Autoritățile au emis o avertizare hidrologică de cod portocaliu pentru județul Iași, valabilă în cursul zilei de 1 aprilie, în intervalul 09:30 – 18:00. Vizată este zona râului Miletin, în sectorul aferent stației hidrometrice Șipote, unde există risc de inundații ca urmare a precipitațiilor abundente din ultimele ore.
„AVERTIZARE HIDROLOGICĂ – COD PORTOCALIU
Județul Iași | Râul Miletin – sector S.H. Șipote
01.04.2026 | 09:30 – 18:00
Ca urmare a precipitațiilor înregistrate în ultimele 24 de ore, a celor prognozate și a propagării apei în bazinul hidrografic, există riscul producerii unor creșteri de debite și niveluri, cu posibile depășiri ale cotelor de inundație pe râul Miletin, în zona aferentă stației hidrometrice Șipote.
Autoritățile monitorizează permanent evoluția fenomenelor hidrometeorologice și sunt pregătite să intervină pentru protejarea populației și a bunurilor.Măsuri de prevenire a situațiilor de urgență
Pentru a reduce riscurile asociate inundațiilor, recomandăm cetățenilor:
– Evitați deplasările în zonele inundabile sau în apropierea cursurilor de apă aflate sub avertizare
– Nu traversați râuri sau drumuri acoperite de apă, chiar dacă nivelul pare scăzut
– Protejați bunurile din gospodării, mutându-le în zone mai înalte (electrocasnice, documente, animale)
– Curățați șanțurile și rigolele din jurul locuinței pentru a facilita scurgerea apei
– Asigurați obiectele care pot fi luate de apă (lemne, recipiente, unelte)
– Deconectați alimentarea cu energie electrică dacă există risc de inundare a locuinței
– Respectați indicațiile autorităților și fiți pregătiți pentru evacuare dacă situația o impune
– Nu vă apropiați de malurile râurilor, deoarece acestea pot deveni instabileEvoluția situației este atent monitorizată, iar în funcție de dinamica fenomenelor se vor transmite actualizări.
Pentru o mai bună informare și pregătire în fața situațiilor de urgență, recomandăm accesarea platformei educative www.fiipregatit.ro și a aplicației DSU – „Fii informat, fii pregătit!”.
În orice situație de urgență, apelați numărul unic 112, oferind dispecerilor informații clare despre locul și natura evenimentului”, au transmis reprezentanții ISUJ Iași.