Prima pagină » Local » CJ Iași va publica toate posturile vacante din instituție! Proiectul a fost inițiat de consilierul PMP Radu Ursanu
CJ Iași va publica toate posturile vacante din instituție! Proiectul a fost inițiat de consilierul PMP Radu Ursanu

CJ Iași va publica toate posturile vacante din instituție! Proiectul a fost inițiat de consilierul PMP Radu Ursanu

29 mart. 2022, 15:17,
în Local

Consilierul județean PMP Radu Ursanu a inițiat un proiect de hotărâre legat de transparentizarea posturilor vacante din CJ Iași și instituțiile subordonate. Proiectul a fost votat de plenul Consiliului Județean la ședința ordinară din 29 martie 2022

Consilierul județean PMP Radu Ursanu a inițiat un proiect de hotărâre legat de publicarea pe site-ul Consiliului Județean Iași a posturilor vacante și temporar vacante din cadrul instituțiilor aflate în subordine, coordonare sau sub autoritatea acestuia. Proiectul inițiat de alesul județean prevede și publicarea anunțurilor privind organizarea concursurilor de recrutare organizate în vederea ocupării acestor posturi.

Propunere pentru transparentizarea posturilor vacante

Consilierul județean Radu Ursanu a arătat că proiectul va duce la trasparentizarea informațiilor privind posturile din instituțiile gestionate de CJ Iași.

”Prezenta propunere de hotărâre de Consiliu Judeţean are în vedere centralizarea tuturor posturilor vacante din cadrul tuturor instituțiilor care funcționează în subordinea/coordonare sau sub autoritatea CJ Iași pe site-ul Consiliului Judeţean, într-o secţiune special creată. În acest mod, se va asigura respectarea principiului transparenței faţă de cetăţeni şi faţă de toţi actorii interesaţi şi va uşura munca celor aflaţi în căutarea unui loc de muncă întrucât interogarea site-urilor instituţiilor presupune un volum mare de timp, muncă şi răbdare”, se arată în propunerea respectivă.

Proiect aprobat de plenul CJ Iași

Proiectul inițiat de alesul județean arată și alte detalii privind transparentizarea publicării funcțiilor vacante.

”Precizăm că propunerea de hotărâre de CJ se fundamentează pe aplicarea prevederilor legale în vigoare, respectiv a H.G. nr. 286/2011 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcţiilor contractuale şi a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare”, se mai arată în proiectul inițiat de Radu Ursanu.

Instituțiile subordonate CJ Iași vor publica toate informațiile

Proiectul consilierului județean PMP arată că, în vederea ocupării unui post vacant sau temporar vacant, structurile din cadrul instituţiilor sau autorităţilor publice vor transmite şi către CJ Iaşi pentru publicarea pe site-ul instituţiei judeţene mai multe informaţii.

Este vorba de denumirea funcţiei contractuale vacante sau temporar vacante, de fişa de post corespunzătoare funcţiei contractuale vacante sau temporar vacante întocmită şi aprobată în condiţiile legii, dar și de bibliografia şi, dacă este cazul, tematica stabilită de conducătorul structurii de specialitate care propune organizarea concursului de ocupare a postului vacant sau temporar vacant. În calcul intră și tipul probelor de concurs: proba scrisă şi/sau proba practică şi interviu, după caz, dar și alte menţiuni referitoare la organizarea concursului sau la condiţiile de participare.

”Prezentul proiect de hotărâre de Consiliu Judeţean este unul cu caracter pozitiv, cu efecte imediate asupra îmbunătăţirii imaginii publice şi a relaţiei cu cetăţenii, întrucât scopul principal este informarea publicului interesat de ocuparea unui loc de muncă în cadrul Consiliului Judeţean şi instituţiile din subordine/coordonare”, a spus Radu Ursanu.

Ghid pentru concursurile derulate de CJ Iași

Inițiatorul proiectului a dat și alte detalii referitoare la transparentizarea funcțiilor ce pot fi ocupate în CJ Iași și la instituțiile subordonate.

”Concret, anunțurile trebuie să prezinte în detaliu postul pentru care acestea au fost create, modalitatea de aplicare și informațiile despre dosarul de concurs, astfel încât fiecare candidat să obțină toate informații necesare despre posturile vacante în cel mai scurt timp posibil, și, implicit să aibă posibilitatea de a-și pregăti dosarul propriu cât mai temeinic. Considerăm oportună şi publicarea pe site-ul Consiliului Judeţean Iaşi a unui ghid care să ofere informaţii specifice cu privire la modalitatea de ocupare a unei funcții publice, de la condiții generale, procedura de desfășurare a unui concurs pentru ocuparea unui post public, ce trebuie să conțină dosarul de concurs, care sunt criteriile de evaluare într-un interviu, etc. Acesta va fi însoţit de actele normative care reglementează procedura de ocupare a unei funcții publice și alte documente suplimentare”, a mai spus Radu Ursanu, consilier județean PMP.

 

 

 

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Luca Niculescu pregătește programul de guvernare. Ce promiuni a făcut acesta
Premierul desemnat Luca Niculescu vrea să găsească soluții pentru creșterea veniturilor pensionarilor cu pensii mici și să reia legea salarizării unitare. Programul de guvernare este încă în lucru. Luca Niculescu anunță că pensionarii cu venituri mici vor fi o prioritate în programul viitorului Guvern, iar discuțiile privind legea salarizării unitare vor fi reluate. Premierul desemnat […]
Luca Niculescu pregătește programul de guvernare. Ce promiuni a făcut acesta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
13 octombrie 2026
13 octombrie 2026