Titlurile zilei

Codițele care fac furori în Iași! Andromeda și ale sale „afro braids” au adus un nou trend printre fashioniste! – GALERIE FOTO

Publicat: 15 aug. 2022
_____ Vizualizări 11 Comentarii
Codițele care fac furori în Iași Andromeda și ale sale afro braids au adus un nou trend printre fashioniste  GALERIE FOTO
Andromeda a ajuns să facă bani din codițe împletite

Era tehnologiei ne aduce mai aproape de trendurile din alte țări. Astfel, au ajuns și pe meleagurile mioritice codițele afro. În Iași, Andra Maftei, supranumită Andromeda, și ale sale „afro braids” au creat furori printre fashionistele pregătite să încerce ceva nou

Andra Maftei, supranumită Andromeda, a povestit cum a început micul ei hobby și cum a luat amploare pe internet moda „box braids”. Este autodidactă și a avut parte de ajutorul unui cunoscut make-up artist din Iași, dar Andromeda și ale sale „afro braids” și-au creat singure drumul spre succes. Până și copiii au răbdare, pentru că știu că acest mod de a-ți ține părul este benefic și chiar protector împotriva razelor de soare, plăcii de păr și altora asemenea.

Andromeda și ale sale „afro braids” fac furori în Iași

o fata cu codite impletite
Ieșeanca a învățat totul de pe internet, urmărind tutoriale

Andromeda este, la bază, artist plastic. Aceasta a finalizat cursurile Facultății de Arte plastice din cadrul Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași și are un job în cadrul unei companii care activează în servicii artistice cu vitralii.

Pasiunea pentru „afro braids” și-a descoperit-o într-un moment în care nu mai știa cum să își stilizeze părul.

„Eram într-o stare de tranziție a părului, era scurt și blond. Am găsit pe internet această metodă de a-mi «lungi părul». Am căutat pe net extensii, m-am uitat la nuanțe, coduri de culoare, poze de la alte persoane, tutoriale și am zis: «Hai să îmi fac cea mai lungă variantă posibilă». Mi le-am făcut în perioada Crăciunului din 2020. Mi-au ieșit bine din prima, 150 de codițe, mi-a luat foarte mult timp, pentru că am fost minuțioasă”, povestește Andromeda.

După ceva timp, Andromeda a decis să își mai facă o dată codițe lungi, împletite. Însă, de data aceasta, a observat-o și o prietenă de-a sa.

„Anul acesta am zis să îmi fac iarăși codițe și a văzut o prietenă de pe Facebook care e make-up artist, Andra Dorea, și a vrut și ea. A avut de mai multe ori codițe de acest gen, făcute de studente de culoare. Eu i-am spus că nu am mai făcut pe alte persoane, dar a acceptat. I-au plăcut tare mult, așa că m-a recomandat și altor persoane. Apoi m-am hotărât să pun pozele cu ce am lucrat pe o pagină de Facebook. După o perioadă, aveam deja destule materiale, poze cu persoane cărora le-am făcut. Totul a început organic”, completează artista.

Acest hairstyle este perfect pentru sezonul extival
Acest hairstyle este perfect pentru sezonul extival

Ce sunt de fapt aceste codițe

femeie cu codite pe un leagan in mare
Clientele Andromedei îi trimit poze din vacanță

Aceste „afro braids” provin din țările africane, unde persoanele cu părul creț și firul gros folosesc această tehnică de împletit pentru a-l proteja de razele de soare și orice altă metodă de stilizat părul care folosește căldură sau substanțe toxice.

„În timp, mi-am format un stil al meu. Codițele se numesc «afro braids» și reprezintă un stil care protejează părul. Este un hairstyle al persoanelor de culoare, cu părul foarte creț și des. Tehnica vine din Statele Unite. De menționat că nu este indicat ca o persoană cu păr și scalp caucazian să țină codițele foarte mult, deoarece acestea pot afecta în timp”, explică Andromeda.

Codițele fiind prinse foarte aproape de scalp, într-un timp îndelungat, pot crea sensibilitate pielii capului, motiv pentru care nu este indicat ca acestea să fie purtate permanent, ci maxim o lună și jumătate.

„Procesul durează aproximativ 8 ore cu tot cu pauze. Multe cred că au răbdare, însă și-o pierd pe parcurs, dar la final sunt foarte fericită să văd că persoana este încântată de rezultat. M-a surprins plăcut faptul că, dintr-o întâmplare, am ajuns să am un hobby care să îmi aducă și câțiva bănuți. Uneori, când clientele nu pot în weekend, îmi iau liber de la serviciu pentru a face «braids». Codițele țin până la o lună și jumătate, maximum două luni, depinde de sensibilitatea scalpului. Îngrijirea e ușoară, se spală ușor. În timpul în care se poartă codițele, părul natural este protejat de soare sau de placă. Cel mai fain e că scapi de grija de a-ți aranja părul, ori le lași așa cu sunt, ori le prinzi, pur și simplu, într-o coadă mare și gata. Se dau jos foarte ușor, se taie extensia fix după ce se termină părul natural și se despletește”, precizează Andromeda.

Cum a cunoscut succesul în mediul online

 fata cu codite impletite
Timpul de lucru ține până la 8 ore, dar rezultatul este pe măsură

Andromeda a devenit cunoscută în mediul online cu ajutorul prietenei sale, Andra Dorea, make-up artist. Aceasta a fost prima ei clientă și a recomandat serviciile Andromedei tuturor prietenelor și clientelor sale interesate de acest nou fenomen.

„Lumea este foarte interesată de acest stil de codițe. În general, când văd un look nou, femeile vor să încerce. Am observat că majoritatea celor care optează pentru acest hairstyle sunt persoane mai atipice, cu gusturi mai excentrice, îmi place să le numesc «young spirited». Am plătit reclamă la Facebook, dădeam «boost» postărilor cu codițe. Mi-au scris multe persoane, unele reveneau, altele doar se informau. A fost o chestie pe lângă jobul meu, nu m-am gândit că voi avea succes. Din aprilie, anul acesta, am început”, povestește artista.

Andromeda are momente în care își ia liber de la serviciu pentru a onora cerințele clientelor de pe pagina de „afro braids”, dar nu regretă acest lucru, deoarece satisfacția de a vedea o clientă fericită o face să uite de cele 8 ore de muncă. Andromeda și ale sale „afro braids” au împânzit Iașul în această vară.

Comentarii
Adauga un comentariu