Prima pagină » International » Cod violet pe insula Réunion din cauza unui ciclon de mare intensitate. Nici măcar serviciile de urgenţă nu au voie să iasă afară – VIDEO
Cod violet pe insula Réunion din cauza unui ciclon de mare intensitate. Nici măcar serviciile de urgenţă nu au voie să iasă afară - VIDEO

Cod violet pe insula Réunion din cauza unui ciclon de mare intensitate. Nici măcar serviciile de urgenţă nu au voie să iasă afară – VIDEO

15 ian. 2024, 13:20,
în International

Insula Réunion, departament al Franţei în Oceanul Indian, a fost plasată începând de luni dimineaţă, 15 ianuarie, sub cod violet, cel mai înalt nivel, din cauza sosirii iminente a unui ciclon de mare intensitate, numit Belal, relatează Reuters.

Conform prefectului insulei, Jérôme Filippini, alerta a intrat în vigoare la ora 6:00 dimineaţa (04:00, ora României).

„Pericol iminent! Rămâneţi în casă şi fiţi informaţi! Nu ieşiţi afară sub nicio formă”, a scris oficialul pe platforma X.

Sub alerta violet, nivel superior codului roşu, care a fost în vigoare pe insulă până luni dimineaţă, nici măcar serviciile de urgenţă nu au voie să iasă afară.

Apel la prudenţă

La Paris, premierul Gabriel Attal şi ministrul de interne Gérald Darmanin au vizitat celula de criză din Place Beauvau pentru a monitoriza evoluţia situaţiei din Réunion.

„Gândurile mele se îndreaptă către locuitorii din La Réunion, care au fost loviţi de un ciclon teribil. Mulţumesc tuturor funcţionarilor noştri publici care sunt la datorie pentru a-i proteja pe concetăţenii noştri. Naţiunea este solidară”, a scris noul şef al guvernului pe contul său X, conform News.ro, care citează Reuters.

Gérald Darmanin a făcut, de asemenea, un apel la prudenţă, sfătuindu-i pe locuitorii din Réunion să nu iasă din case și să nu călătorească.

La rândul său, ministrul forţelor armate, Sébastien Lecornu, a anunţat pe X că forţele armate din zona sudică a Oceanului Indian sunt pregătite să intervină în sprijinul forţelor de securitate civile.

Potrivit lui Jérôme Filippini, izolarea care a intrat în vigoare duminică seara în Réunion ar putea dura până marţi dimineaţa.

Directorul interregional al Météo France, Céline Jauffret, a declarat pentru BFMTV că se aşteaptă ca condiţiile meteorologice să se înrăutăţească spre sfârşitul nopţii, deşi această prognoză ar putea să se schimbe în continuare.

„Ne aşteptăm ca vântul să ajungă la 200 km/h pe coastă şi la peste 250 km/h în zonele înalte”, a adăugat ea, confirmând că „nivelul de ameninţare este foarte ridicat”.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Atac cu drone la frontiera Republicii Moldova cu Ucraina. Doi oameni au murit, iar alți doi au fost răniți
Un atac cu drone a afectat punctul de trecere Starokazacie, la frontiera Republicii Moldova cu Ucraina. Două persoane au murit și alte două au fost rănite. Un atac cu drone s-a produs în noaptea de 8 spre 9 septembrie, în apropierea frontierei dintre Republica Moldova și Ucraina, în zona punctului de trecere Tudora–Starokazacie. Incidentul a […]
Atac cu drone la frontiera Republicii Moldova cu Ucraina. Doi oameni au murit, iar alți doi au fost răniți

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
12 septembrie 2026
12 septembrie 2026