Prima pagină » National » Claudiu Târziu, lider Acțiunea Conservatoare, critică dur lipsa de viziune a Ministerului de Externe: „România putea avea un rol în istorie. A ratat din servilism”
Claudiu Târziu, lider Acțiunea Conservatoare, critică dur lipsa de viziune a Ministerului de Externe: „România putea avea un rol în istorie. A ratat din servilism”

Claudiu Târziu, lider Acțiunea Conservatoare, critică dur lipsa de viziune a Ministerului de Externe: „România putea avea un rol în istorie. A ratat din servilism”

21 oct. 2025, 12:24,
Redacția BZI în National

Europarlamentarul Claudiu Târziu o acuză pe ministra de Externe Oana Țoiu de incompetență și lipsă de inițiativă, după ce aceasta a declarat că România va analiza o eventuală cerere oficială de survol din partea Rusiei, în contextul vizitei lui Vladimir Putin la Budapesta.

Târziu consideră că Bucureștiul a pierdut o oportunitate istorică de a-și afirma relevanța internațională și de a contribui activ la eforturile de pace.

„Ministrul român de Externe a produs și ultima dovadă a incompetenței și inadecvării pentru funcția pe care o ocupă.

După alegerea Budapestei pentru summitul, care poate fi istoric, dintre Donald Trump și Vladimir Putin, în căutarea păcii, ministrul Oana Țoiu a anunțat că așteaptă o solicitare oficială din partea Moscovei pentru ca România să permită survolul aeronavei cu care președintele rus va călători în capitala Ungariei.

A fost irosită astfel ultima ocazie pentru ca Bucureștiul să facă un gest relevant în plan internațional și să dea semne că mai contează în vreun fel pe harta intereselor geopolitice.

Un ministru cu minimă experiență, sau un politician cât de cât orientat, ar fi făcut din proprie inițiativă o ofertă curajoasă de a permite survolarea spațiului aerian românesc, cu intenția declarată de a contribui la efortul de oprire a războiului. Și asta cu atât mai mult cu cât vizita lui Putin la Budapesta este un fapt inevitabil, indiferent de traseul pe care îl va parcurge.

În schimb, declarația arogantă a ministrului USR nu face nimic altceva decât să demonstreze încă o dată, dacă mai era nevoie, că România a renunțat complet să mai susțină o politică externă suverană și a ales rolul de executant umil al ordinelor primite de la Bruxelles”, a transmis Claudiu Târziu, europarlamentar și președinte Acțiunea Conservatoare.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Restricții la apă în 141 de localități din România. Seceta severă reduce debitele râurilor și pune presiune pe sistemul energetic
Restricțiile la apă afectează 141 de localități din România, din cauza secetei severe. Autoritățile avertizează că debitele râurilor și ale Dunării rămân la niveluri foarte scăzute, iar situația influențează inclusiv funcționarea Centralei Nucleare de la Cernavodă. România se confruntă cu una dintre cele mai dificile perioade din punct de vedere hidrologic din ultimii ani. Lipsa […]
Restricții la apă în 141 de localități din România. Seceta severă reduce debitele râurilor și pune presiune pe sistemul energetic

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
08 august 2026
08 august 2026