatul Dorin Popa.

Mai mult, deputatul a precizat că semnarea s-a făcut într-un mod informal.

„Pentru moțiune ni s-a spus să semnăm, săptămâna trecută, luni cred că a fost. Era lista pe masă și au semnat colegii. Nu mi-a zis cineva anume. Era lista pe masă, am întrebat ce e cu lista asta și ni s-a spus că este lista pentru semnături pentru moțiunea de cenzură”, a mai adăugat deputatul PSD.

Moțiunea PSD-AUR, citită în Parlament

Moțiunea de cenzură a fost inițiată de Partidul Social Democrat (PSD) împreună cu Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), vizând demiterea Guvernului condus de Ilie Bolojan. Documentul a fost citit în plenul Parlamentului miercuri, 29 aprilie 2026.

Liderul AUR, George Simion, a anunțat că au fost strânse semnăturile necesare și a lăsat deschisă posibilitatea unei colaborări politice mai ample.

„Niciodată să nu spui niciodată. Mai întâi trebuie să trecem moțiunea”, a spus George Simion.

La rândul său, PSD a susținut că demersul este unul legitim și necesar, afirmând că a obținut sprijinul unei majorități parlamentare. Potrivit unor surse politice, în cazul adoptării moțiunii, președintele Nicușor Dan ar urma să convoace consultări cu partidele parlamentare pentru formarea unui nou guvern.

În același timp, premierul Ilie Bolojan a transmis că nu intenționează să demisioneze înainte de vot, avertizând asupra posibilelor consecințe politice ale acestei crize.

Unii parlamentari nu susțin moțiunea de cenzură

Nu toți parlamentarii susțin însă moțiunea. Deputatul Alexandrin Moiseev a anunțat public că va vota împotriva demersului.

„Nu am cum să votez moțiunea de cenzură împotriva celui mai competent premier pe care România l-a avut de la Revoluție până în prezent. Ar fi o palmă dată Basarabiei, de care sunt legat sufletește și care privește cu încredere spre România. Ar fi o palmă dată Ucrainei, de care mă leagă o prietenie sinceră și care are nevoie de stabilitate în regiune. Dacă cineva se întreabă cum voi vota la moțiune, răspunsul este simplu: ÎMPOTRIVĂ. Cred că premierul trebuie lăsat să-și ducă mandatul la bun sfârșit. România are nevoie de stabilitate, mai ales în contextul regional complicat în care ne aflăm”, a spus deputatul Moiseev.

El a mai avertizat că nu dorește să susțină „construcții politice riscante” care ar putea afecta direcția pro-europeană a României.

Criza politică a generat și plecări din partid. Deputatul Petre Emanoil Neagu a demisionat din PSD și s-a alăturat PNL, în timp ce senatoarea Victoria Stoiciu și-a anunțat retragerea după ce a refuzat să semneze moțiunea.

„Astăzi mi-am înaintat oficial demisia din Partidul Social Democrat. Decizia vine ca un pas firesc după ce ieri am refuzat să semnez moţiunea de cenzură, marcând momentul în care viziunea mea şi direcţia actuală a partidului au intrat pe contrasens total. Consider că este nevoie de un cordon sanitar absolut care să menţină forţele extremiste în izolare politică totală. Orice încălcare a acestui principiu nu reprezintă doar o eroare tactică, ci o normalizare a fascismului. Pas cu pas, până când monstrul va fi prea mare ca să îl răpunem”, a spus Victoria Stoiciu.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTO Economia României a intrat oficial în recesiune tehnică. INS confirmă scăderea PIB și inflația de peste 10%
Economia României a intrat în recesiune tehnică, potrivit datelor INS. PIB-ul a scăzut pentru al doilea trimestru consecutiv, iar inflația anuală a ajuns la 10,7%. În paralel, inflația anuală a urcat la 10,7%, iar scumpirile continuă să afecteze puterea de cumpărare a populației. Economia României a intrat oficial în recesiune tehnică Datele oficiale publicate de […]
Economia României a intrat oficial în recesiune tehnică. INS confirmă scăderea PIB și inflația de peste 10%
Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
13 mai 2026
13 mai 2026